Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Sporirea măsurilor de securitate în…

Sporirea măsurilor de securitate în incinta Aeroportului Chișinău

Sursa: Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău/Telegram

În cadrul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), vor fi sporite măsurile de securitate, pentru fluidizarea traficului de pasageri. Măsurile sunt justificate de fluxul de pelerini din Israel, care urmează, în perioada 11-22 septembrie 2023, să tranziteze teritoriul Republicii Moldova, cu destinația tur-retur Ucraina.

Reprezentanții aeroportului atenționează că accesul în aeroport va fi doar pentru personalul aeroportuar și pentru persoanele participante la traficul transfrontalier. Se va permite intrarea în baza prezentării documentului de călătorie, controlul căruia va fi efectuat de către reprezentații administrației aeroportuare. După procedură, pasagerul va continua cu înregistrarea la rută, ulterior se va prezenta la controlul de securitate și al documentelor, urmând așteptarea îmbarcării la cursă în sala sterilă.

AIC le solicită călătorilor să se prezinte în aeroport cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate.

Totodată, în cadrul unei ședințe comune desfășurate între Administrația Aeroportului Chișinău, Poliția de Frontieră și Autoritatea Aeronautică Civilă, s-a convenit asupra ajustării graficului curselor aeriene, intensificării capacităților de procesare a traficului de pasageri, dar și realizării operative a schimbului de date și informații, zic autoritățile.

Circa 30 000 de cetățeni ai Israelului vor tranzita în septembrie teritoriul Republicii Moldova. Aceștia urmează să ajungă în localitatea Uman din Ucraina, unde vor participa la festivalul anual în memoria lui Rabbi Nahman.