Visuri de după gratii: „Cred că nu se sfârşeşte viaţa aici…”
Lăsaţi în voia sorţii până la 14 ani, imediat ce ating vârsta răspunderii penale, unii dintre adolescenţi se pomenesc într-o cameră întunecoasă, cu gratii la geamuri şi cu uşa de fier încuiată. În aşteptarea sentinţei finale, minorii sunt plasaţi în izolatorul de detenţie preventivă, celulele lor fiind deseori alături de cele ale adulţilor. Perioada de aşteptare, după cum susţin deţinuţii înşişi, este una dintre cele mai complicate şi mai provocatoare.
Supăraţi pe toată lumea, aceştia caută vinovaţi în jurul lor, intrând în conflict cu administraţia sau cu alţi deţinuţi. După perioada de negare a culpabilităţii lor, ajung, uneori, să se resemneze. Ion are 19 ani şi se află în Penitenciarul nr. 13 de mai bine de trei ani. Tânărul este acuzat de furt. Timp de un an, a fost dat în căutare, după care a fost reţinut. Era minor.
7 oficii renovate pentru audierea minorilor în raioane
În prezent, el este în aşteptarea deciziei Curţii de Apel. Deocamdată, însă, potrivit ultimei hotărâri judecătoreşti, a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni privaţiune de libertate. „În dosar nu e un articol sau două. Sunt 37 de episoade”, spune Ion, care, totodată, neagă o parte din învinuiri. „Vreo jumătate le-am recunoscut, care, într-adevăr, eu am fost… M-au bătut în sectorul de poliţie şi mi-au spus să iau asupra mea. Am refuzat. Pe urmă, am fost dus la procuratură şi i-am spus procurorului, dar procurorul n-a făcut nimic. La judecată, m-au dus peste două săptămâni. Nu puteam demonstra nimic. Am dat în judecată, dar mi-a venit refuz”, relatează tânărul.
Ion susţine că până şi locul în care a fost interogat părea o închisoare, îi inspira sentimentul că apărarea nu mai are sens. „Era un scaun şi gata. Părea că nici fereastră nu era. Nimic. Numai un scaun”, îşi aminteşte el. În prezent, în R. Moldova au fost create mai multe camere de audiere a minorilor. Anterior, însă, „erau audiaţi în birouri la procuratură, fie în comisariatele de poliţie, nu neapărat erau audiaţi în spaţii special amenajate”, explică Sabina Cerbu, viceministra Justiţiei. „Indiferent de statutul copilului, fie că este victimă, fie că este intervievat în calitate de bănuit sau de martor, el trebuie să fie audiat în condiţii speciale de către un om pregătit special pentru discuţia cu acest copil”, declară Liliana Palihovici, vicepreşedinta Parlamentului.
În prezent, tot ce se întâmplă în camera de audiere este înregistrat pe un suport electronic. Conform Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul anului 2013, au fost reparate camerele de audiere a minorilor în şapte inspectorate de poliţie: Centru, Botanica, Ciocana (Chişinău), precum şi la Criuleni, Edineţ, Căuşeni şi Ceadîr-Lunga. Totodată, camere de audiere în condiţii speciale a minorilor victime şi martori ai infracţiunilor sunt amenajate într-o serie de procuraturi teritoriale. „Este vorba de procuratura Anenii Noi, Orhei, Soroca, Ocniţa, Leova şi Cahul. Suplimentar, a fost amenajată şi în sediul procuraturii din Călăraşi. În total, în şapte procuraturi”, anunţă Iurie Perevoznic, şeful Secţiei Minori şi Drepturile Omului din cadrul Procuraturii Generale.
„Fiecare instituţie a avut o înţelegere că, dacă într-un raion se face o cameră de audiere a minorilor, de exemplu, în instanţa de judecată, atunci nu mai fac şi procuratura, şi comisariatele”, afirmă Sabina Cerbu. Respectiv, în cazurile în care poliţia are nevoie de colectarea informaţiei de la un minor, atunci solicită această cameră. Dacă, însă, camera respectivă se află în sediul de poliţiei, o solicită procuratura. Astfel, potrvit informaţiilor oferite de Consiliul Superior al Magistraturii, 30 de instanţe judecătoreşti au câte o cameră de audiere a martorilor minori într-o stare bună, dotate cu mobilă şi utilaj tehnic, în timp ce câteva camere de audiere au lipsă de mobilier sau utilaj tehnic sau ambele.
Perioada de adaptare
În detenţie, cea mai dificilă este perioada de adaptare. „Nu eram la locul meu. Am intrat într-un loc nou şi nu eram deprins cu regimul. Voiam altceva. Nu mă consideram pe mine de vină. Căutam pe cineva de vină şi mă sfădeam cu toţi”, relatează Ion. În momente de agonie, şi-a provocat mai multe tăieturi la ambele mâini. Deşi recunoaşte că aceasta nu i-a rezolvat problemele, acceptă că nu poate da timpul înapoi, iar urmele îi vor rămâne pentru tot restul vieţii.
„În cazurile de automutilări a persoanelor din detenţie, analizăm circumstanţele în care s-au produs, motivele şi factorii predictivi, pentru ca, ulterior, să fie elaborate recomandări privind lucrul individual şi tratamentul lor. Majoritatea cazurilor de automutilări au un caracter manipulator, cu scopul obţinerii unor înlesniri sau beneficii din partea colaboratorilor penitenciarului”, remarcă Elena Cebanu, psihologa la Direcţiei activităţi educative, psihologie şi asistenţă socială a Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Pentru minori, un alt regim al zilei
„Minorii de la noi se află încă într-un proces de adaptare. Ei mai speră că o să se întâmple o minune şi, peste câteva zile, o să plece acasă. Aşteptarea acestei minuni îi stresează, într-un fel”, explică Rodica Olaru, locotenent de justiţie, comportamentul agresiv al deţinuţilor. La Penitenciarul nr. 13 îşi aşteaptă sentinţa finală nu doar minorii, ci şi adulţii, indiferent de sexul acestora. „Minorii sunt plasaţi în celule aparte. Ei nu se intersectează cu maturii nicidecum şi au un regim aparte decât cei maturi”, susţine Rodica Olaru. Totodată, o mare parte dintre condamnările R. Moldova care ţin de rele tratamente şi de condiţii de detenţie se referă la Penitenciarul nr. 13, din care cauză, a fost elaborat proiectul unui nou penitenciar în locul celui existent acum.
Cea mai dificilă, însă, este rutina zilnică de după gratii. „În fiecare zi, stai în cameră. Aerul îl vezi doar de două ori pe zi, când ieşi la plimbare şi la sala de sport. În altă parte, n-ai unde ieşi”, explică tânărul. Zilnic, Ion evadează dintre pereţii gri ai celulei în desenele sale, pe care le păstrează într-un caiet. O oportunitate, pentru el, dar şi pentru alţi deţinuţi minori, sunt activităţile educative zilnice. Minorii au posibilitatea să-şi continue studiile, dar şi să obţină cunoştinţe într-un anumit domeniu care-i va ajuta, ulterior, să se reintegreze mai lesne în societate.
„Nu ne deosebim cu nimic de alţi copii…”
Până la finele anului curent, urmează să fie renovate două blocuri de detenţie de la Penitenciarul nr. 10 – Goian, unul dintre care va fi destinat copiilor în pre-detenţie, adică celor care se află sub ancheta penală. La Penitenciarul din Goian, de fapt, sunt plasaţi minorii care îşi cunosc deja sentinţa finală. Vlad, 17 ani, se află aici timp de un an şi jumătate şi susţine că s-a obişnuit mult mai repede decât în izolator. „Acolo a fost dificil, pentru că eram închis. Aici e un pic mai lejer. Oamenii sunt alţii. Ai cu cine să discuţi”, spune tânărul. Vlad este pasionat de pictură, iar în detenţie a avut posibilitatea să participe chiar şi la un concurs pe tema drepturilor copilului. „Au participat toate şcolile, liceele şi, aşa cum nu ne deosebim cu nimic de alţi copii, ne-au propus să participăm. Desenele noastre au fost unele dintre cele mai bune. Ne-au adus certificate”, spune tânărul entuziasmat.
Constantin deja a împlinit vârsta de 18 ani. Tânărul, însă, a înaintat o cerere, în care roagă să rămână în penitenciarul pentru minori, unde sunt posibilităţi de care va fi privat odată ce se va transfera la adulţi. „Acolo n-o să am posibilitatea să învăţ şi colaboratorii acolo nu se ataşează aşa de condamnaţi. Aici sunt mai multe oportunităţi de a învăţa, de a te integra în societate la un nivel mult mai înalt”, consideră tânărul, care ştie cu exactitate cu ce se va ocupa imediat ce se va vedea la libertate. „Mi-am făcut un plan pe cinci ani înainte. În primul rând, o să termin liceul”, relatează Constantin. Tânărul susţine că, anterior, învăţa bine, ajungând după sârma ghimpată din cauza unei greşeli pe care n-o va mai comite. Sârma ghimpată nu a stârpit credinţa într-un viitor mai bun. „Cred că nu se sfârşeşte viaţa aici”, zâmbeşte Constantin.
Meseriile din detenţie
Conform experţilor interna-ţionali, paza fizică, ce presupune şi înarmare cu armă de foc, ar influenţa negativ psihicul unui copil. Astfel, „suntem unica instituţie care nu are pază fizică pe perimetru. Paza noastră se limitează la supraveghere video şi, numai în caz de necesitate, intervine grupa operativă respectivă, dar, slavă Domnului, până acum nu am avut asemenea situaţii, pentru că se munceşte foarte mult, în primul rând, cu copiii şi, în al doilea rând, cu efectivul, ca să fie în permanenţă cu ochii în patru”, explică Liuba Jignea, şefa Penitenciarului nr.10 – Goian. Acest proiect este inclus în Strategia de Reformă a Sectorului Justiţiei 2011-2016 şi este un penitenciar de tip model pentru minori, personalul fiind instruit după modelul norvegian.
„Toate instituţiile de detenţie din ţară dispun de clase afiliate care aparţin şcolilor profesionale din ţară. Deţinuţii primesc certificate de absolvire a şcolilor de meserie cu profesii, precum tencuitor, electro-sudor, lăcătuş, sculptor în lemn, cazangiu, maşinist la maşina de tăiat piatră, bucătar, tâmplar, operator la calculator, cusătoreasă, cizmar etc. Certificatele obţinute nu se deosebesc cu nimic de cele obţinute la libertate”, specifică Aliona Roşca, şefa adjunctă a Direcţiei activităţi educative, psihologie şi asistenţă socială a Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Autorităţile R. Moldova lucrează, în domeniul justiţie pentru minori, cu mulţi parteneri de dezvoltare, precum: NORLAM, UNICEF, Terre des Hommes, Ambasada Franţei ş.a.
