Omorât de poarta lui Manolache, Valentin trăieşte
Avea 19 ani şi era plin de visuri şi planuri. În seara zilei de 7 aprilie, pe stadionul Universităţii Sportive
din
Chişinău, juca fotbal cu nişte prieteni. Sportul îi făcea bine, iar el făcea bine sport. Într-un moment, una dintre porţile de metal ale stadionului a căzut peste el, lovindu-l puternic în cap. Nu s-a mai ridicat. Nu a spus niciun cuvânt. Intervenţia chirurgicală nu a fost salvatoare şi, nici în următoarele zile, nu a ieşit din starea de moarte cerebrală.
Medicii susţin că moartea cerebrală este atunci când încetează ireversibil orice activitate cerebrală, lipsesc reacţiile la excitanţi, dispar reflexele, dar şi capacităţile respiratorii. Potrivit specialiştilor, după 6 ore de la încetarea funcţiilor cerebrale, recuperarea este imposibilă. Asta spun medicii, dar aşa se întâmplă că puţini dintre noi cred că, şi după 6 ore de moarte cerebrală, viaţa nu mai poate reveni, în special în cazul unor oameni apropiaţi, ajunşi pe muchia vieţii.
Valentin, fotbalistul lovit puternic de poarta de pe stadionul Universităţii Sportive din Chişinău, avea în viaţa sa alte planuri decât o moarte atât de stupidă. Prietenii lui spun că era atât de blând şi cumsecade, încât viaţa ar fi trebuit să-i ofere bucuriile toate. Vorbe speciale şi regrete au răsunat pe 13 aprilie, de Florii, în satul Iurevca, la funeraliile lui Valentin.
O astfel de ceremonie funebră nu a mai avut loc niciodată în R. Moldova. Sute de tineri au venit să-l petreacă pe ultimul drum pe prietenul lor, ştiind că, de fapt, viaţa acestuia continuă în alte trei vieţi, pe care le-a salvat chiar el, fără să ştie despre asta. E primul caz în R. Moldova când un om aflat în moarte cerebrală devine donator de organe pentru alţi trei oameni, care fără acestea nu ar mai fi supravieţuit. Valentin a devenit donator de ficat şi de rinichi pentru trei persoane aflate pe lista de aşteptare a Centrului de Transplantologie din R. Moldova. Potrivit medicilor, intervenţiile au fost reuşite, astfel încât, o femeie de 51 de ani, grav bolnavă de ciroză hepatică, şi doi tineri, aflaţi de ceva timp în dializă renală, au fost salvaţi de victima stadionului Universităţii Sportive din Chişinău.
Aşa cum lumea nu este obişnuită cu astfel de cazuri, subiectul continuă să fie dezbătut public. O parte suspectează medicii de rea-credinţă, afirmând că astăzi nu poţi avea încredere în ei, deoarece, contra unor taxe neoficiale, unii ar putea „constata” moartea cerebrală şi în cazul unor pacienţi cu şanse la viaţă. Cum să le încredinţezi o astfel de decizie? De fapt, nu putem nega aceste îndoieli, dar, fără bună-credinţă, viaţa ar deveni imposibilă. Alţii vorbesc despre Valentin, pe bună dreptate, ca despre un adevărat erou, la fel şi despre părinţii acestuia, care au reuşit, luând această grea decizie pentru ei, să prelungească viaţa fiului lor în alte trei vieţi.
Unii, în cunoştinţă de cauză, vorbesc despre poarta ucigaşă de pe stadion care, deşi a fost ridicată de jos, se mai clatină, nefiind fixată cum se cuvine. Destule voci îl acuză pe rectorul Universităţii, Veaceslav Manolache, care a declarat la un post TV că el nu vede nicio problemă în faptul că poarta de pe stadion se clatină şi în continuare. Cei care cunosc subiectul din interior susţin că, în dosarul penal intentat pe cazul morţii lui Valentin Jalbă, rectorul ar trebui să figureze în calitate de bănuit principal, de responsabilitatea sa ţinând buna funcţionare a întregii Universităţi Sportive.
