Ce vrea tineretul?

Despre şomaj şi lipsa locurilor de muncă în Moldova se vorbeşte constant. În special, despre lipsa de perspective pentru tineri. Chiar dacă, anual mii de locuri de muncă rămân neacoperite, tot atâţia sau mai mulţi tineri susţin că nu au unde se angaja, de aceea pleacă.

Actuala generaţie de tineri din R. Moldova are mereu unde pleca. Nu se mai poate compara cu tinerii anilor ‘90. Acum, practic orice tânăr poate obţine un paşaport românesc sau o viză Schengen, sau, în cel mai rău caz, – îşi cumpără la negru o viză de muncă în statele UE, nemaivorbind de posibilitatea de a pleca la Moscova sau în alte oraşe ale Federaţiei Ruse fără necesitatea unei vize.

Acolo, oriunde pot ei pleca, mulţi dintre tineri s-ar simţi ca acasă. Ei au părinţi, fraţi, verişori, cumnaţi care i-ar putea adăposti, îndruma, ajuta să se angajeze. Iar dacă se angajează acolo – salariul lor nu poate fi mai mic de 500 euro în Rusia sau 1000 de euro în UE.

De aceea, tinerii caută acasă locuri de muncă care ar fi remunerate ca şi acolo. Astfel, foarte puţine dintre miile de locuri de muncă disponibile pot acoperi aceste pretenţii şi chiar necesităţi salariale.

Din păcate, Moldova nu e prea capabilă să ofere locuri de muncă plătite ca şi în Occident. Chiar dacă preţurile la produse alimentare sunt comparabile cu cele din Europa. Chiar dacă şi preţurile la locuinţe sau automobile sunt de acelaşi nivel, iar la unele servicii – chiar mai înalte.

Dar Moldova are nevoie de forţă de muncă poate mai mult decât Moscova şi Roma împreună. De ce nu se întâlnesc şi nu se acceptă reciproc ofertanţii şi solicitanţii locurilor de muncă? Sunt mai multe cauze, dar una dintre ele trebuie discutată. Există o categorie de tineri, care au fost întreţinuţi la studii de părinţii lor aflaţi la muncă în străinătate. Am cunoscut zeci de tineri care au avut o studenţie plină din punct de vedere material: contract plătit, chirie plătită, vestimentaţie de brand, petreceri de lux. Peste investiţia financiară a părinţilor acestor studenţi se suprapunea un program universitar cu mare handicap – cursuri teoretice rupte de realitate, ore practice foarte limitate, lipsă profundă de motivare şi modele corupte în jur.

Peste 2-3 ani aceşti studenţi-absolvenţi se întâlnesc cu angajatorul. Dacă tânărul s-a petrecut de 3—400 de euro lunar prin cluburi, de ce ar trebui acum să muncească de dimineaţă până seara pentru 200 de euro? Studentul care primeşte de la părinţi o cotă lunară mai mare decât salariul mediu pentru tineri specialişti în Moldova va pleca în Italia sau Spania sau Rusia, ca să muncească pentru un salariu mai motivant. Desigur că acolo nu va face uz de diploma de studii, va presta munci necalificate, dar va avea un salariu motivant – mai mare decât „bursa” lunară a părinţilor.

E o realitate de care trebuie să ţinem cont. Dar e şi o lecţie din care trebuie să învăţăm. În timp, situaţia se va schimba, probabil, dar ce facem acum? Cum îi putem opri acasă pe tinerii din R. Moldova azi?

Privesc tinerii angajaţi în diferite instituţii din R. Moldova şi găsesc un moment de mare invidie pentru generaţia mea, dar şi pentru generaţia actuală de tineri din Europa. N-a existat în R. Moldova o perioadă, în care tinerii ar putea face carieră mai de succes. N-a existat în R. Moldova o perioadă mai favorabilă în care un tânăr poate ajunge în doar câţiva ani în topul unei instituţii publice sau private, acumulând experienţe unice, dar şi rânduri grele la CV. N-am văzut niciodată mai mulţi manageri tineri în R. Moldova. Generaţia de mijloc a plecat din Moldova, sacrificându-şi cariera. Acolo unde a plecat, asemenea oportunităţi sunt mult mai rare.