Principală  —  IMPORTANTE   —   „Tocmai aterizasem la Chișinău”. Un…

„Tocmai aterizasem la Chișinău”. Un apropiat al polițistului de frontieră ucis la aeroport relatează cum a aflat vestea tragică

Sursa foto: ilrestodelcarlino.it

Este devastată de durere, așa cum poate fi o mamă care se confruntă cu pierderea unui copil. Mai ales dacă acesta locuiește departe și moare în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu din cauza unui ucigaș care l-a împușcat în cap. Nina Muntean, mama polițistului de frontieră Serghei Muntean, locuiește de peste 16 ani în Italia. Partenerul de viață al femeii, Costantino Po, a relatat pentru presa italiană cum a aflat vestea tragică.

Nina Muntean locuiește în Alberona (comună din Italia, n.red.) de mai bine de 16 ani și este cunoscută și pentru munca sa la pizzeria Cantagallo.

La Alberona, când avea posibilitate sau de sărbători, venea și Sergiu Muntean, fiul pe care Nina Muntean nu-l va mai vedea vreodată. „Ultima dată a fost aici cu noi de Paște”, spune Costantino Po, partenerul de viață al femeii, care îi este alături timp de 16 ani.

„S-a întâmplat vineri după-amiază”, povestește bărbatul. „Tocmai aterizasem la Chișinău. Nina a văzut imediat că a avut loc un schimb de focuri la aeroport, unde fiul ei lucra în acea tură. Am deschis televizorul, am văzut că știrea era adevărată, dar nu existau nume și am sperat că nu i s-a întâmplat nimic. Apoi a venit apelul telefonic. Nina este devastată. Este sfâșietor. Sergiu era cel mai mare dintre cei trei fii ai ei și la el se referea (vestea tragică, n.red.). O mare durere și pentru mine. Ultima dată când ne-am văzut a fost acasă, la Alberona, de Paște. Zilnic lua legătura cu mama lui (…). Acum Sergiu nu mai este. Ne-a lăsat singuri. Și-a dat viața pentru munca sa. Era foarte bun la asta și acest lucru l-a costat viața”, afirmă bărbatul.

Polițistul de frontieră Serghei Muntean, care a fost ucis în atacul armat de la aeroportul din Chișinău, s-a născut pe 13 octombrie 1991.

Ofițerul este de baștină din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă. În subdiviziunea de frontieră, aflată în localitatea de baștină, a desfășurat și primele misiuni de control și supraveghere a frontierei de stat, din anul 2011 până la jumătatea anului 2015, ca mai apoi pe parcursul următorilor șapte ani să activeze în cadrul Direcției regionale EST. Ultima sa funcție, deținută de la începutul anului 2023, a fost de subofițer superior al Unității Control al Frontierei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău. În cei 12 ani de serviciu, Serghei Muntean s-a manifestat pozitiv, având multe rezultate marcante, conform Poliției de Frontieră.

Vineri, 30 iunie, un atac armat a avut loc în incinta aeroportului din Chișinău. Nemulțumit că i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul R. Moldova, un bărbat care venea din Turcia, cetățean al Tadjikistanului, a atacat polițistul de frontieră Serghei Muntean, i-a luat arma și l-a împușcat. Ulterior atacatorul a mai împușcat o persoană, angajată în securitatea aeroportuară, Igor Ciofu. Ambele victime au decedat.

Oamenii legii au intervenit imediat la fața locului. Pasagerii au fost evacuați din aeroport, iar zborurile au fost amânate. La aproximativ o oră de la primele împușcături, atacatorul a fost capturat de angajații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger. Pe acest caz Procuratura de la Chișinău a deschis un dosar penal.

Rustam Ashurov este cetățeanul Republicii Tadjikistan care a împușcat mortal un polițist de frontieră și un inspector de securitate în Aeroportul Internațional Chișinău. El a fost condamnat în noiembrie 2012 la 13 ani de închisoare pentru jaf armat. Conform unor surse ale Ziarului de Gardă, în 2019 Ashurov a fost amnistiat. În acel an au fost scoși de sub sancțiunile legii mii de deținuți din Tadjikistan.