ULTIMA ORĂ Guvernul a alocat peste 2 milioane de lei pentru acordarea a 23 de indemnizații unice în sumă de 100 de mii de lei familiilor personalului medical decedat în lupta cu COVID-19
Guvernul a alocat 2,3 milioane de lei Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) pentru acordarea a 23 de indemnizații unice în sumă de 100 de mii de lei familiilor angajaților din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice care au decedat în lupta cu COVID-19.
Caracterul urgent al proiectului rezultă din necesitatea susținerii familiilor, care și-au pierdut întreținătorul ca urmare a infectării în urma desfășurării activității în lupta cu COVID-19.
„Sper că această practică va fi respectată și de Guvernul cu mandat deplin, deoarece au mai rămas familii ale personalului medical decedat care nu au beneficiat de această indemnizație unică”, a menționat premierul interimar Aureliu Ciocoi.

Indemnizații urmează să primească familia unui felcer și a doi șoferi de ambulanță, care au fost angajați ai Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Vor beneficia de indemnizații și familiile a patru foști lucrători ai Spitalul Raional Ceadîr- Lunga – doi medici, un asistent medical, un infermier, dar și familia unui infirmier care a muncit la Spitalul Raional Sîngerei.
Familiile a patru foști medici, doi de la Spitalul Clinic Bălți și doi de la Spitalul de Psihiatrie Bălți vor primi la fel indemnizație unică.
Și familiile a opt foști medici de la Institutul Oncologic, Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, spitalele raionale Călărași și Dondușeni, Centrul Medicilor de Familie Bălți, centrele de sănătate din Briceni, Bilicenii Vechi și Nimereuca, urmează să primească indemnizație unică în sumă de 100 de mii de lei.
Vor primi indemnizații și familiile a trei asistenți medicali, care au activat la centrele de sănătate Bobeica și Vălcineț, dar și la Asociația Medicală Teritorială din sectorul Rîșcani al capitalei.
Indemnizația unică se stabilește în cazurile de deces în lupta cu COVID-19 ale personalului din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice care acordă asistență medicală primară, de ambulatoriu, spitalicească urgentă sau servicii medicale de înaltă performanță.