Lupta mamelor solitare pentru supravieţuire

Rămase orfane sau respinse de propriii părinţi, au ajuns ele însele în drum cu copiii în braţe. Fără susţinere, multe mame se văd nevoite să renunţe la micuţii lor. Altele, ajutate de străini, reuşesc să facă faţă greutăţilor.

Pentru unele mămici aflate în momente de impas, singura soluţie sunt centrele de plasament, care le deschid uşile. Însă, acestea au locuri limitate, iar cazarea este pentru o perioadă scurtă de timp. Ulterior, tinerele continuă lupta pentru supravieţuire.

Mama prefera compania sticlei în locul propriei fiice

La Centrul Maternal „În braţele mamei” am cunoscut-o pe Cristina, 24 de ani. Îşi aminteşte cu tristeţe de copilăria sa, care n-a fost nici pe departe una de vis. „Ultimul apartament care era al nostru, nu unul închiriat, l-am pierdut în 1996. Până atunci, locuiam acolo cu mama”, spune tânăra. Nu ştie ce s-a întâmplat, dar, ulterior, au locuit cu chirie. Tatăl i-a părăsit, ea rămânând cu mama. Pribegiile de la o gazdă la alta au durat până când Cristina a împlinit 16 ani. Atunci a decis să-şi poarte singură de grijă. Era sigură că va face faţă, mai ales că a început să muncească încă de la zece ani, şi asta pentru că mama sa prefera compania sticlei în locul propriei fiice. Mergea să muncească acolo unde se găsea un loc şi pentru ea.

„Am fost muncitor la un şantier de construcţii. Am lucrat chelneriţă, barman, „вышибала”. Ajutam pe cei care se chercheleau un pic mai mult să iasă la aer”, zâmbeşte tânăra. Ulterior, a cunoscut un tânăr. Crezuse că viaţa sa va lua o altă turnură. La scurt timp, însă, bărbatul a plecat. A sunat-o mai târziu să-i spună că, de fapt, este căsătorit. „Mi-a zis că n-o să-şi părăsească familia şi mi-a propus să-i fiu amantă. Am refuzat. Peste o lună, am aflat că sunt gravidă. L-am sunat să-i spun, însă nu m-a crezut”, relatează Cristina. Tânăra mereu visa la un copil, însă nu în astfel de condiţii. „Nu aveam nici casă, nici masă. Eram singură şi trebuia să am grijă încă de un suflet”, îşi aminteşte femeia.

„La patru luni, când am simţit cum mişcă, am zis că nu-l dau nimănui…”

Nesigură încă de sentimentele sale, a decis, totuşi, să nu avorteze, iar „la patru luni, când am simţit cum mişcă, am zis că nu-l dau nimănui”, subliniază tânăra mămică. A decis să nu renunţe la copil. Înţelegea totodată că se află într-o situaţia complicată, iar odată cu naşterea micuţului, aceasta va deveni şi mai dificilă. Asistenta socială a anunţat-o că există un centru de plasament, unde ar putea locui o perioadă. A găsit adăpost la centrul „În braţele mamei”. Ulterior, va trebui să se angajeze la muncă şi să-şi găsească o locuinţă. În casa mamei nu poate reveni. „Nu pot să duc copilul în condiţiile celea. Acolo e mizerie. Nu este nici apă, nici gaz, nici lumină”, explică femeia.

Totuşi, rămâne optimistă şi speră să poată reveni la munca de chelneriţă. „Pe zi faci de o bucată de pâine şi nu aştepţi o lună salariul şi nici nu umbli cu împrumutul”, spune tânăra. Şi-ar dori ca fiica sa să aibă alături ambii părinţi, însă conştientizează că este un vis irealizabil. Bărbatul şi-a schimbat numărul de telefon şi nici măcar nu ştie că i s-a născut o fetiţă, care a împlinit deja trei luni. Speră, totuşi, că fiica sa va avea o altă soartă. „Nu ştiu dacă voi avea bani s-o dau la facultate, dar vreau să înveţe o meserie, ceva ce o să-i placă ei. O să insist doar să înveţe engleza, că acum fără engleză nu faci nimic”, adaugă femeia.

„A fost greşeala mea că nu l-am părăsit imediat”

Elena, 21 de ani, la fel ca şi majoritatea femeilor de la centrul de plasament, a fost părăsită de tatăl copilului său încă înainte de a-l fi adus pe lume. Deşi nu este orfană şi are surori, este nevoită să se descurce de sine stătător. „Părinţii mei au divorţat. Tatăl a ales un drum greşit – alcoolul, iar mama s-a recăsătorit, însă soţul ei nu ne-a permis să locuim împreună. A fost de acord să îngrijească doar de cea mai mică dintre surori. Eu şi sora mai mare ne descurcăm singure. Nu vrem să-l supărăm, să nu rămână şi ele pe drumuri. O văd pe mama cum suferă că nu mă poate ajuta, dar Domnul are grijă de noi”, spune Elena.

În pofida tuturor neînţelegerilor, nu crezuse că prietenul său ar fi capabil să o părăsească. „Ne cunoşteam de doi ani. Doar nu puteau fi şterşi anii aceştia aşa, pur şi simplu”, spune azi tânăra. Anterior, avusese încă o sarcină. „La trei luni, medicul mi-a spus că copilul are malformaţie la creier şi a trebuit să întrerup sarcina. Când i-am spus, cred că el şi mama lui erau în culmea fericirii de bucurie”, spune tânăra întristată. Partenerul ei de viaţă nu-şi dorea copilul. „A fost greşeala mea că nu l-am părăsit imediat”, se căieşte Elena, încercând totuşi să-l dezvinovăţească. „Totul era bine până se implica mama lui. El e băiat bun, dar mama lui îl influenţează”, adaugă aceasta.

Când rămăsese însărcinată pentru a doua oară, tânărul părea fericit. „Am fost împreună la ecografie. Ne era frică să nu se repete istoria. Era foarte bucuros că copilul se dezvolta sănătos. Avea atâta grijă de noi… Însă, la scurt timp, totul s-a schimbat. Putea să dispară, să nu vină acasă, nu răspundea la telefon, până în ziua când a plecat definitiv”, relatează tânăra. Abia atunci a aflat că bărbatul întâlnise o altă femeie. Fiul Elenei are o lună de zile, însă tatăl copilului nu a venit niciodată să-l vadă. Astăzi, toate visurile ei sunt direcţionate spre cel mic. Tot pentru el, vrea să susţină bacalaureatul, iar, ulterior, să studieze designul. „Dacă voi sta eu bine pe picioare, o să-i pot da tot ce-i mai bun”, punctează tânăra.

Dor de mama care a părăsit-o

Dintre beneficiarele actuale ale centrului „În braţele mamei”, Mihaela se află de cel mai mult timp aici, fiind totodată şi cea mai tânără dintre mămicile prezente. Recent, ea a împlinit 18 ani. Mihaela a ajuns la casa de copii la vârsta de zece ani, după ce părinţii săi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. Aceştia se aflau mai mult peste hotare, ignorându-şi copiii. Încă două surori ale Mihaelei au ajuns la casa de copii. În prezent, tatăl fetiţei se află la muncă peste hotare. „A fost de două ori la noi, când fata avea trei luni şi, pe urmă, la şase luni”, relatează mama copilei. „Ne-a luat acasă pentru câteva zile. Apoi, ne-a adus înapoi şi s-a întors la muncă”, adaugă aceasta.

Astăzi, spune că cel mai mult îi lipseşte mama. „Am foarte mare nevoie de ea. Am sunat-o chiar în ziua în care am născut”, relatează Mihaela. Până-n prezent, însă, mama ei nu s-a arătat interesată să-şi vadă nepoata şi nici n-a sunat-o să se intereseze de soarta lor. Totuşi, tânăra este fericită să fie ea însăşi mamă. „Este un copil dorit. Prietenul vorbea cu ea încă pe când se afla în burtică”, zâmbeşte Mihaela. Cei doi nu pot conta decât pe ei înşişi. Mama tânărului a decedat cu ceva timp în urmă, fiind răpusă de cancer. Când va părăsi centrul, Mihaela speră să-şi poată găsi un loc de muncă, iar bărbatul va continua să muncească peste hotare. Cuplul nu face, deocamdată, planuri de lungă durată.

Pe 13 decembrie, Misiunea Socială „Diaconia” organizează evenimentul de caritate „De la Mame pentru Mame”, care va include şi un atelier de confecţionare a jucăriilor de brad. Fondurile acumulate în proiect vor fi utilizate pentru asistarea cuplurilor mamă-copil aflate în dificultate.