Propaganda rusă, în criză de imaginație. R. Moldova, în criză de profesioniști
În ultimele zile, propagandiștii de la Sputnik Moldova, o autointitulată instituție media controlată de statul rus, au republicat sistematic pe câteva canale de Telegram declarațiile vicepreședintelui formațiunii „Patrioții Moldovei”, Artiom Guriev, un așa-zis politician cvasianonim din R. Moldova. Postările nu conțineau comentarii editoriale, iar afirmațiile sale cu privire la domeniul energetic, favorabile Rusiei și îndreptate împotriva guvernării și Uniunii Europene, au fost prezentate publicului de limbă rusă din R. Moldova drept știri.
„R. Moldova este un stat uzurpat și capturat”, „Majorarea tarifelor la gaz îi va sărăci pe cetățenii Republicii Moldova și va conduce țara spre colaps” sau „Integrarea europeană îi aduce Republicii Moldova energie scumpă” – sunt doar câteva dintre narațiunile promovate de Sputnik prin intermediul lui Guriev.
Ce arată asta? Nu că Guriev ar fi devenit peste noapte un politician important, ale cărui declarații merită urmărite. Dimpotrivă, promovarea lui arată cât de limitată a devenit oferta de personaje a propagandei ruse în R. Moldova. În lipsa unor voci credibile și influente, Sputnik scoate din anonimat politicieni fără greutate electorală, fără audiență și fără autoritate publică, transformându-le declarațiile în știri doar pentru că acestea reproduc mesajele convenabile Kremlinului.
Propaganda rusă pare să nu mai caute oameni capabili să convingă, ci doar oameni dispuși să spună ce trebuie. Numele lor contează mai puțin decât utilitatea declarațiilor: Uniunea Europeană este vinovată pentru scumpiri, guvernarea conduce țara spre colaps, iar Rusia rămâne soluția nerostită, dar sugerată insistent. Aceleași idei sunt reciclate prin personaje diferite, tot mai puțin cunoscute și tot mai puțin relevante, iar asta mă duce la gândul că propaganda rusă a ajuns în criză de imaginație sau poate în criză de oameni care să producă măcar o doză de credibilitate.
Înainte de promovarea acestor mesaje, tot în ultimele zile, în spațiul informațional din R. Moldova au apărut relatările unei instituții media ucrainene despre atacurile rusești cu drone asupra punctelor de trecere a frontierei. Acestea au fost preluate de alte surse anonime, care au proiectat asupra R. Moldova teama provocată de apropierea războiului și perspectiva unui colaps logistic. Și de această dată sunt folosite surse cvasinecunoscute sau neimportante, care nu au priză la public, audiență ori credibilitate, pentru a promova narațiuni vechi de când propaganda: în acest caz, amplificarea fricii că războiul din Ucraina se apropie de R. Moldova, subminând astfel încrederea publicului în securitatea statului și în parcursul proeuropean.
Aceste două cazuri, combinate cu altele pe care le-am observat în ultimele luni, mă fac să cred că și propaganda a obosit. O fi de la bătăliile pierdute în 2024 și 2025, o fi de la lipsa banilor, o fi de la faptul că anul 2026 nu este an electoral, nu știu. Cert e că nu mai produce cum o făcea anterior. Sau chiar dacă produce, mesajele ei nu mai au așa mare impact cum aveau înainte.
Cu siguranță, această criză de imaginație nu face propaganda mai puțin periculoasă. Repetat suficient de des și distribuit simultan pe mai multe canale, mesajul unui politician cvasianonim poate căpăta aparența unei opinii larg împărtășite. Dar azi, mai tare decât de propagandă, parcă mă tem de alte lucruri – de lecțiile pe care acest stat nu le învață și mai ales de lipsa profesioniștilor în domenii-cheie.
Cazul din raionul Criuleni, când o femeie a fost omorâtă deși a apelat de două ori în ultimele două luni la stat pentru a cere protecție față de soțul agresiv, e un caz care bate orice propagandă și care risipește pe loc orice urmă de încredere în acest stat, că el te poate proteja atunci când ai cea mai mare nevoie. Da, înțeleg că e greșit să generalizezi și că nu e corect să spui că statul e vinovat într-un caz izolat în care au acționat câțiva oameni.
Da, lipsa profesioniștilor care să-și asume responsabilitatea, lipsa resurselor umane calificate și indiferența unor funcționari nu caracterizează automat toate instituțiile statului. Dar pentru femeia care a cerut ajutor de două ori și nu a fost protejată aceste explicații nu mai au nicio valoare. În relația ei cu statul sistemul a eșuat. Statul a eșuat. Iar acest mesaj a fost transmis în aceste zile tuturor victimelor violenței în familie.
Putem vorbi despre proceduri care nu au fost respectate în acest caz, despre evaluări greșite ale riscului, despre lipsa comunicării între instituții sau despre angajați insuficient pregătiți. Putem anunța anchete interne și sancțiuni. Dar, dacă după fiecare tragedie identificăm aceleași probleme și promitem aceleași reforme fără ca următoarea persoană aflată în pericol să fie mai bine protejată, înseamnă că statul nu învață. Iar un stat care nu învață din propriile eșecuri ajunge să le repete. Cazul Vartic a avut loc cu doar câteva luni în urmă…
Tocmai asemenea cazuri oferă propagandei cel mai puternic material. Nu mai este nevoie ca Sputnik să inventeze un „stat capturat” sau să scoată din anonimat un politician dispus să anunțe apropierea colapsului. Când instituțiile statului ignoră semnalele de alarmă și un om moare după ce le-a cerut protecție, realitatea produce singură neîncredere, revoltă și sentimentul că statul este neputincios. Propaganda nu trebuie decât să preia această rană, să o mărească și să o transforme într-un verdict asupra întregii țări.
De aceea, lupta împotriva propagandei nu poate fi dusă doar prin închiderea unor site-uri, demontarea falsurilor sau avertizarea publicului asupra narațiunilor Kremlinului. Ea trebuie dusă și în secțiile de poliție, în birourile funcționarilor de la probațiune, în instanțe, în procuraturi, în spitale, în școli și în fiecare instituție în care un om vine să ceară ajutor. Cea mai bună apărare împotriva mesajului că statul este slab, indiferent sau incapabil este un stat care funcționează atunci când cetățeanul are nevoie de el.
Este mai comod să acuzăm propaganda că subminează încrederea decât să cercetăm de ce această încredere este deja fragilă. Și este mai ușor să sancționăm un propagandist decât să construim instituții în care responsabilitatea nu este pasată de la un birou la altul până când devine prea târziu.
Propaganda rusă poate că a obosit. Poate că și-a pierdut o parte din influență, din resurse sau din personajele credibile. Statul însă nu are dreptul să obosească. Nu are dreptul să trateze superficial apelurile unui om aflat în pericol și nici să se mulțumească după tragedie cu explicații administrative.
Pentru că propaganda poate slăbi încrederea într-un stat prin minciuni repetate. Dar statul însuși o poate distruge într-o singură zi, printr-un singur caz în care cineva îi cere ajutorul, iar el nu răspunde.
