Principală  —  ZdG explică  —  Consultant social   —   Vopseaua de ouă poate fi…

Vopseaua de ouă poate fi periculoasă – la ce să atragem atenția când o procurăm

În ajun de Paști, tot mai mulți consumatori procură vopsea de ouă, care, în unele cazuri, poate fi periculoasă, transformând sărbătoarea într-o vizită de urgență la medic. Ziarul de Gardă a stat de vorbă cu Cristina Bălăucă, nutriționist – dietetician, pentru a afla cât de periculoasă poate fi vopseaua de ouă și la ce să fim atenți atunci când o procurăm.

Atenție la aditivii alimentari (E-urile) de pe ambalaj

Coloranţii din vopselele pe care le găsim în comerț pot fi nocive pentru organism, mai ales dacă oul se crapă puţin. Motivul este prezența coloranților artificiali, care până la urmă sunt tot E-uri. Cristina Bălăucă ne-a explicat ce reacții adverse pot provoca E-urile din componența vopselelor de ouă din comerț:

E122 (azorubina sau carmoisine), culoarea roșie – provoacă alergii atât atunci când este ingerată cât și atunci când avem un contact extern cu ea. Manifestările diferă de la niște ușoare erupții ale pielii până la atacuri de astm. În combinație cu E211 (benzoat de sodiu, care este un conservant pentru împiedicarea apariției bacteriilor și mucegaiurilor) acesta crește manifestările de ADHD la copii (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) și afectează negativ IQ-ul acestora.

E102 (tartrazina), culoarea galbenă – induce reacții alergice, în special la copii. Din cauza eliberării de histamină duce la agravarea astmului, provoacă dureri de cap, insomnii și are efect carcinogen.

E133 (albastru briliant FCF) – provoacă reacții alergice la unele persoane. NU este recomandat copiilor hiperactivi. Devine foarte periculos când este expus la temperaturi ridicate, producând gaze toxice, este o sursă de metale grele, în special aluminiu.

Benzoat de sodiu (conservant pentru împiedicarea apariției bacteriilor și mucegaiurilor) – poate produce iritaţie gastrică, anorexie, vomă, afectarea ficatului şi a rinichilor.

„Bineînțeles, este recomandat să vopsim ouăle pe cale naturală, cum o făceau bunicii noștri – cu sfeclă, coji de ceapă, etc. Dacă e să utilizăm vopsele din comerț, măcar să citim etichetele, ca să alegem un produs cu cât mai puțini aditivi alimentari, adică E-uri”, susține nutriționista Cristina Bălăucă.

Atenție la ouăle crăpate! Odată pătate cu vopsea, ouăle nu mai pot fi mâncate, pentru că devin toxice.

Experții recomandă să cumpărați ouă de categoria 0 și 1, care au coaja mai groasă. Ouăle de categoria 2 și 3 provin de la găini crescute în hale industriale sau baterii, găini stresate și au coaja foarte subțire, prin urmare, vopseaua de ouă poate ajunge în interior.

Câte ouă roșii este recomandat să consumăm

Referitor la consum, este recomandat consumul a două ouă pe zi în cazul adulților, iar în cazul copiilor – câte un ou pe zi.

„Problema este în gălbenuș. Pentru cei ce au probleme cu nivelul de colesterol în sânge, este indicat să mănânce ouă de 2-3 ori pe săptămâna. Pentru restul persoanelor, consumul frecvent de ouă nu este atât de nociv, fiind importantă cantitatea zilnică de maxim două gălbenușuri pe zi. Dacă este consumat doar albușul, poate fi depășită această cantitate zilnică”, ne informează Cristina Bălăucă.

Cât timp pot fi păstrate ouăle la frigider

Ouăle crude rezistă mai mult, circa 4 săptămâni la frigider. După fierbere, însă, ele își pierd stratul protector, astfel încât pot fi ținute maxim șapte zile, cu coajă și doar la frigider.

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) îndeamnă consumatorii să pledeze pentru vopsele procurate din spații autorizate. În cazul în care observați că produsele pe care intenționați să le procurați sunt neconforme, nu ezitați să apelați la APCSP sau la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.