Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Valeria, o fetiță de 1…

Valeria, o fetiță de 1 an și 10 luni diagnosticată cu tumoare hepatică, are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea fi salvată

Valeria Maslii, o fetiță de nici doi ani căreia medicii i-au stabilit un diagnostic crunt, cancer la ficat, are nevoie de ajutor cât mai multor oameni pentru a putea fi tratată la o clinică din străinătate. Viața ei depinde de generozitatea fiecăruia dintre noi. Donațiile pot fi făcute pe platforma caritate.md.

„Mă numesc Gabriela Maslii, am o fetita de 1 an si 10 luni, care recent a fost diagnosticată cu tumoare hepatică la ficat. La Centrul Mamei si Copilului din Chișinău i-a fost făcută biopsia care a confirmat că este cancer (hepatoblastom). Vin cu o mare rugăminte către voi, oameni cu suflet mare, să ne ajutați să strângem suma necesară pentru tratament la o clinică din străinătate. Suma necesară se va stabili după investigațiile făcute acolo. Vă rugăm din tot sufletul să ne ajutați să ne salvăm fetița. Valeria are șansa de a avea o copilărie fericită numai cu ajutorul vostru!”, spune, cu speranțe în suflet, mama Valeriei.

Mai multe detalii despre modalitățile de a dona, fotografii și imagini video cu Valeria găsiți pe CARITATE.MD.