Mai multe drumuri naționale și locale își vor schimba numele și administrarea: „Nu erau clar atribuite unei autorități sau aveau denumiri eronate, ceea ce îngreuna întreținerea lor” Economic
Lucrările de reabilitare a drumului M1, frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari sunt executate în proporție de circa 80% Economic
VIDEO Dosarul Leova-Bumbăta. Compania de proiectare contractată, deținută de un fost angajat al șefului ASD. „Am declarat conflictul de interese” Justiție
Drumarii au fost mobilizați pe traseele naționale pentru a preveni formarea poleiului și a ghețușului Social
Șapte drumuri naționale au fost afectate de ploi. Lucrările de intervenție s-au desfășurat în sectoarele Dubăsari, Criuleni, Glodeni și Dondușeni. Comunicate de presă
Reacția Administrației de Stat a Drumurilor la urmărirea penală pornită de Procuratura Anticorupție Justiție
VIDEO „Aceste drumuri au murit”. Strigătul unor oameni care așteaptă de peste 30 de ani reparația unui drum care leagă localitățile lor Reportaj
Dintr-o funcție în alta. Un funcționar vizat într-un dosar de corupție, numit director la Administrația de Stat a Drumurilor Justiție
Ziua Antrenorului ar putea fi marcată anual în R. Moldova pe 25 septembrie. Un proiect în acest sens urmează să fie examinat de Parlament Nou Social
Acces mai ușor la finanțare pentru renovarea energetică a blocurilor locative. „Fiecare bloc reabilitat înseamnă un consum mai redus de energie, dar și facturi mai mici pentru locatari” Nou Social
Concursul „Pedagogul anului” va include o categorie separată pentru profesorii care predau discipline în limba română în școlile alolingve Nou Social
VIDEO Ședința Guvernului: Miniștrii au aprobat noi măsuri pentru renovarea energetică a blocurilor de locuit Nou Politic
Importatorii de carburanți, convocați la Guvern. Tofan: „Prioritatea este alimentarea stabilă cu combustibil” Politic
R. Moldova intră în stare de alertă energetică și hidrologică pentru 30 de zile. Guvernul anunță măsuri pentru asigurarea carburanților și apei Politic
Prim-ministrul Tofan convoacă ședința Guvernului, în contextul situației de pe piața carburanților Economic
Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, la care au participat membrii noului Guvern Politic
Fermierii avertizează asupra deficitului de motorină și au cerut de la instituții explicații. Guvernul: „Sub 10% dintre stațiile PECO nu au motorină. Două barje cu 6000 de tone de combustibil au ajuns în R. Moldova” Economic
Cititorul de gardă „Prea sănătos pentru a primi ajutor, prea bolnav pentru a munci.” Mama unui tânăr diagnosticat cu tulburări de spectru autist, despre lupte, stereotipuri, credință, răbdare și speranță Cititorul de gardă