Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ Ce vrea să spună…

Editorial Ce vrea să spună Putin?

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Din Sfânta Scriptură Tâlcuire la Fericiri VII)

Încalc, de data asta, regula scrisului și pornesc cu o concluzie pentru sfârșit de 2022, care e pe cale să ne părăsească: lumea și-a ieșit din minți. Împărații lumii și-au pierdut cumpătul, nu mai sunt făcători de pace, ci născători de războaie. Din înțelegerea de acum 33 de ani dintre ruși și americani la Malta, prin care se punea capăt Războiului Rece, nu a mai rămas nimic. Războiul din Ucraina a compromis tot. Mai marii acestei lumi se bat din nou pentru zone de influență, bogății și putere, trecând peste orice normă și dogmă și fără să întrebe această lume dacă e gata să accepte ceea ce îi pregătesc: un al treilea război mondial, care va omorî nu doar omenirea, ci și planeta… O simulare grafică, realizată de către experții Universității americane Princeton, prezintă modul în care ar escalada – și, în cele din urmă, scăpa complet de sub control – un posibil conflict nuclear între NATO și Rusia. Simularea prezentată sub denumirea „Planul A” arată că o astfel de confruntare nu va avea niciun învingător, va distruge aproape complet America de Nord, Rusia și Europa și va provoca peste 91 de milioane de victime, în doar câteva ore, scrie Digi24.

În câteva zile, 2022 ne lasă și pleacă. An bun, an rău? Ne lasă cum? Cu mai multă speranță de viață? Cu mai multă legalitate și echitate? Cu mai puțină hoție? Cu veniturile ilicite – confiscate? Cu marile dosare de corupție la executare? Cu penalii fugari la pușcărie? Fără escroci și chilipirgii, fără fini, nași și alte neamuri în cele mai plătite funcții publice? Și aici, o altă concluzie: cu regret, PAS-ului nu i-a reușit o eliminare a relelor practici din sistemul guvernamental „la nivel înalt”. „Meritocrația” nu a prins. Partidul și-a inventat propriul „carusel” de avansare a favoriților în funcții-cheie. Promovările se fac pe cerc închis: președinție – parlament – guvern. Din consilieri prezidențiali, favoriții sunt promovați în parlament, din parlament – la guvern și de la guvern, dacă eșuează, la președinție. Ultima promovare, în acest sens, a fost făcută chiar două zile în urmă: fosta ministră a Mediului, care nu și-a făcut bine treaba la guvern, a fost numită consilier prezidențial pe probleme de mediu. Rău la guvern, bun la președinție?

2022 nu a fost un an simplu. A fost un an stresant, încercat de riscuri și provocări și pentru guvernare, și pentru guvernați. Crizele s-au ținut lanț, reformele au deraiat, prețurile și-au făcut de cap și au depășit orice așteptare, condiția de viață a populației a degradat, economia a cedat, stabilitatea politică și socială au intrat și ele în curbă.

Bugetul pentru 2023 a fost votat săptămâna trecută cu un deficit de peste 18 miliarde de lei, dovadă că, și la anul, riscăm să nu trăim mai bine. Unul din ultimele studii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite despre sărăcie arată că R. Moldova continuă să rămână cap de listă în toate topurile referitoare la nivelul sărăciei în Europa. Precizez: „rămâne în top”, ceea ce înseamnă că a fost la fel (în condiții mult mai favorabile) și cu socialiștii, și cu comuniștii, și cu democrații, și cu liberal-democrații… Diferența e că lumea nu vrea să accepte ca ceea ce a fost și cum a fost, ani în șir, cu „stânga”, să fie și cu „dreapta”. Este un nou test pentru PAS. Și, în primul rând, pentru guvernul Gavrilița, rămas (și după trei simulări) nereformat și neadaptat luptelor cu crizele. Al câtelea și câte teste încă, dnă prim-ministră?

Și, totuși… Cu toate crizele și provocările, care, în acest an, s-au ținut și se mai țin scai de noi, 2022 merită tratat cu mai multă indulgență decât o facem sau, poate, nici nu ne-am gândit s-o facem, pentru că 2022 nu e doar un an al crizelor. Și nici doar al scumpirilor, ci și un an al păcii pentru R. Moldova, în condițiile în care, în vecinătatea noastră, Ucraina, de 300 de zile, este dominată de război, fără nicio șansă (deocamdată) la pace. Să ne gândim și la asta atunci când facem examen anilor și umblăm cu pusul notelor. Da, nimeni nu pune la îndoială faptul că crizele ne-au costat și ne mai costă nu doar bani, dar și sănătate, că prețurile ne sufocă, că gândul la iarnă ne provoacă insomnii. Toate contează, dar nimic mai mult ca pacea. Poate, doar viața. Faptul că R. Moldova nu a fost atrasă în război e cel mai mare lucru pe care l-a reușit (fie și consiliată din afară) președinta Maia Sandu în acest 2022, în condițiile în care avem război la un pas de noi, deși provocări s-au făcut mai multe: să ne amintim aici de alertele cu bombă (vreo 6 în Transnistria și altele vreo 8 la Chișinău), de scandalul provocat de Externele de la Moscova, precum că în R. Moldova rușii din Transnistria (teritoriu controlat exclusiv de Rusia) sunt exterminați etno-identitar, de ofertele Kievului de a ajuta R. Moldova să elibereze Transnistria de trupele ruse de ocupație, de survolarea, repetată, cu rachete rusești a spațiului aerian al R. Moldova, de protestele antiguvernamentale ale Partidului Șor la Chișinău și marșurile de la Comrat, sub steagul Novorusiei, ale „sutelor negre” din Găgăuzia. Au trebuit rușii din Moldova să picheteze Ambasada Rusiei la Chișinău și să-și șteargă picioarele de speculațiile Moscovei și de felul ei de a face politică, ca ea să înceteze să facă fum acolo unde nu arde focul.

Într-o săptămână, 2023 ia locul lui 2022. Intrăm într-un an nou, cu probleme vechi. Mari și grave. Războiul Rusiei în Ucraina rămâne, rămân și problemele legate de el. Kremlinul a anunțat că Putin va avea de spus „ceva” important săptămâna care vine, fără să precizeze ce anume. Care ar putea fi surpriza lui Putin de Revelion? Că pornește un război de lungă durată în Ucraina? Sau, poate, vrea să ne surprindă la o cupă de șampanie cu Biden, dar nu pentru continuarea războiului, ci pentru încheierea lui? Ar fi ceva ca ultima zi a anului 2022 să fie și ultima zi de război. Ar fi. Deși nu cred că poate fi. Dar scriu. Cine știe câte se pot întâmpla între timp.