Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Coregrafă din Ucraina, angajată…

VIDEO Coregrafă din Ucraina, angajată la grădinița din Bardar: „Încet-încet învățăm limba română”

Înainte de izbucnirea războiului, Elena Jukovkaya era conducătoarea unui ansamblu de dansuri din Odesa. Participa la diverse concursuri naționale și internaționale. De o lună însă s-a refugiat, împreună cu cei trei copii ai ei, în satul Bardar, raionul Ialoveni, unde localnicii au primit-o cu brațele deschise. Unul dintre copiii Elenei a început să meargă la grădinița din localitate, iar ea a fost angajată în calitate de coregrafă.

Elena spune că atât ea, cât și copiii ei, au început să învețe limba română, deși toți bărdărenii o ajută și vorbesc cu ei în limba rusă.

Încet-încet învățăm limba română, mulțumesc mult că nu avem o barieră lingvistică. Toți ne vin în întâmpinare, ne ajută. Toți încearcă să ne vorbească în limba noastră. Un mare mulțumesc. Nu ne simțim inconfortabil. Ne simțim ca acasă.

Vrem acasă desigur, dar aici nu avem nicio limitare. Suntem în siguranță. S-a întâmplat că am ajuns într-un loc fantastic, cu oameni fantastici. Avem niște vecini minunați. Acum eu sunt bucuroasă că fiica mea mijlocie se duce la grădiniță, ea este la cald, ea este hrănită, ea învață. Eu am un post de muncă, mă simt în apele mele.

În sfârșit, după o lună, eu am primit copii, care mi-au lipsit atât de mult. Eu îi învăț tipurile noastre de dansuri și-mi sunt foarte interesante dansurile moldovenești. Poate, cumva, le voi învăța și eu. Aveți o grădiniță deosebită, nici nu pot descrie. Și o Casă de Cultură grandioasă”, spune Elena Jukovkaya.

Reprezentanți locali spun că au fost bucuroși să o primească pe Elena și că ea este deja un membru activ implicat în comunitate.

Ea are studii superioare și face a doua licență în pedagogie, este studentă la Academia din Odesa. Fiind o coregrafă foarte bună, am fost foarte bucuroși s-o angajăm aici, având lipsă a unui astfel de cadru didactic. La noi în Bardar toate instituțiile comunică în limba română și doamna se acomodează foarte bine”, spune Nina Tonu, directoarea grădiniței „Mărțișor” din Bardar.

De la începutul războiului în Ucraina, peste 3 milioane de refugiați au părăsit din Ucraina, marea majoritate fiind femei și copii. Cei mai mulți dintre au ajuns în Polonia, România, Moldova, Ungaria și Slovacia.