Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ţăranii din regiunea transnistreană -…

Ţăranii din regiunea transnistreană – gata de a bloca drumurile şi vămile

În urma acțiunilor unilaterale, ale administrației de la Tiraspol, din luna martie 2014, a fost limitat accesul fermierilor și al agenților economici din satele: Doroțcaia, Pohrebea, Coșnița, Pârâta, Cocieri, Molovata Nouă și Roghi la terenurile pe care aceștia le dețin în proprietate după traseul Rîbnița-Tiraspol. Detalii aici.

Potrivit unei declarații a Comitetului de apărare a drepturilor proprietarilor de terenuri situate după Traseul Rîbnița-Tiraspol aceștia au mizat pe sprijinul autorităților constituționale în soluționarea situaței create, însă autoritățile au manifestat indiferență și impotență în soluționarea problemei. Astfel, începând cu perioada menționată, agenții economici și fermierii au avut cheltuieli de zeci de milioane de lei.

Autoritățile constituționale sunt la curent cu această situație, însă cu părere de rău,  nu contribuie la soluționarea acestei probleme. Guvernul a promis să aloce compensații fermierilor care au suportat cheltuieli în procesul de prelucrare a terenurilor, însă și aceastea a rămas doar pe hârtie, susține Petru Leșan, agricultor, s. Coșnița r-nul Dubăsari.

Sergiu Crijancovschi, proprietar de terenuri, s. Pohrebea r-nul Dubăsari, a declarat: “Ne este frică de faptul că cele 300 de ha de terenuri agricole aflate după traseu, reprezentând 50% din pământurile aflate în proprietatea locutorilor satului, vor trece în posesia  agenților economici din regiunea transnistreană. În primăvară am avut un teren de 75 ha pregătit pentru semănat, iar persoane necunoscute au venit și au semănat câmpul pregătit de noi. Întrebați, cine le-a dat voie să prelucreze pământurile, aceștia au făcut referire la administrația de la Dubăsari.”

Într-o situație foarte complicată se află locuitorii s. Vasilievca, care potrivit lui Gheorghe Colun, fermier, este complet izolat, iar din 11 septembrie curent terenurile au început să fie prelucrate de către persoane străine cu permisiunea administrației separatiste.

Situația este la fel de dificilă și în s. Doroțcaia, unde menționează, Vera Simionov, reprezentant al proprietarilor de teren din localitate, 91% din terenuri se află după traseu, iar dacă anterior mai aveam posibilitatea să trecem și să prelucrăm mai deschis sau nu, acum reprezentanții miliției și ai altor structuri au venit și ne-au spus deschis, că nu avem ce căuta acolo și aproape că ne-au evacuat forțat, arestând tehnica agricolă, care a fost recuperată după plata unor amenzi.

Anterior fermierii au semnalat mai multe probleme, cum ar fi: apariția șanțurilor săpate dea lungul traseului Rîbnița-Tiraspol pentru a împiedica accesul tehnicii agricole la terenurile de după traseu, dar și prelucrarea ilegală a terenurilor de către administrația de la Tiraspol, detalii aici.

Reamintim faptul că la începutul anului 2013 CtEDO a comunicat Moldovei și Federației Ruse, 8 cereri ce cuprind plângerile unui număr de 1651 proprietari de terenuri agricole, aflate în raionul Dubăsari, precum şi 3 societăţi agricole comerciale. Pe cauza dată fiind deja expediate observații, iar CtEDO urmează să se expună în timpul apropiat. Mai multe detalii aici.

Asociația Promo-LEX, în repetate rânduri, a subliniat importanţa realizării depline a obligaţiunilor pozitive ale autorităţilor constituţionale în cazul deținătorilor de terenuri din r-nul Dubăsari, prin identificarea unor soluții viabile pentru miile de proprietari legali ai terenurilor agricole, în vederea prelucrării fără impedimente a acestor terenuri și respectarea dreptului de proprietate, a declarat Alexandru Postica, Directorul Programului Drepturile Omului al Asociației Promo-LEX.

Având în vedere situația creată, reprezentanții Comitetului de apărare a drepturilor deținătorilor de terenuri situate după Traseul Rîbnița-Tiraspol, declară că își rezervă dreptul de a bloca toate punctele vamale neconstituționale pe platoul Coșnița până vor fi auzite și îndeplinite toate cerințele fermierilor și agenților economici care dețin terenuri  în proprietate după traseul Rîbnița-Tiraspol.

Cerințe către autoritățile constituționale:

(Extrase din procesul verbal al adunării deținătorilor de terenuri agricole din 24.09.2014)

  • Asigurarea accesului fermierilor și agenților economici la proprietățile acestora situate după traseul Rîbnița-Tiraspol.
  • Achitarea urgentă a cheltuielilor suportate în procesul de prelucrare a terenurilor agricole de către deținătorii de terenuri agricole după traseu Rîbnița-Tiraspol, în sumă de 13428.900 mii (treisprezece milioane patru sute douăzeci și opt mii nouă sute) lei în conformitate cu legea Nr. 182 din 25.07.2014.
  • Compensarea venitului ratat pentru fiecare hectar în suma de 2,500 lei.
  • Întrevederea cu Primul Ministru al Republicii Moldova în vederea discutării problemei terenuri agricole după traseul Rîbnița-Tiraspol.

Totodată a fost stabilit un ultimatum de îndeplinire a cerințelor până în data de 1 octombrie 2014.

Sursa: Promo-Lex