Secretele dosarului Dan Vulpe (II)

463-Constantin-VulpeDosarul morţii lui Dan Vulpe, prin ordonanţa procurorului general, a fost luat din gestiunea Procuraturii mun. Chişinău şi a Direcţiei Poliţie şi transferat unei direcţii din cadrul Procuraturii Generale (PG). Din spusele procurorului care se ocupă acum de dosar, practic urmărirea penală a fost reluată de la zero, existând şi posibilitatea ca cei care au gestionat anterior dosarul să fie pedepsiţi pentru erorile comise.

În numărul din 27 februarie 2014, ZdG scria despre „Secretele dosarului Dan Vulpe” şi despre încercările disperate ale unui tată, Constantin Vulpe, de a afla circumstanţele morţii fiului său, Dan, din noaptea de 14 spre 15 decembrie 2013. Atunci, Dan Vulpe, în timp ce traversa strada, pe bd. Dacia aproape de instersecţia cu Teilor, a fost lovit mortal de un Mercedes, al căruir şofer, Sergiu Trofim, a fugit de la locul accidentului.

Dosarul, trimis către altă secţie de Gurin

Faptul că Sergiu Trofim, şoferul acuzat care a fugit de la locul accidentului, are un şir de rude care ajung până la Procuratura Generală, l-au făcut pe tatăl tânărului decedat să pună la îndoială nişte situaţii. Astfel, Sergiu Trofim este naşul de cununie al unui om de afaceri, Nicolae Andronachi, dar e şi fiul lui Valeriu Trofim, preşedintele Organizaţiei primare a PD din Mileştii Mici, şi el, un prosper om de afaceri, sora sa e Veronica Trofim – angajata Consiliului raional Ialoveni, iar fratele său Gheorghe Trofim, este, la rându-i, finul de cununie al procurorului Ruslan Popov, membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) şi, totodată, şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică din cadrul Procuraturii Generale (PG). Circumstanţele ciudate care au urmat după accident îl făceau pe Constantin Vulpe să creadă că se încearcă muşamalizarea cazului. Astfel, a apelat la presă, dar şi la reprezentanţii a diverse instituţii de stat pentru a cere ajutor.

A solicitat o întâlnire cu procurorul general, Corneliu Gurin, dar s-a întâlnit cu Valeriu Bodean, procuror pentru misiuni speciale. Peste câteva zile, a primit şi un răspuns. A fost, poate, primul mic succes. Astfel, prin ordonanţa Procurorului General din 26 februarie 2014 a fost dispusă retragerea cauzei penale de învinuire a lui Sergiu Trofim de comiterea infracţiunilor 264 al 3, Cod Penal (Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport soldată cu decesul persoanei) şi 266 Cod Penal (părăsirea locului accidentului) de la organul de urmărire penală al Departamentului Poliţie a mun. Chişinău şi transmiterea ei organului de urmărire penală a Direcţiei Generale Urmărire Penală (DGUP) a MAI pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale. Cel mai probabil că s-a recurs la acest pas pentru a evita eventuale influenţe în cadrul anchetei din partea procurorului Ruslan Popov, cel care, fiind şef al Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică din cadrul PG, avea în subordine şi controlul urmăririi penale efectuate de Procuratura mun. Chişinău, cea care conducea urmărirea penală realizată de Iulian Chiţan, din cadrul DP a mun. Chişinău.

Cere pedepsirea ofiţerului de urmărire penală

Conform datelor din dosarul gestionat anterior de procurorul Dumitru Stoicev şi instrumentat de ofiţerul de urmărire penală Iulian Chiţan, reieşea că Sergiu Trofim nu consumase alcool, iar din schema întocmită de către acesta, că şoferul nu avea o viteză mai mare de 50-60 km pe oră. Aceste constatări l-au făcut pe Constantin Vulpe să remită o plângere către actualii justiţiabili care se ocupă de dosarul morţii fiului său prin care să ceară ca ofiţerul de urmărire penală Iulian Chiţan să fie pedepsit.

„Am luat cunoştinţă de rezultatele expertizei medico-legale şi am constatat cu stupoare că celui care se afla la volanul Mercedesului ce l-a lovit mortal pe Dan nu i s-au recoltat pe 15 decembrie 2013 probele de sânge, urină şi salivă. Cum poate să se întâmple aşa ceva când e vorba de un accident în urma căruia a decedat o persoană?” Multiplele şi gravele traume constatate în actele de expertiză medico-legală a decedatului (ruperea cordului, vătămarea serioasă a tuturor organelor interne, a creierului şi trauma pulmonară) demonstrează că viteza automobilului care l-a lovit pe Dan era cu mult mai mare decât cea care reiese din schema pregătită la locul accidentului de ofiţerul de urmărire penală Iulian Chiţan”, scrie Vulpe în demersul către Direcţia exercitare şi conducere a urmăririi penale a PG şi Direcţia Generală Urmărire penală a MAI, ultima fiind cea care exercită urmărirea penală.

Martorii vor fi audiaţi din nou

Dosarul penal este gestionat de către Secţia conducere a urmăririi penale în organele centrale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi ale Serviciului Vamal (SV), iar procurorul care conduce urmărirea penală este Vitalie Busuioc, procuror în cadrul Direcţiei exercitare şi conducere a urmăririi penale. Acesta a evitat să aibă o poziţie categorică, dar lasă să se înţeleagă că urmărirea penală a fost exercitată de către Direcţia Poliţie şi Procuratura municipală cu anumite încălcări. „Sigur că s-a efectuat într-un oarecare mod urmărirea penală. Eu nu sunt un organ care să constat ce fel de încălcări au fost făcute şi dacă acele încălcări au impact asupra unei soluţii finale pe caz. Eu pot să vă spun că noi am discutat cu succesorul părţii vătămate şi am ascultat tot ce a avut să ne comunice despre circumstanţele cazului. Noi, concomitent cu elucidarea tuturor circumstanţelor şi adoptarea unei soluţii legale pe caz, dacă o să stabilim încălcări din partea oricărui participant la cauza penală respectivă, o să putem reacţiona, adică, să sesizăm organele de control interne în cazul depistării unor încălcări de ordin disciplinar, sau înregistrării şi pornirii unor urmăriri penale sau contravenţionale în privinţa persoanelor care au făcut asemenea încălcări. Adică, tot ce o să se facă în cadrul urmăririi penale şi noi o să stabilim că s-au încălcat anumite regulamente la documentarea accidentului rutier, ridicarea şi prelevarea unor mostre ale persoanelor implicate, sigur că o să reacţionăm. Dar, din start, nu mă pot pronunţa”, a menţionat Busuioc.

Acesta afirmă că dosarul se afla sub controlul procurorului general şi că există petiţii chiar şi din partea deputaţilor, care solicită examinarea obiectivă a dosarului. Referitor la procurorul Ruslan Popopv şi eventuala sa influenţă în cadrul anchetei, Vitalie Busuioc susţine că „din dosar, să rezulte direct că d-lui are careva implicaţii, nu… El nu poate acum avea tangenţe cu acest caz”. Totodată, procurorul susţine că în cadrul urmăririi penale se va elucida şi numărul exact al persoanelor care s-au aflat în automobil în timpul comiterii accidentului şi că, „dacă se vor stabili careva acţiuni de favorizare a infracţiunii respective, sigur că persoanele vinovate vor fi trase la răspundere penală”. După ce familia lui Dan Vulpe, dar şi unii martori ai accidentului au menţionat că au fost anterior audiaţi superficial, s-a decis ca toţi martorii să fie audiaţi din nou.

P.S. ZdG va monitoriza acest caz şi va reveni cu detalii în ediţiile viitoare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Vlad

    Sa traiti ZDG.Vlad Urmasu.
    Fiecare e in drept sa esueze cum socoate de cuviinta.Dar din pacate unii nu esueaza singuri.Ei aduc mari nenorociri altor oameni din jurul lor care nu au tangente cu mintea lor hodinita,dar din pacate suntem sortiti sa circulam pe aceleas drumuri publice.Ei nu au cu ce si cum sa inteliaga ce inseamna sa faci studii serioase,sa lucrezi zi si noapte asupra diferitor proecte, cind aici e noapte,in partea cealalta a pamintului e ziua si lumea lucreaza,sa ai raspundere fata de prietenii pe care iai luat in masina ta,sa raspunzi pentru viata lor,ca daca nu era Dan pe drumul cela stupid,astea gaseau un stilp pin ajungeau in M.M.Ei gindesc cu picorul de pe accelerator.Nu cred ca procurorul pomenit e incintat de relatie.
    Cu ceva timp in urma conduceam masina din Milestii Mici spre capitala.Automobilul care venea la intimpinare cu viteza necontrolabila de catre sofer a incercat sa ocoleasca o groapa,care era pe partea lui de carosabil,exact in timpul care era prea tirziu sa o faca,reesind din viteza pe care o avea.In
    consecinta am fost inpus sa es de pe carosabil departe de drum.Automobilul individului,stapinit cu greu sa nu se rastoarne,a traversat carosabilul pe care i lam cedat.Cu un pic de efort am revenit pe crosabil si ma asteptam ca se va opri macar sai vad ochii.Nu fost sa fie.Pe urmele lam ajuns la primarie.Aici ei se simt in apele lor.De cind sa ruinat URSSul neamul lor se tot prefac ca conduc primaria.Ei sunt membri Doar a partidelor care cistiga alegerile.Au fost prin toate.Dar asta e alta tema care merita atentie pentru alta ocazie.
    Era prea multa lume de fata ca sami permit mai mult de cit miam permis.Sa vezi si sa nu crezi ce a urmat dupa ce la primarie a tacut milc.
    In loc sami multumeasca ca iam salvat viata,nici mai mult nici mai putin,ma chema in instanta pentru a ma pedesi ca eu vezi Doamne,iam lezat “onoarea”si “demnitatea”in fata lumii.Am mers in instanta.Mau intrebat.Ai zis?Am zis.Amenda.OK.Mai platesc odata,dar nu ma lipsiti de necesitatea sai mai zic odata.Si iam mai zis odata.Acesta era Trofim Valeriu.
    Nu trece mult timp si povestea se repeta.Iaras pe acelas drum,aprocsimativ in acelas loc.Ei probabil cred ca drumul le apartine,ca doar duce spre”afacerea”lor. De la masina care venea la intimpinare cu viteza nestapinita,a sarit un capac de la roata,direct in parbrizul masinii mele.Iam zis omului sa conduca mai prudent.
    Omul prefera sa conduca cum il invata tacasau.Acesta era Trofim Serg.ЛИХАЧ ЗА РУЛЁМ-ПРЕСТУПНИК.
    Apropo,Mergea vorba despre Onoare si Demnitate.Cineva stie unde sunt?

  2. ȘTEFAN CEL MARE

    Despre ce Onoare și Demnitate vorbiți DVS , nu vedeți ce oameni fără Onoare și Demnitate , fără simțul răspunderii și fără de prihană ne hotărăsc soarta, hotărăsc soarta acestui popor . Cine s-a mai gîndit vreo dată că democrații au să facă ca să domine haosul , ilegalitatea , corupția , nănășizmul în țara aceasta . O MÎNĂ DE OAMENI NE-AU DISTRUS PREZENTUL , DAR ȘI VIITORUL , ÎN SCHIMB EI S-AU ÎMBOGĂȚIT ȘI S-AU FĂCUT MILIONARI EI ȘI NEAMURILE LOR .

  3. Puh puh

    Stimate Vlad, Știmate ȘTEFAN CEL MARE! 
    Fratilor, cât de mult as vrea ca sa nu aveți voi, si eu (pt ca subsemnez total la ceia ce ati scris) dreptate! 
    Cât timp pierdut inzadar si câtă suferinta pe palma aceasta de pământ ! 
    AJUNȘI SUNTEM LA LIMITA, LA ORIZONTUL  IMORALITATII  UMANE! 
    STIU, AVEM CEIA CE MERITAM! 
    DAR ȘTIU CA SI EI  V-OR PRIMI CEIA CE MERITA, LA SIGUR! 
    Ciausescu tot avea o Românie întreaga la fermuarul pantalonilor! 
    Iulius Cezar a avut o  buna parte a lumii la picioare, moartea i- a venit tot de la camarazii săi. Pt urmasii-urmasilor , ca invatatura , Cezar  a lăsat un sfat intelept, prin porunca de al inmormanta cu manile goale, postate  inafara sicriului.   Semn  ca nimeni  nimic nu ia cu sine! 
    Sănătate, putere si tarie de caracter,va doresc! 
    In rest, da-le   Doamne,   moldovenilor,  măcar cat de cat minte,  fa ca an de an sa se  nasca câte un ȘTEFAN, ȚEPEȘ,  MIRCEA. 
    CACI  MIȘEI AVEM  PREA  MULȚI ! 

  4. mileştean

    Deacord cu PuhPuh, “Unde eşti tu Ţepeş Doamne…”. Că altefel aceşti indivizi (că numai oameni nu-i poţi numi) n-ar face ceea ce fac, “scutură” un sat înterg de oameni cu onoare, aşa se cred ei stăpânii lui, neam de mişei, care cred că valorile banului acoperă totul, păi e uşor să te înstăreşti din bani colectaţi de la oameni, că doar sunt tari, scoate ochiul vecinului, merge peste om şi-l lasă mort în drum şi totul li se pare OK. Ve-ţi fi pedepsiţi, şi nu de-a Domnul să se întorcă totul împotriva copiilor voştri că de obicei aşa şi se întâmplă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *