Partidele de buzunar
Cam o dată în săptămână, la redacție telefonează dl Croitoru, din Anenii Noi. Omul citește joi Ziarul de Gardă și își formulează o listă de întrebări la care ar vrea să afle niște răspunsuri clare. În una din zile, dl Croitoru ni s-a plâns că cei de la Ministerul Justiției nu îi oferă informația necesară pentru înregistrarea unui partid. Zice că, împreună cu niște vecini de-ai săi, vreo cinci la număr, ar vrea să înregistreze și el un partid, dar iată că Ministerul Justiției este necooperant cu el și parcă i-ar interzice să facă acest lucru. „Cum așa, aproape 50 de partide au fost înregistrate, dar iată că încă un partid nu vor să-l accepte și gata”, se tot revoltă dl Croitoru.
Într-o zi, l-am întrebat de ce crede că am mai avea nevoie de un partid, pe lângă cele aproape 50, care sunt înregistrate în R. Moldova? Explicațiile acestuia au fost cât se poate de clare. Omul a analizat lista și platformele politice ale partidelor și a constatat că există foarte multe formațiuni inactive, care sunt scoase de la „reanimare” doar în ajunul alegerilor, având menirea să facă în special jocurile formațiunilor politice de stânga. „Partidul nostru ar fi altfel”, zice Croitoru.
Răsfoiesc lista partidelor înregistrate oficial în R. Moldova și îi dau dreptate lui Croitoru. Dacă avem formațiuni precum Partidul Oamenilor Muncii, Partidul Noua Opțiune Istorică, Partidul Politic „NOI” sau Partidul „Moldova Mare”, Partidul Regiunilor sau Partidul Popular Românesc (fondat de Vladimir Țurcanu (!)), Partidul ruso-slavean din Moldova sau Partidul Acţiunii Comune-Congresul Civic, înregistrat la începutul acestui an, partide care își au sediile în apartamentele celor care le-au fondat și despre care aproape că nimeni nu a auzit nimic, de ce nu am mai avea un partid, înregistrat în casa lui Croitoru de la Anenii Noi? De ce Cavcaliuc, cel mai tânăr colonel din istoria MAI, își poate înregistra un partid în acest an electoral, iar Croitoru, un om suferind, un om cu multă experiență de viață, nu ar putea face același lucru?
De obicei, în anii electorali, apar partide noi și se activizează cele vechi, neînsemnate, partidele de ocazie. Nimeni, nicicând nu a putut explica argumentat de ce sunt fondate acestea, din ce bani sunt finanțate și ce fac ei cu rușinea pe care, firește, ar trebui să o tragă, după ce obțin un număr neînsemnat de voturi la alegeri.
Ce le spun acești bărbați copiilor lor, celor mici sau deja adolescenți, despre aceste eșecuri electorale? De ce s-au avântat în luptă? Ca să piardă? Ca să ajungă niște perdanți?
Fenomenul partidelor de buzunar, căci despre el este vorba, e blamat de fiecare dată când apare, dar rămâne unul la fel de constant ca și trufia din politica moldovenească.
Ieri, Comisia Electorală Centrală a adoptat câteva modificări la Regulamentul Alegerilor Prezidențiale. Astfel, începând cu scrutinul ce urmează în acest an, fiecare candidat va depune declarația pe propria răspundere privind inexistența restricțiilor legale/judecătorești de a candida sau de a ocupa funcții publice; inexistența actelor de constatare rămase definitive referitoare la regimul declarării averilor şi intereselor personale, la stările de incompatibilitate şi la confiscarea averii nejustificate, acte care nu sunt prescrise; e) declarația de avere şi interese personale a candidatului pentru ultimii doi ani anteriori anului în care se desfășoară alegerile; certificatul de sănătate al candidatului pentru funcția de șef de stat, eliberat de instituția medicală la care acesta se află la evidență.
Dacă aceste prevederi s-ar respecta cu-adevărat, așa cum ar trebui să se întâmple, începând cu scrutinul din noiembrie, curent, am putea găsi răspunsuri la mai multe întrebări care ne frământă pe noi, alegătorii. De unde vin banii partidelor fără șanse? Unde dispar „săracii”, ajunși în politica mare fără bani, dar îmbogățiți peste noapte, fără a munci? Ce le spun perdanții partidelor de buzunar copiilor lor, atunci când aceștia îi întreabă: de ce te-ai implicat, ca să pierzi?
