Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Suspiciuni privind scurgerea subiectelor la…

Suspiciuni privind scurgerea subiectelor la examenul de Istorie, susținut de elevii clasei a IX-a. MEC s-a autosesizat

Fotografie simbol

În urma apariției pe internet a unor imagini care ar conține subiecte sau fragmente din testul de examen la disciplina Istorie, susținut de elevii clasei a IX-a, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță vineri, 5 iunie, că s-a autoseziat.

MEC tratează cu maximă seriozitate orice suspiciune privind compromiterea integrității procesului de examinare și a dispus inițierea unei investigații pentru a stabili autenticitatea materialelor apărute, modul în care acestea au ajuns în spațiul public, precum și toate circumstanțele în care s-ar fi produs eventualele încălcări”, a precizat MEC.

În colaborare cu structurile responsabile și cu instituțiile implicate în organizarea examenului, Ministerul susține că va analiza toate aspectele relevante și va identifica persoanele care se fac responsabile, în cazul în care vor fi constatate încălcări ale procedurilor.

Instituția va reveni cu informații suplimentare imediat ce investigațiile vor oferi „concluzii clare și verificabile”.

Asigurăm elevii, părinții și cadrele didactice că vor fi întreprinse toate măsurile necesare pentru protejarea corectitudinii și credibilității examenelor naționale.”