Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un bărbat de 33 de…

Un bărbat de 33 de ani s-a ales cu mai multe arsuri după ce o butelie de gaz a explodat într-o gospodărie din raionul Criuleni

Sursa foto: IGSU

Un bărbat de 33 de ani s-a ales cu diverse arsuri pe suprafața corpului, după ce o butelie de gaz a explodat în gospodăria sa din localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Incidentul a avut loc pe 24 aprilie, aproximativ la ora 19:40, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Tot luni seara, 24 aprilie, un bărbat de 74 de ani din localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi, a primit arsuri pe circa 80% din suprafața corpului, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.

În acest sens, IGSU îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, iar în caz de situații de risc să apeleze de urgență Serviciul 112.

Potrivit IGSU, în seara zilei de 24 aprilie un bărbat în vârstă de 33 de ani a suferit diverse arsuri pe suprafața corpului, în urma unei deflagrații, care s-a produs într-o gospodărie din localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni.

„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:41. Potrivit informațiilor înregistrate, deflagrația a avut loc în urma unei scurgeri de gaz de la o butelie de tip propan butan. În urma exploziei s-a produs un incendiu, care a afectat geamurile, dar și bunurile materiale dintr-o odaie a casei de locuit cu suprafața de 48 m2. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri.

Ajunși, aceștia au evacuat butelia de gaz din interiorul locuinței, reușind lichidarea incendiului către ora 20:14. Totodată, la fața locului a ajuns și un echipaj de medici care a preluat bărbatul la spital pentru îngrijiri de rigoare”, anunță IGSU.

Un alt caz a fost înregistrat în localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat pe 24 aprilie la ora 19:53. Potrivit informațiilor recepționate, un bărbat în vârstă de 74 de ani a primit arsuri pe circa 80% din suprafața corpului, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.

„Astfel, lichidul s-a inflamat provocând un incendiu în locuință. Imediat, la fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri, dar și un echipaj de medici, care a transportat bărbatul la Spitalul „Toma Ciorbă” din municipiul Chișinău.

La fața locului, pompierii au evacuat din interiorul locuinței o butelie de gaz, astfel evitând producerea unei explozii. Angajații IGSU au reușit lichidarea flăcărilor către ora 21:25. În urma incendiului au ars mai multe bunuri materiale dintr-o odaie și în totalitate acoperișul casei cu suprafața de 60 m2”, mai anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Toate circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de specialiști. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și normele de securitate privind utilizarea instalațiilor cu gaz lichefiat.

În caz de situații de risc și excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.