Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Dosarul Patria: Ce va fi…

Dosarul Patria: Ce va fi azi? Avocații lui Usatîi acuză Curtea de Apel, CEC așteaptă dovada recursului

Igor Şeremet, avocatul formaţiunii „Patria” și a lui Renato Usatîi acuză Curtea de Apel că le crează impedimente în încercarea de a ataca decizia acestei instanţe la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ).

„Ca să formulezi un recurs motivat, în mod efectiv şi acesta să fie examinat în câtev ore trebuie să ai la mână o hotărâre motivată. Nouă ni s-a promis că o să avem hotărârea motivată de la decizia de ieri până la ora noă, azi dimineaţă. Însă judecătorii Minciună, Arnăut şi Pruteanu ne-au spus că această încă nu a fost scrisă şi va fi pe la amiază. Cum ar trebui să facem noi cunoştinţă cu această hotărâre pentru aface recurs şi Curtea Supremă de Justiţie să aibă timp să-l examineze în mod efectiv, că acolo îs trei volume de materiale”, se întreabă acesta. Avocatul Şeremet spune că astăzi este ultima zi cănd ei pot ataca decizia, iar magistraţii de la Curtea de Apel reduc şansele ca CSJ să poată face cunoştinţă cu toate materialele şi să examineze temeinic acest caz. „Vă închipuiţi de ce fel de reformă a justiţiei avem parte”, se plânge el.

De asemenea avocatul a confirmat părăsirea ţării de către Renato Usatîii, deoarece avea informaţii că urma să fie arestat.

La rândul său, Iurie Ciocan, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) susține că „acum avem o decizie a Curții de Apel. Recursul la CSJ ar anula executarea hotărârii de la Apel. Până acum însă, nu avem dovada acestui recurs”, zice Ciocan. „Nu există așa situație că, dacă ei depun azi recurs, CSJ nu reușește să examineze. În lege e scris că se examinează până în ziua alegerilor”, menționează șeful CEC.

Amintim că ieri, Curtea de Apel Chișinău a decis excluderea partidului Patria din actuala cursă electorală.