Puncte vamale comune între R. Moldova și Ucraina

Începând cu ziua de ieri, 31 mai, autoritățile vamale și de frontieră moldo-ucrainene demarează controlul în comun la punctul de trecere de pe segmentul central al frontierei dintre R. Moldova și Ucraina „Cuciurgan-Pervomaisс”. 

Potrivit schemei tehnologice aprobate, controlul în comun în punctul de trecere a frontierei (PTFS) „Cuciurgan-Pervomaisс” se va desfăşura în două etape. La prima etapă, colaboratorii Serviciului Vamal, împreună cu structurile omoloage ucrainene, vor efectua controlul în comun doar asupra operaţiunilor de export și reexport de bunuri ale agenților economici din regiunea transnistreană, înregistrați conform prevederilor Hotărârii Guvernului RM nr. 815 din 02.08.2005 „Cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior a agenţilor economici din Transnistria, precum şi furnizarea de către aceştia a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice”.

Efectuarea exportului, reexportului și tranzitului mărfurilor prin PTFS „Cuciurgan-Pervomaisс” de către agenții economici exportatori de pe malul drept al r. Nistru sau transportatorii străini (în tranzit internațional) nu va fi posibilă, or, aceste aspecte urmează a fi examinate la o etapă ulterioară.

Declararea mărfurilor va fi efectuată doar în format electronic, ceea ce va permite prezentarea acestora direct la postul vamal de frontieră, evitându-se astfel vămuirea la posturile vamale interne de control. Totodată, mentionăm că eliberarea certificatelor de origine preferențială a mărfurilor se va efectua, potrivit procedurii actuale, la posturile vamale interne sau la subdiviziunile responsabile de originea mărfurilor din cadrul birourilor vamale.

Agenții economici din regiunea transnistreană trebuie să țină cont că la realizarea exportului, ei urmează să utilizeze doar unități de transport înmatriculate conform legislației R. Moldova, admise în traficul international de mărfuri conform acordurilor internaționale.

Ulterior, la cea de-a doua etapă, angajații autorităților vamale din R. Moldova și Ucraina vor efectua controlul în comun asupra traficului de bunuri, atât la export, cât şi la import.

Alături de angajatii Serviciului Vamal vor activa și reprezentanții brokerilor vamali, precum și angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (pentru control veterinar și fito-sanitar).

Un control similar se efectuează deja de mai mulţi ani în punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene „Briceni-Rosoşenî”, „Criva-Mamalîga”, „Larga-Kelmenţî” şi „Giurgiuleşti-Reni”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *