Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Meşterul popular Filip Boicu îmbracă…

Meşterul popular Filip Boicu îmbracă lemnul în lozia împletită

Pasiunea o dezvolţi, îndeletnicirile „le furi” de la învăţători, iar lucrurile frumoase încerci să le creezi de unul singur, cu răbdare şi multă muncă, indiferent de timpul de afară sau gândurile triste care te pot măcina. De această părere este Filip Boicu, iscusit meşter popular din satul Frumoasa, Călăraşi.

Filip şi Anastasia Boicu sunt o familie de meşteri populari care reuşesc să facă lucruri deosebite şi utile, fiind inspiraţi de pădurea care-i înconjoară. „Ne plimbăm prin pădure după ploaie. Nimic nu e mai plăcut şi mai frumos decât atunci când mergi printre copaci şi asculţi liniştea din jur…”, ne spune bărbatul, care se ocupă cu împletirea loziei încă din copilărie. „Lucrurile frumoase din jur pot genera apariţia altor lucruri cu totul şi cu totul speciale”, ne spune bărbatul.

„Am ajuns să lucrez cu visul…”

10-boico3Am ajuns la casa familiei Boicu într-o zi ploioasă şi posomorâtă. În timp ce Anastasia Boicu trebăluia prin casă, Filip Boicu lucra în atelierul său. Cu ochelarii puşi pe vârful nasului, aşezat lângă soba mică, împletea lozia care îmbrăca o măsuţă de cafea – cadou pentru finul său. Muzica de la radio, dată la un volum mic, acompania vocea caldă a bărbatului, care ne povestea despre pasiunea sa pentru lozie, pentru lucrul manual şi pentru tot ce e frumos.
„Pasiunea a apărut când eram încă mic. Tatăl meu împletea lozia, confecţionând coşuri pentru colhoz. Familia era mare şi tata nu putea munci de unul singur, aşa că, după şcoală, fugeam să-l ajut. Primul coş pe care l-am făcut a fost unul foarte mic, după care a urmat unul mai mare, iar în clasa a patra am început să împletesc şi eu coşuri pentru colhoz”, ne povesteşte meşterul popular.

În 1992, el a trecut de la coşuri la mobilier. În acea perioadă a fost instruit de un bătrân din satul vecin. „Acesta mi-a arătat elementele de bază, iar eu, treptat, am deprins, perfecţionat şi personalizat unele tehnici”, relatează bărbatul. Potrivit lui, unele tehnici le-a văzut în vis şi ziua, când le folosea, îşi dădea seama cât de bune erau. „Continui să le folosesc şi acum. Astfel am ajuns să lucrez cu visul”, explică Filip Boicu.

Lozia cu care lucrează bărbatul este prelucrată astfel, încât să fie mai flexibilă şi mai rezistentă. „Fierbem lozia, o curăţim, apoi o tăiem… Până o aduci la starea de materie primă, e multă muncă”, povesteşte meşterul, care susţine că, indiferent de dificultatea unei meserii, aceasta este cea mai mare fericire dacă îţi place ceea ce faci. Uneori, meşterul lucrează ore în şir, stând în genunchi, pe spate sau pe burtă, ca să reuşească să împletească fiecare picioruş al mesei sau al scaunului. „Sunt răbdător. Aceasta e meseria mea şi ţin mult la ea”, ne spune bărbatul, zâmbind cald.

„Meseria trebuie făcută din suflet, nu din obligaţie”

În timp ce Filip Boicu împleteşte lozia, soţia lui a început să croşeteze. „În timpul rece al anului, croşetez lângă soba din casă, iar Filip lângă soba din atelierul său”, ne povesteşte femeia, arătându-ne câteva lucrări pe care le-a făcut şi refăcut de nenumărate ori. „Dacă nu-mi place ceva, nu mă pot linişti şi mă gândesc ce nu e bine, după care iau totul de la capăt”, ne spune Anastasia, arătându-ne marginile unei bluziţe pe care a refăcut-o de cel puţin trei ori. Cu toate că depune multă muncă şi ore în şir stă aplecată, croşetând repede, trăgând uşor de ghemul de aţă…, totuşi Anastasia ne spune că nu reuşeşte să-şi vândă lucrările. „Am vândut doar câteva rochii pe care le-am croşetat, iar pe altele fie că le-am dăruit, fie stau în dulap şi-şi aşteaptă cumpărătorul”, ne spune, tristă, femeia.

„Nu poţi face bani mulţi sau să trăieşti din astfel de îndeletniciri. Pentru noi, e mai degrabă un hobby. Ziua lucrăm pământul, iar seara ne furişăm în atelierele noastre şi începem să lucrăm ore în şir. Aceste meserii trebuie făcute din suflet, nu din obligaţie”, ne spune bărbatul, privindu-şi soţia care croşetează.

Meşteşugarul a participat la multe expoziţii şi concursuri, la care a ocupat locuri de frunte. „Acolo şi se termina totul. Oamenilor le place lucrul manual, dar nu au bani suficienţi ca să le cumpere”, ne spune dezamăgit bărbatul. De asemenea, bărbatul a vrut să deschidă o şcoală unde ar putea preda şi transmite tehnica împletirii loziei. „Nu prea găseşti tineri interesaţi să înveţe astfel de meserie migăloasă şi istovitoare”, ne spune cu tristeţe bărbatul. „S-ar putea să nu mai am cui transmite ceea ce am furat de la tata, când îl ajutam să împletească coşurile. Apoi, ca să-ţi deschizi o şcoală, trebuie să ai şi o piaţă de desfacere, lucru care nu există în Moldova”, este de părere meşterul.