ANUNȚ DE ACHIZIȚIE: Servicii de închiriere sală în Chișinău pentru proiecție publică de film documentar
Ziarul de Gardă solicită oferte pentru servicii de închiriere a unei săli din Chișinău dotate corespunzător pentru organizarea unei proiecții publice a unui film documentar realizat de redacția de investigații.
Obiectul achiziției: Achiziția vizează închirierea unei săli cu dotare de proiecție și sonorizare, pentru organizarea proiecției publice a unui film documentar de interes public, dedicat celor 35 de ani de independență a Republicii Moldova.
În prezent, examinăm mai multe modalități de acces pentru spectatori.
Descrierea evenimentului:
- Data: 25 sau 26 august 2026 (se solicită ofertă de preț pentru ambele variante; va fi contractată o singură dată)
- Interval de ocupare a spațiului: 16:30 – 21:30
- Număr estimativ de participanți: minim 100 de persoane
- Durata filmului: cca 90 de minute
Program orientativ:
| Ora | Activitate |
| 16:30 – 17:00 | Pregătirea sălii și a foaierului, probă tehnică finală |
| 17:00 – 18:00 | Primirea invitaților, înregistrare în foaier |
| 18:00 – 18:15 | Discursuri scurte (gazda, producătoarea) |
| 18:15 – 19:45 | Difuzarea filmului documentar |
| 19:45 – 20:30 | Discuție cu realizatorii filmului și protagoniștii |
| 20:30 – 21:30 | Eliberarea spațiului / timp de rezervă tehnică și logistică |
Cerințe minime obligatorii
Sala ofertată trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:
- Să fie în Chișinău;
- Disponibilitate în seara de 25 august sau 26 august 2026, în intervalul 16:30 – 21:30;
- Capacitate de minimum 100 de locuri;
- Proiector funcțional și ecran adecvat sălii, cu posibilitatea redării din cel puțin una dintre sursele: DCP, HDMI sau USB;
- Sistem de sunet propriu și minimum 2 microfoane pentru discursuri și sesiunea de discuții;
- Prezența unui tehnician pe toată durata evenimentului;
- Acces în sală pentru montare și probă tehnică cel târziu la ora 16:30;
- Posibilitatea efectuării unui test tehnic cu cel puțin 5 zile calendaristice înainte de eveniment (până la 20 august 2026 pentru varianta 25 august, respectiv până la 21 august 2026 pentru varianta 26 august);
- Foaier sau spațiu adiacent disponibil pentru înregistrarea invitaților.
Constituie avantaj: acces adaptat pentru persoane cu dizabilități, parcare în apropiere și acces facil cu transportul public.
Conținutul ofertei
Oferta se prezintă prin completarea integrală a Formularului de ofertă (Anexa nr. 1), care solicită informații privind:
- prețul de închiriere pentru seara de 25 august și, separat, pentru seara de 26 august (MDL, cu TVA);
- includerea sau nu a tehnicianului în preț;
- toate costurile suplimentare aplicabile și valoarea acestora;
- avansul solicitat și politica de anulare;
- disponibilitatea pentru fiecare dintre cele două date;
- capacitatea exactă a sălii și numerotarea locurilor;
- dotarea tehnică (proiector — rezoluție și luminozitate, surse acceptate, dimensiunea ecranului, sistem de sunet, număr de microfoane fixe, tehnician pe durata evenimentului);
- ora de acces pentru montare și probă și disponibilitatea testului tehnic prealabil;
- foaierul, accesul pentru persoane cu dizabilități, parcarea și accesul cu transport public;
- persoana de contact și datele acesteia.
Documente care se anexează:
- Anexa 1 Formularul de ofertă completat, semnat și, după caz, ștampilat (PDF);
- Anexa 2 Declarație pe propria răspundere privind criteriile de excludere, absența conflictului de interese
- Opțional: fotografii recente ale sălii și ale foaierului, fișa tehnică a echipamentului de proiecție.
Găsiți documentele (Anexa 1 și Anexa 2) pe link-ul următor: https://drive.google.com/drive/folders/1DUM7hJ0NjNXUDVtTE0f4voX49YEu1JHp?usp=share_link.
Toate prețurile se indică în MDL, cu TVA inclus. Oferta trebuie să fie valabilă cel puțin până la 31 august 2026.
Modul și termenul de depunere
Ofertele se transmit prin e-mail la adresa [email protected] și [email protected], cu subiectul: „Ofertă — închiriere sală, august 2026”.
Termen-limită: 10 august 2026, ora 23:59. Ofertele recepționate după acest termen nu vor fi examinate.
Criteriul de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic:
- Conformitatea cu cerințele minime obligatorii (pct. 3),
- Costul total al evenimentului (preț de bază + costuri suplimentare declarate). La costuri comparabile, prevalează sala cu dotare tehnică superioară, capacitate potrivită și accesibilitate mai bună pentru public.
Rezultate
Rezultatul evaluării va fi comunicat prin e-mail tuturor ofertanților până la 13 august 2026.
Persoana de contact: Daniela Mihalachi, asistentă pe dezvoltare business, tel. +373 69658516, e-mail: [email protected].
Prezentul anunț nu constituie un angajament de contractare. Beneficiarul își rezervă dreptul de a anula procedura sau de a nu selecta nicio ofertă, dacă niciuna nu corespunde cerințelor sau bugetului disponibil.