Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "Atlasul Torturii" în Moldova

„Atlasul Torturii” în Moldova

În ajunul celei de-a patra aniversare a evenimentelor din aprilie 2009, Human Rights Embassy lansează Proiectul „Să oprim tortura în Moldova”.

 

Organizaţia internaţională pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Embassy este îngrijorată de eşecul autorităţilor în procesul de combatere efectivă a torturii şi tratamenului inuman în Moldova. După patru ani, întrebările privind impunitatea, efectuarea unei anchete complete, eficiente şi în timp util a cazurilor de tortură şi tratament inuman, dar şi privind condiţiile degradante de detenţie şi alte încălcări ale drepturilor omului rămân a fi actuale pentru Moldova.

 

Echipa Human Rights Embassy a elaborat un website specializat în cadrul Proiectului „Să oprim tortura în Moldova” cu suportul Programului de granturi mici al Proiectului „Atlasul Torturii”, finanţat de Comisia Europeană.

 

„Sperăm că site-ul „Să oprim tortura în Moldova” va deveni o sursă cuprinzătoare de informaţie pentru publicul larg din Republiga Moldova, victime ale încălcărilor drepturilor omului privind drepturile şi măsurile eficiente de apărare a victimelor torturii şi tratamentului inuman şi degradant la nivel naţional, regional şi internaţional”, menţionează Lela Metreveli, directorul executiv Human Rights Embassy.

 

Scopul proiectului este de a crea o sursă de informaţii utile atât pentru victime, cât şi pentru potenţialele victime ale încălcărilor drepturilor omului, dar şi pentru grupuri profesionale care lucrează pe dosare de tortură, tratament inuman şi privare ilegală de libertate, orientânt grupul-ţintă spre o luptă eficientă cu tortura şi prevenirea aplicării acesteia în Moldova.

 

Site-ul „Să oprim tortura în Moldova” presupune nu doar descrierea şi constatarea existenţei problemei de aplicare a torturii sau altor forme de tratament inuman şi degradant în Moldova, dar şi căile de soluţionare a acestei probleme de sistem. Site-ul va contribui la identificarea de către societate a fenomenului torturii, delimitarea noţiunii de tortură şi altor forme de tratament inuman şi degradant, oferirea victimelor torturii sau potenţialelor victime ale torturii, tratamentului inuman şi degradant, privării ilegale de libertate recomandări practice privind apărarea propriilor drepturi.

 

Site-ul va informa despre cum mecanismele naţionale, regionale şi cele internaţionale presupun apărarea drepturilor încălcate ale victimelor torturii şi tratamentului inuman şi degradant, în care instanţe trebuie să fie apărate drepturile victimelor torturii, cum să-ţi aperi drepturile în Moldova, cum să depui o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau la Comitetul ONU pentru drepturile omului. Nu mai puţin importantă este informaţia depre faptul cum trebuie documentate cazurile de aplicare a torturii, cum trebuie folosite corect examinările medicale, rapoartele şi alte documente medicale în instanţele naţionale şi internaţionale.

 

„În perioada implementării proiectului „Să oprim tortura în Moldova”, experţii – avocaţi şi jurişti, vor oferi consultaţii gratuite, ajutor legal primar victimelor torturii, tratamentului inuman şi privării ilegale de libertate. Toate rezultatele lucrului privind acordarea ajutorului lagal primar pe cazuri concrete a încălcării drepturilor omului vor fi analizate şi acumulate pe website-ul proiectului (fără a fi divulgate datele confidenţiale/personale ale beneficiarilor proiectului). În acest scop, site-ul dispune de un banner interactiv „Consultaţie gratuită”. Accesând banner-ul respectiv, vizitatorul site-ului va fi îndreptat spre o anchetă on-line, care urmează a fi completată pentru a primi o consultaţie gratuită”, accentuează Lela Metreveli.

 

Pentru a acoperi întreg teritoriu al Republicii Moldova (inslusiv regiunea transnistreană), site-ul va fi administrat în două limbi (română şi rusă). În acest caz, site-ul poate fi o sursă informaţională utilă şi pentru toate ţările post-sovietice, pentru care limba rusă este folosită în calitate de limbă comună de lucru.

Sursa: Human Rights Embassy (Ambasada Drepturilor Omului)