Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Istoria Rezoluției 2359

Istoria Rezoluției 2359

În ziua în care președinta Maia Sandu le vorbea noilor membri ai Consiliului Suprem de Securitate a statului despre corupția la nivel înalt, de combaterea căreia nu sunt preocupate nici chiar instituțiile de drept din R. Moldova, la Strasbourg, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), era dezbătută Rezoluția 2359, întitulată „Sistemele judiciare din Polonia și din R. Moldova trebuie să rămână independente”.

Nu, pe parcursul anilor nu au fost tocmai 2359 de rezoluții ale APCE, dedicate problemelor din justiție și corupției din R. Moldova. Nu au fost 2359, dar au fost suficiente, într-un sfert de secol de când R. Moldova a devenit membră a Consiliului Europei (CoE), intrând și sub monitorizarea APCE, care nu s-a încheiat nici pentru o zi, în acest răstimp.

De la o sesiune a APCE la alta, în ultimul sfert de secol, R. Moldova a fost pomenită de la tribuna înaltului for european ca fiind statul în care politicienii dictează deciziile în justiție, iar cea din urmă le execută fără ezitare, statul în care presa poate fi ținută cu gura închisă, chiar și sub presiunea bâtei, dar și statul în care corupția a pătruns fără ocolișuri în cele mai importante sfere ale vieții, iar din această cauză cetățenii sunt tot mai săraci, tot mai disperați, tot mai dezamăgiți, preferând să ia calea străinătății.

Pe parcursul ultimului sfert de secol, periodic, reprezentanții APCE care monitorizează evoluțiile democratice în R. Moldova ajungeau la Chișinău, încercând să afle din surse directe și sigure ce se întâmplă cu-adevărat în R. Moldova, așa încât evoluțiile democratice se poticnesc dureros. Raportorii discută cu politicieni, cu membri ai societății civile, cu jurnaliști sau cu reprezentanți ai justiției, după care pleacă la Strasbourg, elaborează rapoarte, în concluziile cărora subliniază obligativitatea autorităților statului să asigure o justiție demnă, să înlăture obstacolele din calea presei libere, să asigure condiții legale de combatere a corupției. Concluziile raportorilor erau făcute publice pentru toate statele membre ale CoE, dar mai ales autorităților R. Moldova.

În 25 de ani, guvernările care s-au perindat la conducerea R. Moldova se arătau, de obicei, mândre de faptul că statul pe care îl administrează este membru al CoE, dar își permiteau fără ezitare să neglijeze recomandările APCE în materie de justiție, procuratură, combaterea corupției, soluționarea diferendului transnistrean, etc.

Cum spuneam, marți, 26 ianuarie, în cadrul APCE a fost votată, cu o majoritate impresionantă de voturi, Rezoluția 2359 ce vizează activitatea sistemului judiciar și combaterea corupției în Polonia și în R. Moldova.

Cu acest prilej, înaltul for european a constatat că, „de-a lungul timpului, guvernările R. Moldova au subminat în mod grav independența sistemului judiciar”, iar aceste precedente au condus la „subminarea încrederii UE în intenția statului de a se integra” în comunitatea europeană.

În această săptămână, în cadrul dezbaterilor de la APCE, s-a subliniat că, în R. Moldova, reforma justiției și combaterea corupției au loc într-un ritm lent, iar cazurile de corupere a deputaților, judecătorilor și procurorilor au devenit fenomene constante. Membrii APCE s-au referit și la traseismul politic al unor deputați, care a contribuit la declanșarea instabilității politice.

Rezoluția 2359, votată pe 26 ianuarie, stabilește că subminarea independenței sistemului judiciar și manipularea hotărârilor acestora, în scopul obținerii unor dividende politice nu reprezintă altceva decât uzurparea justiției de către puterile legislativă și executivă. APCE se declară îngrijorată de apropierea unei părți a sistemului judiciar de autoritățile politice, ceea ce ridică întrebări cu privire la eficiența eforturilor de combatere a abuzului de putere și a corupției. Autorii Rezoluției îndeamnă autoritățile R. Moldova să restabilească independența sistemului judiciar și ordinea constituțională, în conformitate cu normele și angajamentele sale europene și internaționale.

După 25 de ani de monitorizare din partea APCE, în 2021, în R. Moldova, vor reveni raportorii CoE, de această data vor fi alții, noi, după ce au expirat mandatele raportorilor anteriori. R. Moldova ar putea cere încetarea monitorizării, dacă ar respecta câteva recomandări importante ale APCE: atenție la o reformă veritabilă a justiției și procuraturii, eliminarea fenomenului torturii, corectitudinea proceselor de judecată, combaterea corupției, dar și reglementarea transnistreană.