Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "UE trebuie sa faca mai…

„UE trebuie sa faca mai mult pentru Republica Moldova”

Europarlamentarul roman Sebastian Bodu a solicitat, joi, Uniunii Europene prin intermediul unei declaratii scrise, ajutor concret pentru Republica Moldova, dincolo de incurajari si declaratii de sustinere. Sebastian Bodu a facut acest demers in plenul Parlamentului European in aceeasi zi in care Comisia Europeana a prezentat o declaratie privind situatia financiara si economica a Republicii Moldova.

 „Raportul Comisiei Europene asupra situatiei economice si financiare a Republicii Moldova nu lasa loc la interpretari: Guvernul de la Chisinau trece prin momente grele provocate nu numai de recesiunea economica globala ci si de decizii economice gresite sau prea mult amanate de fosta putere”, a declarat europarlamentarul roman.

 Sebastian Bodu spune ca optiunea europeana a Republicii Moldova a devenit clara in acest moment. „Moldova doreste sa fie mult mai mult decat un simplu stat de la granita Uniunii. Acum, Moldova isi cauta aliati pentru a iesi din picaj economic. Sprijinul blocului comunitar trebuie sa devina concret, dincolo de incurajari si declaratii de sustinere si apropiere”, a spus europarlamentarul.

 Sebastian Bodu considera ca o mana intinsa Moldovei, in acest moment, aduce cu sine o mai mare incredere a investitorilor in aceasta tara ceea ce „se traduce, pe termen lung, prin stabilitate si evolutie”.

„Traim intr-o Europa globala, interconectata, si nici un guvern nu poate face miracole de unul singur, mai ales cand ele sunt asteptate peste noapte de un popor uitat, pentru prea mult timp, de propriii conducatori”, a spus europarlamentarul roman.

 Grupul PPE este cel mai numeros grup politic din Parlamentul European cu 265 de membri.