14 reguli ale ZdG. Ghid pentru guvernanţi

Poate trebuia să se termine demult. Un proiect media ca Ziarul de Gardă nu e un business, nu aduce bani, nici fericire veşnică. Doar de probleme nu am dus lipsă niciodată. De ce o instituţie media care scrie despre probleme şi îşi face sie probleme, există de 14 ani (şi s-ar putea să mai existe mulţi ani)? Noi, cei de la ZdG, avem câteva reguli simple, care au făcut să ajungem cu acest ziar până aici. Cine vrea, poate să şi le asume. Inclusiv cele 10 guverne care au plecat de când ZdG există.

Regula 1. Nu sperăm. În iulie 2004, când am lansat ZdG, n-am sperat la multe. Media care ajungea la 5 ani era deja privită cu respect, chiar dacă murea după asta. Noi n-am sperat nici la 5 ani, vroiam să rezistăm măcar 1-2 ani, să ştim şi noi că am încercat şi că am reuşit.

Regula 2. Nu cedăm. Chiar dacă primim ameninţări, chiar dacă mai suntem „taxaţi” de vreun preşedinte de Parlament, de vreun prim-ministru, deputat sau ministru, de procurori sau judecători – rezistăm şi mergem mai departe.

Regula 3. Nu disperăm. În 14 ani am avut parte de numeroase procese judiciare, lipsuri financiare, creşteri de preţuri la tipar şi hârtie, crize de nervi, ameninţări, frici. Le-am rezolvat în linişte. Toate au trecut. ZdG a rămas.

Regula 4. Ce e greu, e interesant. Nu aşteptăm subiecte uşoare. Alergăm după cele grele. Le apucăm şi le tragem spre noi. Sunt grele, ne frâng mâinile. Nu şi spiritul. Ceea la ce se munceşte cu greu iese, deseori, foarte interesant. Iar interesantul pentru un jurnalist înseamnă viaţă.

Regula 5. Austeritate. Am învăţat să existăm din puţin. Fără excese. Fără lux. Cu bunuri adevărate, care sunt simple, ne-costisitoare, dar pline de sens. Am simţit că e absolut posibil.

Regula 6. Nu pierdem timpul. N-avem timp niciodată. În rarele momente când avem timp, e foarte scurt. De aceea nu avem ce pierde. Lucrăm, lucrul e singurul bun pe care-l avem cu prisosinţă. Reporterii de investigaţii nu vor fi niciodată şomeri într-un stat corupt. Doar când transparenţa naţională se va instaura, va trebuie să ne retragem, sau să ne reprofilăm.

Regula 7. Oamenii. Ei sunt foarte diferiţi, unii buni, alţii trişti, unii veseli, alţii certăreţi, unii săraci material, alţii – săraci cu duhul. Unii ne-au rugat să scriem despre ei, apoi ne-au acţionat în judecată, alţii ne-au rugat să nu scriem, apoi ne-au mulţumit că am scris. Oamenii sunt diferiţi, dar cei mai buni dintre ei sunt cititorii noştri. Toţi.

Regula 8. Să crezi. Când toţi îşi pierd speranţa, cel mai simplu e să îţi iei ceaşca ta de disperare şi să te aşezi în rândul neîncrezătorilor. Dar cel mai bun lucru în viaţă îl faci atunci când crezi în ceea ce faci, să crezi că ceea faci e necesar oamenilor, şi să faci, de fapt doar ceea ce este necesar.

Regula 9. Să nu crezi. Să nu crezi că o istorie jurnalistică (comparabil cu un pom sădit, o casă construită, o fântână săpată) te fac erou, devii consacrat, celebru, după care capeţi o senectute asigurată. În fiecare zi e bine să fii gata să o iei de la capăt, să înveţi o nouă lecţie, să începi o nouă luptă, să o iei pe o cale nouă.

Regula 10. Să te bucuri modest. Uneori câştigăm. Câştigăm lupte, procese judiciare, abonaţi, cititori, premii mici, premii mari. Uităm chiar să scriem despre toate. Ne bucurăm simplu, cu ceai, cu ce avem. Cu gândul la următoarea bucurie.

Regula 11. Să nu porţi pică. Ne-au jignit, ne-au ofensat, ne-au atacat. Ar fi fost nevoie de kilometri de ură şi de ani de ranchiună. La ce ne-ar fi ajutat să pierdem aceşti ani pe tristeţea lor? I-am lăsat în plata lor, ne-am răcorit minţile. Am încercat să rămânem lucizi, imparţiali.

Regula 12. Să pui la îndoială. Uneori, aflăm istorii incredibile, unice, speciale, nemaiauzite, absolut credibile. Dar dacă nu le puneam la îndoială, era să publicăm de foarte multe ori istorii false. Îndoiala e un sentiment care ne menţine sănătoşi în această mare de manipulări şi falsuri.

Regula 13. Să nu taci. Când ţi se întâmplă ceva care consideri că nu e just, nu trebuie să taci. Asta am învăţat de la cititori. Ei ne-au bătut la uşă şi ne-au spus că li s-a întâmplat ceva care e contrar drepturilor omului, democraţiei. Şi noi i-am auzit, apoi le-am dat voce. Aşa ne-am făcut şi noi auziţi. Şi avem o voce distinctă – e un cor al vocilor cititorilor.

Regula 14. Să nu ameţim. Uneori, dragostea cititorilor e atât de mare, încât nu mai încăpem de bucurie că oamenii ne-au înţeles. Cititorii noştri ne scriu poezii, ne trimit fructe de prin propriile grădini, ne laudă, ne mângâie rănile făcute de regimuri, ne promovează, ne cântă cântece, ne ridică în slăvi. Cea mai mare dificultate în aceste cazuri e să nu le rănim aşteptările. Şi să nu credem că dragostea e veşnică. Şi să nu uităm că focul dragostei trebuie menţinut. Şi să nu trădăm acest sentiment sacru.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *