Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ IGP publică imagini video…

VIDEO IGP publică imagini video cu verificările efectuate de polițiști în mai multe localuri din Capitală printre care și clubul de noapte unde peste 100 de clienți au fost închiși

Inspectoratul General al Poliției (IGP) publică luni, 31 ianuarie, imagini video cu verificările efectuate de polițiști în mai multe localuri din Capitală printre care și clubul de noapte unde peste 100 de clienți au fost închiși în momentul în care patronul a văzut oamenii legii la ușă.

În noaptea din sâmbătă spre duminică peste 100 de clienți, printre care judecători și procurori, au fost închiși într-un local de noapte din Capitală în momentul în care patronul a văzut polițiștii la ușă.

În weekend, 16 agenți economici care au activat contrar prevederilor Hotărârii nr. 2 din 20 ianuarie 2022. De asemenea, au fost depistate cluburi de noapte care activau  după ora 22:00.

Unii agenți economici au făcut tentative de a induce în eroare organele de drept, prin simularea sistării activităților, mascând activitatea prin draperii trase, uși închise, dar cu deservirea a zeci de clienți.

„În noapte de sâmbătă spre duminică poliția a eliberat câteva sute de persoane blocate de administrația și paza unui club de noapte. Veniți la fața locului, polițiștii au constatat că administrația localului a blocat ușile de acces și nu permitea clienților să părăsească clubul de noapte. Mai mult, la nenumăratele adresări ale oamenilor legii  de a le permite accesul în interior, administrația clubului a refuzat”, a menționat șeful IGP.

Agenții economici urmează a fi sancționați conform prevederilor art. 76/1 Cod Contravențional. Inclusiv acțiunile administrației localului sunt examinate sub prisma legislației penale pentru privațiunile ilegală de libertate.