Principală  —  IMPORTANTE   —   Primarul localității Hagimus din raionul…

Primarul localității Hagimus din raionul Căușeni a decedat în urma unui accident rutier. Mesajul colegilor de partid: „Și-a trăit viața cu o deosebită decență. În 1992 a luptat în prima linie pentru apărarea integrității R. Moldova”

Anatol Iepure, primarul ales al localității Hagimus din raionul Căușeni, a decedat în urma unui accident rutier produs noaptea trecută pe un drum din Căușeni.

Potrivit autorităților, primarul localității, care se afla la volanul unei mașini, s-a izbit violent cu automobilul de un paraped, iar în urma impactului violent, la scurt timp, s-a stins pe loc.

Anatol Iepurea avea 68 de ani și se afla la al treilea mandat de primar al localității. La alegerile din 2019 a fost ales primar al satului Hagimus din Partea Partidului Liberal Democrat.

Reprezentanții PLDM au transmis un mesaj de condoleanțe.

„Cu compasiune și adâncă tristețe vă anunțăm despre plecarea în lumea celor drepți a primarului de Hagimus, Căușeni, Anatolie Iepure. Și-a trăit viața cu o deosebită decență, a fost un om activ și responsabil în tot ceea ce a făcut fiind un primar respectat de toți cetățenii. A fost un mare patriot, un luptător pentru adevăr și dreptate. În 1992 a luptat îm prima linie pentru apărarea integrității Republicii Moldova. Drum lin spre cer, stimatul nostru coleg. Condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, prietenilor, apropiaților. Domnul să vă aibă în pază”, au notat membrii PLDM într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a instituției.