Principală  —  IMPORTANTE   —   Circ în Tramvai: Reparație la…

Circ în Tramvai: Reparație la Parlament. Se face o piscină în sala plenului

„Orice Guvern, dacă nu livrează rezultate, dacă nu oferă o zonă de confort parlamentarilor, care au votat pentru acest Guvern, va cădea mai devreme sau mai târziu. Dacă lucrurile nu aveau să se schimbe, dar lucrurile evoluau total greșit, eu cred că aveau să apară întrebări în Parlament”, Ion Chicu, prim-ministru al R. Moldova, votat de deputații PSRM și PDM.

Premierul Ion Chicu a lansat un know-how politic, care de acum încolo va ajuta toate guvernele lumii să se mențină în funcții. Este vorba de principiul confortului parlamentar. Astfel, noul premier a explicat de ce deputații socialiști și democrați au demis-o pe Maia Sandu și de ce aceiași deputați l-au votat pe Ion Chicu și pe miniștrii săi. Nu, nu e vorba de criterii de profesionism, Harvard, Oxford, Karolinska, etc. Nu ajută aceste diplome și experiențe pentru o guvernare de durată în R. Moldova. Aici este important să fii consilier al președintelui care deține și majoritatea fotoliilor în parlament și să faci o ofertă bună asociaților politici ai președintelui.

În ce constă oferta bună pentru parlamentari? O ofertă de confort maxim. Așa un confort, încât parlamentarii să nu vrea pentru nimic în lume să atingă guvernul nici măcar cu unghia de la degetul mic de la piciorul stâng.

Dar cum o fi el oare, confortul acela al parlamentarilor care să nu deranjeze niciodată guvernul măcar cu o întrebare? Foștii consilieri ai lui Dodon au analizat demult această problemă, au făcut sondaje, studii, evaluări și măsurări și au stabilit cel mai bun model de confort pentru un legislativ! Rețeta nu e simplă, conține două mari capitole de îmbunătățire a vieții parlamentare, dar totul e în mâna Guvernului. Deci, planul de acțiuni pentru confortul Guvernului conține următoarele: asigurarea confortului fizic prin repararea încăperilor parlamentare, astfel încât sala mare de ședințe să fie transformată într-o piscină mare, cu ape termale, cu bar de băuturi exotice, cu solariu,  cu palmieri, cocotieri, mango și alte mangoseli care țin umbră și scapă fructe gata curățate de coajă direct în farfuria din fața fiecărui deputat. Desigur în jurul piscinei vor fi 101 șezlonguri cu microfon și tricolor pentru deputați . Totuși, șezlongurile opoziției vor fi oferite oaspeților din Turcia, China, Azerbaijan, iar în față, un rond de fotolii cu drapelul Rusiei va fi instalat pentru oaspeții de la Moscova. Dereticătoarele de la Parlament vor face brize cu șomoioage de frunze de lauri și vor plimba deputații cu bărcuța prin piscină.

Bine, la capitolul confort fizic atâta se poate face la prima oră, dar mai există un capitol, care poate e și mai important: confortul psihic, iată cu asta ce faceți domnule prim-ministru Chicu? Adevărul e că există o soluție interesantă și pentru această problemă. Consilierii prezidențiali au discutat îndelung cu deputații socialiști și i-au întrebat ce anume le creează disconfort psihic. Mai mult, Igor Dodon s-a întâlnit personal cu liderul democraților (până deunăzi) Vlad Plahotniuc și l-a întrebat și pe acesta, ce le-ar trebui democraților în Parlament pentru confortul lor psihic?

Ei bine, lista a ieșit lungă dar nu imposibilă. Deci iată Soluția: guvernul nu va aborda în niciun fel problema integrității deputaților, procurorilor, judecătorilor, a altor funcționari care ar putea deranja deputații. Deputații nu trebuie să audă deloc în spațiul public cuvinte ca transparență, integritate, confiscarea averilor – toate astea creează un deranj enorm, irită, îi face irascibili. Mai departe, toți deputații au dreptul la cetățenii multiple, cu nume care mai de care, pentru fiecare identitate – câte un pașaport diplomatic. În plus la acestea, Guvernul dispune mărirea salariilor și pensiilor pentru aleșii poporului până la cât vor ei, fiecare deputat primind câte un card alimentat direct din bugetul statului. Presa nu va avea voie în sală, pentru că ar putea să tulbure apele din piscină. Pentru jurnaliști va exista o cameră separată unde vor putea vedea la ecran doar capurile deputaților, nu și costumele de vacanță.

Marian Șura-Mura

! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Pam­fle­tul este o scri­e­re jur­na­lis­ti­că, care vizea­ză sen­zațio­na­lul prin exploa­ta­rea rea­li­tă­ții ime­di­a­te. El își pro­pu­ne să infor­meze, să for­meze dar și să amu­ze publi­cul, capa­bil „să gus­te” din tră­să­tu­ri­le meni­te să-l defi­neas­că drept spe­cie lite­ra­ră: sati­ra, paro­dia, iro­nia și umo­rul.