Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cine și cum își umple…

Cine și cum își umple buzunarele pe timp de COVID?

Perchezițiile desfășurate în dimineața zilei de ieri la Aeroportul Internațional Chișinău mi-au amintit de avertismentele GRECO (Grupul de State împotriva Corupției), făcute încă la începutul declanșării pandemiei. În aprilie 2020, GRECO atenționa că, în condițiile pandemiei, statele ar trebui să țină cont de riscurile de corupție, care pot să apară în legătură cu procesul de concentrare a puterilor, posibilele derogări de la drepturile și libertățile fundamentale, dar și pentru că sume mari de bani sunt infuzate în economie, pentru a atenua criza. GRECO a recomandat și câteva instrumente specifice de combatere a corupției și de guvernanță: transparența, supravegherea și responsabilitatea. R. Moldova a aderat la GRECO în urmă cu 20 de ani. Două decenii pot sau nu pot fi suficiente ca să cunoști și să respecți standardele anticorupție ale Consiliului Europei, promovate de acest Grup de State împotriva Corupției?

Perchezițiile de ieri de la Aeroport, într-o cauză ce vizează estorcare de bani de către polițiștii de frontieră, în schimbul acceptării unor teste false, alte acțiuni sporadice, dar și fenomenele care au loc în perioada pandemiei, dar pe care instituțiile de anchetă evită să le investigheze sau fac formal acest lucru, sugerează că de la Chișinău până la Strasbourg rămâne cale lungă de parcurs.

Previzibile avertismentele GRECO, or, la noi, în cei aproape doi ani de pandemie, unii au sărăcit nemăsurat de mult, pe când alții, cei dintotdeauna, și-au crescut necontrolat veniturile.

Cine poate astăzi să răspundă la câteva întrebări simple, la care oamenii de rând caută în disperare răspunsuri? Bunăoară, de ce testele prin care încercăm să depistăm noul coronavirus sunt, în R. Moldova, atât de scumpe, în condițiile veniturilor extrem de mici ale cetățenilor? De ce, în Germania, țară cu un nivel de viață mult mai demn decât cel din R. Moldova, testele antigen se efectuează pe gratis, pe când la noi costă peste 400 de lei? De ce, în Italia, pentru cetățenii italieni, testele se fac la prețuri simbolice, pe când în R. Moldova cetățenii au ajuns numai buni să sporească profiturile celor cu afaceri în sănătate?

Cu ceva timp în urmă, solicitați să dea niște explicații la acest subiect, responsabili de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică au îndreptățit, într-un fel, decizia Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate, care a adus în R. Moldova teste la prețuri duble în raport cu cele din alte țări, motivând prin gradul înalt de urgență și volumul redus al comenzii (țară mică) în comparație cu comenzile altor state.

Și pentru că testele adevărate sunt atât de scumpe, a fost lansată o afacere la fel de profitabilă – afacerea testelor false care costă mai ieftin și pot fi efectuate chiar și la distanță, adică fără prezența persoanei la laborator. „Fabrica” testelor false, succesul cu care aceasta activează, a generat altă afacere, la fel de prosperă – producerea certificatelor false de vaccinare. Au trecut câteva luni decând au apărut primele informații despre acest fenomen. Credeți că avem vreun dosar în justiție?

Alt generator de corupție sunt deciziile confuze, în special cele legate de aplicarea amenzilor în cazul neglijării normelor sanitare. Câtă lume a sărăcit de pe seama acestor amenzi? Dar câți și-au consolidat veniturile?

Orice decizie greu de realizat, a costat scump în pandemie. Obținerea certificatelor de înmormântare a victimelor COVID, accesul la medici specialiști, în cazul pacienților non-COVID, accesul la medicamente compensate sau la servicii medicale de profil – toate au însemnat, pe verso, mită și corupție. Câte astfel de cazuri sunt investigate de organele de anchetă?

În aceste condiții, perchezițiile și reținerile de ieri dimineață, în cadrul subdiviziunii Poliției de Frontieră, de la Aeroportul Internațional Chișinău, par mai degrabă niște accidente întâmplătoare, decât o luptă sistemică, asumată.