Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Producătorii agricoli din R. Moldova…

Producătorii agricoli din R. Moldova pot depune cerere de solicitare a motorinei din ajutorul umanitar extern acordat de România

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADMR), anunță că începând de ieri și până pe 5 aprilie 2021, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va recepționa cererile de solicitare a suportului umanitar extern, sub formă de motorină, acordat de România, destinat agricultorilor din R. Moldova afectați de seceta din anul trecut.

Potrivit MADMR, ajutorul se acordă pentru acoperirea parțială a cheltuielilor, suportate de producătorii agricoli la întreținerea semănăturilor de toamnă și pentru asigurarea realizării lucrărilor de primăvară.

La calcularea cuantumului de motorină, eligibil per beneficiar sunt luați ca bază mai mulți indicatori și coeficienți: culturi fitotehnice, suprafețe afectate, categoria gradului de afectare, mărimea suprafețelor de teren agricol gestionate de producători, la care se aplică coeficienți în favoarea producătorilor mai mici.

Dosarul de solicitare a ajutorului trebuie să conțină următoarele documente:

1) cererea de calculare și acordare a ajutorului, conform modelului din anexa nr. 1;

2) declarația pe propria răspundere privind completitudinea dosarului și veridicitatea informației din documentele prezentate, conform modelului din anexa nr. 2;

3) copia certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești;

4) certificatul de confirmare, eliberat de autoritatea administrației publice locale, conform modelului din anexa nr. 3;

5) copia actului de constatare a pagubelor cauzate de secetă la culturile de fitotehnie pentru recolta anului 2020;

6) rechizitele cardului de client al lanțului de distribuție a produselor petroliere selectat pentru repartizarea ajutorului (în cazul deținerii acestuia).

Dosarul se depune șnuruit, sigilat și numerotat, astfel încât să nu permită detașarea și/sau înlocuirea documentelor, precum și semnat pe fiecare pagină de solicitant. Copiile documentelor prezentate trebuie să conțină mențiunea „corespunde originalului” și semnătura solicitantului.  

Guvernul României a aprobat la 8 februarie, acordarea ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, pentru R. Moldova, destinat susținerii agricultorilor afectați de secetă.

În luna decembrie 2020, aflat într-o vizita oficială la Chișinău, președintele român Klaus Iahannis a declarat că în vedere sprijinirii agricultorilor din R. Moldova, România va acorda ca ajutor aproximativ 6.000 de tone de motorină.

De asemenea, tot atunci, președintele român a anunțat că România va furniza R. Moldova până la 200.000 de doze de vaccin și va trimite, la Chișinău, în etapa imediat următoare, o echipă de experți români, care va împărtăși din experiența României și va ajuta la pregătirea Strategiei de vaccinare.