Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   VIDEO/ Ministrul Marcel Spatari: „Îndemn…

VIDEO Ministrul Marcel Spatari: „Îndemn toți cetățenii să se înregistreze pe compensatii.gov.md. Peste 3 mii de familii au depus deja solicitări”. Care va fi valoarea medie a compensațiilor

UPDATE 13:30 Din cauza faptului că există un interes sporit din partea cetățenilor pentru a se înregistra pe site, „sistemul este supraîncărcat”, a afirmat ministrul Marcel Spatari.

„Noi am semnalat că există riscul în prima zi, pentru că foarte multă lume accesează sistemul, ca anumite funcționalități ale platformei să întârzie din cauza suprasolicitării. De aceea am sugerat familiilor să se înregistreze pe parcursul perioadei de înregistrare, care este o lună și jumătate, este suficient timp la dispoziție. Ca și orice orice platformă nou lansată, este posibil să existe anumite îmbunătățiri care trebuie făcute și procesul se monitorizează (…). Întârzierile sunt legale de capacitatea de procesare a trimiterilor de sms-uri operatorului mobil. Operatorii mobili până acum nu au avut un asemenea volum de solicitări din prima zi, deci sunt anumite blocaje obiective, dar ele se rezolvă în timp. Vom crește capacitatea de trafic pe site și eventual, dacă va fi necesar, vom crește și numărul de registratori”, a spus ministrul Muncii și Protecției Sociale pentru ZdG.

Cât despre codul de confirmare pe care oamenii trebuie să-l primească pe telefonul mobil pentru a începe înregistrarea pe platformă, ministrul a menționat că „codul vine cu câteva minute întârziere, dar poate fi utilizat”. În cazul în care codul nu mai este valid, oamenii ar trebui să încerce mai târziu să se înregistreze, a mai spus ministrul.

Articolul inițial:

În primele ore de când platforma „compensatii.gov.md” este accesibilă s-au înregistrat peste 3 mii de familii, potrivit Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, care a ținut o conferință de presă pentru a anunța lansarea site-ului.

Compensații la energie vor fi acordate începând cu facturile pentru luna noiembrie, care vor fi emise la începutul lunii decembrie și consumatorii casnici vor vedea în factură care este categoria de vulnerabilitate și compensația aferentă acestei categorii. Guvernul va veni în luna noiembrie cu o hotărâre în care va fi indicată exact valoarea compensației pentru fiecare categorie de vulnerabilitate.

Conform datelor Guvernului, banii alocați compensării creșterii tarifului la energie, disponibili în fondul de reducere a vulnerabilității energetice „ar permite reducerea în medie a facturii (prețului pentru un metru cub n.r.) la gazele naturale cu 12-13 lei”, a subliniat ministrul Spatari. „Este o valoare medie… și facturile vor putea fi reduse mai mult pentru cei mai vulnerabili și mai puțin pentru cei mai puțin vulnerabili”, a mai spus acesta.

„Îndemn toți cetățenii să se înregistreze în sistemul informațional (…). Înregistrarea familiilor este deschisă pe o perioadă de aproape o lună și jumătate. Până pe 25 noiembrie, familiile se pot înregistra pentru a avea acordată categoria de vulnerabilitate deja în facturile pentru luna noiembrie. Mai departe, înregistrarea va fi deschisă pentru cei care nu au reușit în luna noiembrie, și vor vedea aplicată categoria de vulnerabilitate în sistem și în factură începând deja cu lunile ulterioare.

Este un proiect pe termen lung, un mecanism care va pune bazele unei abordări mai echitabile și ne va permite să implementăm și alte programe de asistență a familiilor vulnerabile, de exemplu să distribuim vouchere pentru înlocuirea electrocasnicelor uzate cu altele noi și mai eficiente din punct de vedere energetic”, a afirmat ministrul Spatari.

Potrivit ministrului Muncii, lansarea site-ului „compensatii.gov.md” și a platformei de vulnerabilitate energetică este „un pas înainte” nu doar pentru combaterea sărăciei energetice ci și pentru digitalizarea serviciilor publice.

„Valoare exactă a compensațiilor va fi anunțată în noiembrie. În bugetul pentru acest an este alocată deja suma de 870 de milioane de lei pentru compensații pentru luna noiembrie. Anul trecut pentru luna noiembrie s-au plătit compensații în sumă de 230 de milioane de lei. Dacă comparați valoare fondului disponibil pentru compensații, este cel puțin triplă. Per total, pentru perioada rece a anului, Ministerul Finanțelor identifică resurse pentru a acorda compensații în valoare totală de aproape 5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă de 2,5 ori mai mult decât anul trecut”, a precizat Spatari.

Programul „Ajutor la contor”: a fost lansată platforma „compensatii.gov.md”, unde cetățenii se pot înregistra pentru a solicita compensații la energie

Platforma online „compensatii.gov.md”, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a fost lansată miercuri, 12 octombrie. Aceasta face parte din programul guvernamental „Ajutor la contor”, care este implementat de către Minister cu sprijinul UE și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Destinat cetățenilor care doresc să solicite compensații la energie, site-ul va fi utilizat pentru depunerea cererii și atribuirea unui grad de vulnerabilitate energetică, în baza acelei cereri.

Mărimea compensației, acordată în perioada noiembrie-martie, va varia pentru fiecare gospodărie și va fi stabilită în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică atribuită. Consumatorii casnici vor fi grupați în 5 categorii de vulnerabilitate energetică, de la foarte ridicată până la non – vulnerabil.

Tarifele diferențiate pentru fiecare categorie de vulnerabilitate urmează a fi aprobate de Guvern.

Compensațiile vor fi transferate direct în contul furnizorilor și vor fi reflectate în facturile consumatorilor la energie. Acestea se acordă consumatorilor casnici pentru consumul de gaze naturale și energie termică. Pentru consumatorii care nu sunt conectați la gaz sau energie termică, Guvernul examinează posibilitatea compensării și pentru electricitate „în cazul majorării semnificative a prețului”, se menționează pe site.

Consumatorii se vor înregistra pe pagina web www.compensatii.gov.md, unde vor completa o cerere.

Potrivit Ministerului Muncii, persoanele care nu dispun de echipament tehnic și acces la internet sau nu au abilitățile necesare pentru a completa cererea pe www.compensatii.gov.md vor fi ajutate la înregistrare de către registratori. Registratorii vor completa cererea din spusele persoanei care solicită compensația și vor introduce datele în sistem. Registratori sunt asistenții sociali comunitari, bibliotecarii, lucrătorii direcțiilor cultură și alte persoane împuternicite din localitate.