Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Soluția Guvernului pentru producătorii de…

Soluția Guvernului pentru producătorii de cereale: Credit agricol de urgență pentru a începe sezonul agricol

Foto: gov.md

După mai multe zile de proteste locale, producătorii de cereale și reprezentanții Guvernului și-au dat întâlnire la masa negocierilor pe platforma Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) marți, 20 februarie. Prezenți la discuții, premierul Dorin Recean și viceprim-ministrul Vladimir Bolea le propun fermierilor soluția – credit agricol de urgență pentru agricultorii micro și mici.

În introducerea sa de la debutul ședinței, prim-ministrul Recean a afirmat că R. Moldova „își are constrângerile financiare pe care le are”. Totodată, a spus: „Noi acordăm prioritate agriculturii și facem aceste investiții. (…) Astăzi, cea mai mare problemă este demararea sezonului agricol în primăvară”.

Credit agricol de urgență

Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea, producătorii de cereale mici și micro vor putea solicita credite în valoare de 500 de mii de lei „de la toate cele 11 bănci din R. Moldova cu care se lucrează și se colaborează”, cu o garanție de 90% din partea statului, pentru a putea începe sezonul agricol.

La prima etapă, creditul va fi oferit pe o perioadă de până la 18 luni de acordare inițială și șase luni (până la următoarea roadă) de grațiere de plată cu acoperirea dobânzii, ce va fi achitată de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). 

Banii sunt în exclusivitate pentru mijloace circulante și pot fi folosiți pentru: procurarea de material semincer, combustibil, fertilizanți, produse fitosanitare, servicii mecanizate în agricultură și cheltuieli aferente lucrărilor de însămânțare în 2024.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) va pregăti acest instrument până pe 1 martie.

Putem să stăm aici în fiecare zi și să discutăm punctual problemele din agricultură, doar că cerințele trebuie să fie ancorate în realitățile și posibilități”, a declarat Vladimir Bolea.

Protestele fermierilor

Pe 16 februarie agricultorii au adus canistre la Parlament. Gestul de protest vine la trei zile după ce Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea a declarat că R. Moldova „nu are nici două canistre” în care să depoziteze motorina donată de România pentru fermieri.

În aceeași zi, un grup de fermieri, dar și reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”, s-au întâlnit cu premierul Dorin Recean la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, unde au setat dialogul de astăzi, 20 februarie. Agricultorii au promis să ia o pauză de la proteste.

Pe parcursul a cinci zile, fermierii au protestat la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Pe 16 februarie, potrivit oamenilor legii, producători de cereale agricole, „cu nepăsare au abandonat tehnica agricolă pe traseul Leușeni, blocând astfel orice cale de acces” pentru o salvare solicitată de un bărbat cu probleme cardiace.

Agricultorii cer în continuare acordarea motorinei din România și alocarea compensațiilor la hectar pentru culturile de porumb și floarea-soarelui.

Vladimir Bolea a fost audiat joi, 15 februarie, în plenul Parlamentului în legătură cu situația din sectorul agricol. Oficialul a menționat că cel mai mult au avut de suferit producătorii de cereale și că agricultorii mici și mijlocii au primit în toamna anului 2023 câte 1240 de lei per hectar ca măsură de suport din partea Guvernului. În 2024, cei mai afectați fermieri ar urma să primească 2500 de lei per hectar. Totuși, ministrul a recunoscut că situația din agricultură este „dificilă”.