Ultimatumurile din următoarele 42 de zile
Peste 42 de zile, pe 27 iunie, R. Moldova va semna Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Va fi un sfârşit de săptămână, o zi de vineri. Evenimentul ar trebui să ne aducă o stare de optimism, în pofida campaniilor de diminuare sau chiar de denigrare a acestuia, iniţiate şi desfăşurate în R. Moldova de către forţe oculte. În cele 42 de zile câte au rămas până la eveniment, euro-scepticii vor continua să semene neîncredere, deziluzii sau chiar frică faţă de viitorul european al R. Moldova. Poveştile de groază vor fi multiplicate, fiind prezentate pe la posturi TV, în presă, pe panouri publicitare sau chiar pe gardurile unor şantiere. Şi nu ar fi vreo problemă dacă aceşti euro-sceptici ar fi singuri, printre noi, dacă nu ar fi sprijiniţi de marile puteri anti-europene. Ei vor înjura Europa şi forţele pro-europene din R. Moldova, fără a sufla vreun cuvânt despre proprietăţile lor din Occident, despre bursele de care beneficiază copiii lor în prestigioase universităţi europene sau despre conturile în care îşi păstrează banii „agonisiţi” din fondurile acordate de Rusia pentru destabilizarea situaţiei din R. Moldova. În 42 de zile, câte au mai rămas până la eveniment, se pot întâmpla multe, bune şi rele, iar noi, cu toţii, ar trebui să ţinem cont de asta. Igor Dodon va umfla baloane roşii şi va încuraja lumea să-şi ţintească privirile spre Rusia. Ultimele sale acţiuni, în care au fost investite sume mari de bani, demonstrează că acestea vor continua cu şi mai mare amploare. Şi alte partide de stânga, mici sau mari, vor continua „să se bată” pentru simpatia şi credibilitatea Moscovei, înjurând Europa în care se bucură de cele mai frumoase vacanţe. 27 iunie va fi o zi de vineri, un sfârşit de săptămână. De altfel, în R. Moldova, zilele de vineri, în special în cea mai recenta perioadă comunistă, erau nişte zile sinistre, lăsate pentru răzbunări, ameninţări şi arestări. Nu sunt adepta numerologiei, dar, constatam în ajun că, în istorie, ziua de 27 iunie 1940, în urmă cu 74 de ani, a fost una în care, la fel ca şi în 2014, ne era determinată soarta. Atunci, în noaptea de 27 iunie, Guvernul sovietic îi expedia Guvernului României a doua Notă ultimativă, cerându-i următoarele: „1. În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti. 2. Trupele sovietice, în acelaşi timp, să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei. 3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe punctele Cernăuţi, Chişinau, Cetatea Albă. 4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului. 5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernelor român şi al URSS, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei”. De neuitat tot ce a urmat după 27 iunie 1940… Ieri, pe când scriam amintind despre acest ultimatum sovietic, de acum 74 de ani, aflam despre alt ultimatum, mai recent, impus de comunişti preşedintelui Timofti. Fracţiunea parlamentară a PCRM i-a înaintat şefului statului un ultimatum dur, care expiră peste două săptămâni. Prin ultimatumul de ieri se cere demisia actualului Guvern, iniţierea alegerilor parlamentare anticipate, înainte de semnarea Acordului de Asociere. Totodată, autorii ultimatumului cer organizarea unuireferendum, în cadrul căruia cetăţenii şi-ar spune intenţiile lor legate de aderarea la UE. Să nu uităm că ultimatumurile reprezintă astăzi cea mai utilizată metodă de „comunicare” în Ucraina, Federaţia Rusă fiind, de fapt, autoarea celor mai multe somaţii. În cele 42 de zile câte au mai rămas până la 27 iunie 2014 – să uităm de vacanţe, pentru că ultimatumurile ne pândesc libertatea.
