Deputaţii care citesc ştiri vechi
Ştiaţi că „oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale” şi că „informaţii oficiale sunt considerate toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţii (instituţii publice, n.r.)”? În 2000, o lege minunată, Legea despre Accesul la Informaţii, a intrat în vigoare. De atunci, orice cetăţean are dreptul să afle orice informaţie din orice instituţie publică.
Era, totuşi, anul 2000, şi în R. Moldova existau doar vreo două televiziuni, câteva posturi de radio, nişte ziare săptămânale şi niciun portal de ştiri. Oamenii îşi consumau ştirile o dată pe zi, la televizor, sau o dată pe săptămână, în ziar. În 16 ani, s-au schimbat multe.
În prezent, în R. Moldova avem mai multă presă ca oricând. Şi mai mulţi jurnalişti. Niciodată în istoria acestui stat informaţia nu a circulat mai repede, practic instantaneu, din gura funcţionarului – spre portalurile de ştiri.
În fiecare zi vedem parlamentarii la şedinţele din legislativ sau membrii Guvernului la şedinţele Executivului, navigând pe ştiri, uneori de pe 2-3 gadgeturi concomitent (telefon mobil, I-pad). Ei, ca şi orice om modern, nu doar că vor să cunoască primii informaţiile, ei trebuie să afle cât mai rapid informaţiile de actualitate.
În fiecare zi, reporterii ZdG solicită informaţii de la instituţiile publice şi, în fiecare zi, funcţionarii publici spun: „Trimiteţi o solicitare de informaţii”, chiar dacă ar putea răspunde verbal la majoritatea întrebărilor. Şi jurnalistul scrie solicitarea, o printează, o semnează, o ştampilează, o scanează şi o trimit funcţionarului, aşteptând să treacă 15 zile, aşa cum prevede „Legea despre Accesul la Informaţii”.
Imaginaţi-vă, stimaţi deputaţi, ştimaţi miniştri, că deschideţi televizorul sau portalurile de ştiri şi găsiţi acolo doar informaţii vechi, de acum 15-30 de zile. La ce v-ar folosi? Cât de informaţi veţi fi? Atunci când Guvernul a dat aviz negativ unui proiect de modificare şi ajustare a Legii privind Accesul la Informaţii, opinând că reducerea termenului de răspuns la solicitările de informaţii nu ar fi oportun, probabil că la asta s-a referit, ca jurnaliştii să ofere informaţii de 2-3 săptămâni vechime. Atunci când Parlamentul ţine în sertare timp de mai multe luni acest proiect de modificare a legii, probabil pe asta se bazează, că ei ca şi parlamentari, ar accepta să consume ştiri şi informaţii vechi.
Şi termenele vizând răspunsurile la cererile de informaţii nu sunt singura problemă a acestei legi, ajunsă la vârsta de 16 ani. Legea dă mână liberă funcţionarilor să ascundă datele, sub pretextul că ar fi „confidenţiale”, „secret de stat”, „informaţii cu caracter personal”, dar şi plata pentru informaţii. Toate aceste noţiuni sunt abuzate deseori de funcţionarii publici, ceea ce face ca jurnaliştii să piardă timp şi bani pentru a obţine ceea ce trebuie să fie public, prin lege, în interesul cetăţenilor.
În acest an, câtorva instituţii de presă li s-a refuzat CV-ul unor funcţionari publici, pe motiv că această informaţie ar fi cu caracter personal. Chiar şi CV-ul fostului premier Chiril Gaburici fusese secretizat din prima zi a numirii acestuia în funcţie, ceea ce a suscitat interesul colegului meu, Victor Moşneag, care a acţionat jurnalistic şi a aflat în câteva zile toate petele albe din acel CV.
Dacă e să vorbim de secretizarea contractelor încheiate de instituţiile publice cu diverşi agenţi economici, cheltuind felii groase din bugetul public, durerea de cap a solicitanţilor de informaţii devine insuportabilă, căci legea asigură secretizarea „informaţiilor confidenţiale din domeniul afacerilor, prezentate instituţiilor publice cu titlu de confidenţialitate, reglementate de legislaţia privind secretul comercial, care ţin de producţie, tehnologie, administrare, finanţe, de altă activitate a vieţii economice, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate atinge interesele întreprinzătorilor”. Câte articole au scris colegii mei de la ZdG, dar şi de la alte media, despre contracte frauduloase, despre firmele deputaţilor, ale miniştrilor, despre prietenii dintre demnitari şi businessmeni, judecători, procurori? Dacă e să credem legii, acestea nu ar fi trebuit să apară, iar Moldova, unul dintre cele mai corupte state din regiune, ar fi trebuit să fie şi mai coruptă.
Recent, Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat o petiţie în care solicită Parlamentului să analizeze şi să adopte cât mai urgent modificări la această lege. Jurnaliştii se întâlnesc şi cu partenerii de dezvoltare ai R.Moldova şi le povestesc despre aceste dificultăţi. La ce le-o fi ajutând membrilor unui parlament pro-european această tergiversare?
