Lupta pentru R. Moldova continuă
Alegerile s-au terminat. Lupta pentru R. Moldova continuă. Deși au pierdut cu „brio” prezidențialele, Dodon și socialiștii refuză să se împace cu această stare de fapt și sunt pe faza de a declanșa o „a doua partidă a luptei pentru R. Moldova… S-a terminat o partidă, începe alta, încă nu se știe care-i mai interesantă… R. Moldova este o republică parlamentară”. Este declarația „președintelui” Dodon în prima conferință de presă de după scrutin. A fost urmarea unui șoc emotiv? Un avertisment? Mai mult. A fost și rămâne (pe termen scurt sau lung?) o declarație „de război”, făcută de către Igor Dodon Maiei Sandu, PAS-ului și partidelor susținătoare în campanie, care i-au furat „visul”. La trei săptămâni după alegeri și, în special, după încăierările de joia trecută în Parlament, ni s-a dat de înțeles că socialiștii nu au de gând să renunțe la lupta pentru Moldova. În varianta lor. Cu metodele lor. Și în interesele lor. Așa cum a fost și după 2016.
Deși e deja un președinte pe ducă (23 decembrie e ultima zi de mandat), desconsiderat în exterior și cu un rating limitat în interior, Dodon se pregătește și își face planuri să guverneze și mai departe R. Moldova, chiar nefiind șef de stat. Așa cum s-a mai întâmplat și cum o făcuse la vremea sa și „atotputernicul” Vlad Plahotniuc, chiar dacă nu avea de jure controlul asupra instituției prezidențiale și nu deținea nici o funcție administrativă sau politică în stat. În schimb, de facto avea așternute sub el, Parlamentul și Guvernul. Pentru Dodon, cu atât mai mult, nu ar fi o problemă, ca după ce și-a însușit toate schemele de contrabandă ale lui Plahotniuc și stilul absolutist de administrare a treburilor statului, să repete sau să repună în aplicare și lecția lui Plahotniuc de guvernare paralelă. Din aceleași raționamente: pentru că, grație tranzacției postelectorale cu Ilan Șor (fracțiunea parlamentară a Partidului Șor) și Sergiu Sârbu (grupul parlamentar „Pentru Moldova”), Dodon controlează și Parlamentul, și Guvernul, iar asta înseamnă mai multe pârghii de guvernare decât ale președintelui. Dacă Dodon nu va vrea (subiectul nr.1 la ordinea zilei) să dea jos Guvernul Chicu și să provoace anticipate (așa după cum cer PAS, PPDA și PDM), Guvernul va rămâne neatins. La fel și Parlamentul, așa mizerabil și plin de traseiști (conformiști) cum este, va rămâne. Și orice moțiune de cenzură din partea opoziției împotriva Guvernului Chicu se va lovi de refuzul majorității parlamentare „ȘorDon”, așa cum s-a mai întâmplat acum câteva luni. Doar dacă vor apare circumstanțe noi: 1. Ion Chicu își va prezenta de bună voie demisia. 2: Dosarul Șor va fi, în sfârșit, judecat în instanță, Șor condamnat, iar Partidul său scos în afara legii ca partid implicat în mașinării și speculații. Și 3: Parlamentul și Guvernul vor ceda sub presiunea străzii (așa cum a fost în 2009) și, în urma unor alegeri anticipate, vom obține un altfel de Parlament și un altfel de Guvern.
Duminică, lumea a ieșit din nou în Piața Marii Adunări Naționale. La apelul președintelui nou ales, Maia Sandu, PAS, PPDA, „Pro Moldova”, PDM și PNM (pentru a câta oară în 29 de ani?). Că au fost 5000 (versiunea oficială) sau 50 de mii (versiunea organizatorilor) contează mai puțin. Ceea ce contează cel mai mult e că lumea, pe timp de pandemie, a lăsat casă, masă și a venit să se solidarizeze în protestul lor. S-a cerut demisia guvernului, „Jos Dodon!”, „Șor la pușcărie!”, „Alegeri parlamentare anticipate!”. Ideea reuniunii a fost „schimbarea până la capăt”. Doar plecarea lui Dodon de la Președinție, potrivit mai multor vorbitori, nu rezolvă problema salvării R. Moldova din captivitatea clanurilor politico-mafiote, înrădăcinate în Parlament și Guvern. Schimbarea până la capăt ar înseamnă schimbări radicale și în Parlament, cu eliminarea din cursă a partidelor compromise și resetarea clasei politice de la guvernare.
Socialiștii declară că sunt și ei pentru anticipate. Dar Dodon se opune, deocamdată, să demită Guvernul și să declanșeze procedura alegerilor anticipate, așa după cum cere opoziția. Dacă opoziția vrea alegeri până în primăvară, PSRM se orientează pentru la vară sau toamna viitoare. Socialiștii încă nu se pot determina ce e mai bine pentru ei: să accepte plecarea lui Chicu și numirea de către Maia Sandu a unui nou Guvern, fără sprijin parlamentar, pe care să-l hărțuiască, să facă din el cârpă până la alegeri și să reducă ratingul electoral al PAS. Oricum, socialiștii nu sunt gata, după pierderea prezidențialelor, să facă față unei noi competiții electorale în care pretind să repete rezultatele scrutinului din 2019: cel mai mare număr de mandate în Parlament.
Lucrurile vor deveni mai limpezi după intrarea în mandat a președintei Maia Sandu. Vor fi anticipatele în primăvară, la vară, toamnă ori mai târziu, urmează să vedem. Întrebarea care contează acum e, dacă facem anticipate, ce schimbăm? Pe cine cu cine? Cât e de tare „dreapta”, ce se va întâmpla pe „stânga”, ce șanse are opoziția anti-Dodon să facă o altă majoritate parlamentară, că nu data alegerilor, în sine, e o problemă. Din activul de azi al Parlamentului, șanse reale pe „dreapta” de a reveni în Parlament, în caz de anticipate, le-ar avea PAS și PPDA. Din afara Parlamentului – PUN-ul lui Țîcu, în cazul în care pe filiera unionistă va exista unitate. Pe „centru-stânga” sau „centru-dreapta”, la limita șanselor – PD. Și pe „stânga”, în scădere dramatică – PSRM și Partidul Șor. Surpriza surprizelor la parlamentare, ca și la prezidențiale (convine sau nu), va fi PN-ul lui Renato Usatîi. Acesta se va „înfrupta” de pe toate câmpurile electorale (cu excepția celui unionist), dar va goli din gros resursele partidelor lui Dodon și Șor. PN are toate șansele să devină pe „stânga” și „centru-stânga” principalul jucător politic la anticipate. Iar asta nu exclude ca viitoarea majoritate parlamentară să depindă către cine va înclina Renato Usatîi PN-ul.
