Șeful Procuraturii Anticorupţie la raport în Parlament cu privire la trucarea licitațiilor și livrarea produselor alimentare alterate în grădinițe

Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie (PA) a venit cu un raport la Parlament privind trucarea licitațiilor și livrarea produselor alimentare alterate în instituțiile preșcolare din capitală. 

Morari a precizat că PA a inițiat o cauză penală pe acest caz. Astfel, au fost intentate 32 cauze penale și s-au făcut percheziții în 46 locații. În instanță, au fost condamnate 5 persoane. Se examinează cauze penale ale altor 5 inculpați pe diferite  cauze penale privind trucarea licitațiilor.

Neregulile depistate sunt:

  • favorizarea unui grup de agenți economici,
  • falsificare oferte/prețuri,
  • fondare de noi firme pentru a evita lista neagră.

 „Atunci când am descins cu percheziții, au fost și alte organe cu noi, cum e ANSA, CC, CSP, pentru a efectua controale potrivit domeniile lor de activitate. În rezultat, a fost dispusă sechestrarea și nimicirea a mai multor produse alimentare din depozite. Amintesc că organele PA nu au competență de a efectua controale în cadrul supravegherii generale. Procurorii pot interveni doar când există bănuiala rezonabilă de încălcare a unei proceduri penale.

Am fost informat referitor la faptul că în 2017, au fost inițiate 3 procese contravenționale, de către CSP, ce se referă la încălcarea normelor și regulilor sanitare în teritoriu. Am depistat trei cazuri în teritoriu – unul în iunie 2017 la grădinița din s. Crocmaz, al doilea la tabăra de odihnă din rn. Ștefan-Vodă și al treilea – la Căușeni, unde s-au intoxicat 14 copii la grădiniță”, a spus Morari.

 

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *