Cum a ajuns Plahotniuc la „Washington Post”
Ianuarie 2019, Washington, SUA. Stăm cu un grup de jurnaliști din Europa de Est în redacția ”Washington Post” și discutăm despre jurnalism, etică, manipulare și circularea informației. Cei câțiva reporteri de la acest ziar, unul dintre cele mai notorii în întreaga lume, desigur că par ușor plictisiți, suntem din lumi diferite și lumea din care vin eu e una inferioară și nu prea interesantă pentru ei. Totuși, mi-am permis să le fac o solicitare, dându-le ușor în obraz. Da, știam că nu mă voi avantaja prin asta, dar ce aveam de pierdut? I-am întrebat de ce își permit așa-numitele ”editoriale” plătite din banii unor oligarhi moldoveni (ucraineni, georgieni, ruși), spunându-le că asemenea texte nu aduc mai multă credibilitate edițiilor respectabile, dar nici un aport informațional adecvat comunității lor de cititori. ”Dar e un drept al lor! Oricine are dreptul să publice un articol, dacă plătește! Nu putem interzice asta, nu va fi corect!”, au zis colegii americani.
Da, aparent e un drept al oricui, dar totuși nu oricine poate să publice un text în Washington Post, New York Times, Boston Globe. Pentru cei care nu plătesc pentru plasarea unui articol – singura condiție este ca subiectul să fie de maxim interes public pentru cititori. Dacă, însă, ai angajat o companie de lobby contra bani buni, atunci deja poți să nu faci nimic, compania de lobby îți va scrie textul în locul tău sau va scrie un text despre tine, în care te va colora în orice nuanță dorești. Companiile de lobby te pot transforma din oligarh corupt și penal în mecenat angelic, în salvator al națiunii, în zeu al democrației prezentat frumos în presa americană. Important e doar să ai bani pe potriva visului tău american. Dar cum să ai așa bani? Cum să plătești bani enormi pentru așa ceva? Dacă ești un oligarh corupt, ai acești bani pentru că i-ai sustras de la cetățeni. Dacă ești oligarh – tocmai asta e problema, că ești pătat mereu și ai nevoie de cineva să îți tot lustruiască imaginea. Și atunci, iei tot mai mulți bani de la cetățenii tăi sărăciți și transferi tot mai mult la companiile de lobby, și iar te pătezi, iar sustragi bani, iar transferi lobbiștilor pentru înălbire. Cu oligarhii e clar, dar ce putem face cu jurnaliștii?
Noi, la Ziarul de Gardă am avut deseori oferte financiare pe care a trebuit să le refuzăm. Am refuzat inclusiv multă publicitate considerată legală. Am refuzat anunțuri publicitare care promovau locuri de muncă pentru fete în străinătate, pentru că intuiam că există riscul ca acele fete sunt ”colectate” pentru a fi traficate și abuzate. Am refuzat publicitate care viza promovarea unor medicamente care erau interzise în UE, nu și în Moldova. Pentru că era vorba de niște medicamente cardiace și intuiam că am putea, prin aceste anunțuri publicitare, să dăunăm inimii unor cititori care au încredere în noi. Despre câtă publicitate politică am refuzat, inclusiv de la oligarhi, am scris anterior. Asta în situația în care avem nevoi financiare cronice.
De ce i-ar trebui unei publicații atât de importante ca Washington Post un articol care îl face alb pe un oligarh negru de corupție? Pentru că nimeni nu există fără bani, totul costă, inclusiv munca de jurnalist. Și pentru că e legal. Dar uneori, banii care vin aparent legal, provin din surse ilegale sau mai rău – sunt luați abuziv de la cei mai săraci.
Februarie 2020. A trecut un an și o lună de la acea discuție în sediul Washington Post. Acest ziar tocmai a publicat un articol analitic despre un demnitar american, Richard Grennel, aparent plătit de Plahotniuc ca să-i repare imaginea deteriorată. Acest articol a fost acum publicat fără plată și a fost bun. Și e abia începutul demitizării oligarhilor, a companiilor de lobby și a demnitarilor corupți din Moldova și SUA. Rămânem de Gardă.
