Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (video) Reporter ZdG, bruscat de…

(video) Reporter ZdG, bruscat de angajații Preturii sectorului Centru

Tamara Rusu (fondatoare „Petra T.P.” SRL) şi soţul ei, Pavel Rusu (pretor sec. Centru)

În ediția de joi a Ziarului de Gardă a fost publicată o anchetă care deconspiră afacerile cu gherete ale familiei lui Pavel Rusu, şeful Secţiei social-economice din cadrul Preturii Centru, în atribuţiile căreia intră şi eliberarea autorizaţiilor pentru comerţ cel care, în ultimele luni, a deținut funcția de pretor interimar al instituției, după ce Oleg Poiată a fost transferat în funcția de șef al Direcției Transport și Căi de Comunicații din cadrul Primăriei.  Atunci când ZdG a încercat să discute cu Pavel Rusu despre afacerea sa, dar și despre averea sa de milioane, doi angajați ai instituției au bruscat reporterul ZdG.

Am încercat să luăm legătura cu Pavel Rusu prin intermediul anticamerei de la Pretură. Secretara a însă a făcut trimitere la noua dispoziţie a primarei interimare, Silvia Radu, conform căreia comunicarea cu angajaţii Primăriei Chişinău se face exclusiv prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei, Vadim Brânzaniuc. Acesta, după ce l-a contactat pe Rusu, ne-a spus că pretorul l-a rugat să ne transmită că despre „activitatea lui personală n-o să vrea să vorbească cu nimeni”. Ulterior, tot prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei, am transmis prin e-mail întrebările ZdG către pretor.

Citiți și: (VIDEO, DOC) „Regele” gheretelor de la Pretura Centru

Deşi Brânzaniuc ne-a confirmat că întrebările au ajuns la pretor, acesta nu ne-a răspuns la e-mail. Astfel, a doua zi, am mers la Pretura Centru pentru a vorbi cu Pavel Rusu. După ce l-a informat că-l aşteptăm în anticameră, secretara ne-a spus că pretorul nu va discuta cu noi, pe motiv că ar fi foarte ocupat. Am aşteptat în anticameră aproximativ o oră. Între timp, în biroul pretorului au intrat şi au ieşit mai multe persoane, inclusiv angajaţi ai preturii. Am încercat şi noi să intrăm în birou, împreună cu un angajat, pentru a discuta cu pretorul, dar acesta s-a ascuns după uşă, iar un alt angajat, care s-a prezentat ca fiind Andrei Rotaru (n.r., şeful Secţiei social-economice a Preturii Centru), a bruscat reporterul ZdG, împingându-l afară din birou.