Discreditare sau „compromat”?

Grija pentru „coadă”, în politică, nu poate fi o problemă de gradul doi şi nici trei, ci doar de gradul unu. E lege: trebuie să ai în permanenţă grijă să nu te poată nimeni călca pe ea. Altfel rişti. Întrebaţi-l pe Filat cum e? Sau pe Voronin?

Platforma „DA” bate alarma. Alegerile prezidenţiale din toamnă riscă să fie fraudate. O declaraţie în acest sens a fost făcută săptămâna trecută de către liderul partidului Dreptate şi Adevăr („DA”). Potrivit preşedintelui formaţiunii, Andrei Năstase, guvernarea „pregăteşte fraudarea alegerilor chiar la etapa întocmirii listelor electorale”. Şi lucrurile, reieşind din practica noastră electorală, puţin probabil să se limiteze doar la liste. În 25 de ani, de când R. Moldova îşi pretinde suveranitatea, electoratul a fost trecut prin 8 campanii parlamentare, 7 locale şi una prezidenţială. Câte şi care dintre ele au scăpat nefraudate? Nici una. Întrebaţi-i pe A. Sangheli şi D. Moţpan, cum de s-a întâmplat că în 1994 agrarienii (PDAM, despotul satelor) au ajuns să deţină controlul majoritar în Parlament? Întrebaţi-l pe P. Lucinschi, cum de a reuşit în 1996 să-l devanseze în turul doi pe preşedintele de atunci M. Snegur, căruia i-a pierdut substanţial în primul tur? Sau întrebaţi-l pe V. Voronin cum a putut să câştige, consecutiv, trei scrutine parlamentare? Dacă vreţi, putem adresa aceeaşi întrebare şi în cazul alegerilor parlamentare din 2014 sau a celor locale din 2015, despre care acum două luni unul dintre membrii (pe atunci) ai Comisiei Electorale Centrale (CEC), Ştefan Urâtu, declara că parlamentarele „au fost fraudate în proporţie de 15%, iar localele de la 5 la 20%, în dependenţă de localitate” şi că acest lucru s-a făcut în mod premeditat „prin mai multe metode”.

Preşedintele CEC, Iu. Cecan, a respins acuzaţiile lui Urâtu, dar asta nu este deloc un argument că alegerile au fost libere şi corecte. E de ajuns să ne amintim de alegerile din 2009 şi renumărarea voturilor după protestele din 7 Aprilie, în urma cărui fapt (chiar dacă renumărarea a fost parţială), comuniştii au pierdut „votul de aur” (al 61-lea mandat), după care au pierdut şi puterea. Concluzie: în politica moldovenească, frauda electorală a fost „la modă” în toate campaniile electorale. Atât doar că ea a evoluat, s-a perfecţionat, a avansat în timp, „acomodându-se” la realităţi. Există, totuşi, câteva exerciţii de fraudă electorală, mai răspândite în practica de la noi: „urnele mobile” (cu care agrarienii şi Lucinschi au adunat saci de voturi), votul cu mai multe buletine sau cu mai multe paşapoarte, votul „indicat”, votul în echipă (cu hurta), buletinele alternative (sau voturile premiate), mituirea alegătorului, acţiunile „caritabile”, concertele electorale, listele suplimentare, „sufletele moarte”, măsluirea listelor, manipularea mediatică etc. Deşi, până pe 30 octombrie, mai sunt aproape 5 luni, fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi, membru şi el al Platformei „DA”, declara, acum câteva zile, într-o conferinţă de presă că „falsificarea alegerilor prezidenţiale „deja a început”. Declaraţia vine imediat după ce la mai multe posturi TV controlate de V. Plahotniuc şi pe mai multe site-uri a fost difuzat un filmuleţ din care transpar relaţiile lui Andrei Năstase cu controversaţii oameni de afaceri Ţopa, refugiaţi în Germania şi despre care se vorbeşte de mai multă vreme că ar sta în spatele lui Năstase şi ar fi, în coaliţie cu V. Filat, finanţatorii şi regizorii din umbră ai proiectului politic „DA”, prin care şi-ar dori să-şi facă loc la guvernare în locul lui Plahotniuc.

Şi S. Pavlovschi, şi A. Năstse resping apariţiile din film. Potrivit lor, filmuleţul ar fi „trucat şi fabricat” şi a fost făcut pentru a discredita Partidul „DA” şi pe Năstase, ca principal oponent la alegerile prezidenţiale din toamnă. „Discreditarea” celor doi e prezentată de Pavlovschi ca fiind şi un exerciţiu de „fraudă electorală”. Nu ştiu dacă „filmuleţul” şi tot ce s-a scris în jurul lui se înscrie, din punct de vedere juridic, în ideea de fraudă electorală, în schimb ar fi, cu siguranţă, un bun pretext sau prilej de caz penal. Şi nu în toamnă, dar cât mai curând. Cred că asta ar trebui să facă Năstase, dacă, cumva, insistă că i-ar fi fost lezată onoarea şi demnitatea şi ar vrea să repare lucrurile. Indiferent, însă, cine are mai multă dreptate aici, autorii „filmuleţului” (imaginile nu seamănă trucate) sau Năstase, filmul şi consecinţele acestuia rămân pe seama lui A. Năstase (oricât de multe i-ar fi reproşate, post-factum, lui V. Plahotniuc). Din momentul în care a decis să facă pasul pe care l-a făcut în politică, Năstase trebuia să fie conştient că, din acel moment, intră într-un alt câmp de vedere, cu alte reguli de joc, cu alte unităţi de măsură şi cu altfel de jucători. Grija pentru „coadă” nu mai poate fi, din acel moment, o problemă de gradul trei, ci de gradul unu. E lege: trebuie să ai în permanenţă grijă să nu te poată nimeni călca pe ea. Altfel rişti. Întrebaţi-l pe Filat cum e? Sau pe Voronin? Iar dacă uiţi, nu poţi sau nu ştii cum să te fereşti de acest „călcat”, atunci cel mai bine ar fi, probabil, să-ţi iei „codiţa” între picioare şi să te retragi din joc. Că altfel rişti să-ţi complici ţie viaţa, celor dragi ori celor ce şi-au legat nişte speranţe de tine.

Nu o zic pentru Năstase, o zic pentru oricine va vrea sa intre în luptă la prezidenţialele din toamnă, să fie clar şi conştient că în joc va fi pusă o nouă speranţă naţională, care trebuie onorată. Altfel va fi fraudă şi asta. Poate cea mai mare din câte s-au făcut şi, cu siguranţă, se vor mai face. Atât timp cât controlul politic asupra teritoriului rămâne, el, acest control, cu siguranţă, va rămâne şi asupra comisiilor electorale de circumscripţie şi, deci, asupra alegerilor. A. Năstase, în speranţa că ar putea schimba situaţia, face un apel către societatea civilă şi către cetăţeni „să constituie un consiliu civic al alegătorilor care să verifice listele şi să asigure calitatea alegerilor”. Bună idee. Şi mai bine ar fi dacă partidele participante la scrutin şi-ar asigura câte un reprezentant eficient în comisiile electorale, fie şi cu vot consultativ. Dar, până la urmă, soarta scrutinului, în ziua alegerilor, o decid observatorii. O campani electorală, oricât de reușită ar fi ea, va fi dată peste cap dacă în ziua alegerilor la secțiile de votare vor lipsi „păstorii” (observatorii). Dar nu „observatorii pe hârtie”, ci cei adevăraţi. Un observator calificat monitorizează procesul de votare, cel „pe hârtie” stă la taifas cu lumea, mai iese la o bere, semnează procesul verbal şi îşi ridică diurna pentru… Pentru ce?