Principală  —  IMPORTANTE   —   Precizările Serviciului Vamal cu privire…

Precizările Serviciului Vamal cu privire la vioara depistată pe Aeroportul Chișinău, care ar valora două milioane de euro

Serviciul Vamal al R. Moldova (SV) a venit cu precizări joi, 28 octombrie, cu privire la vioara depistată pe Aeroportul Chișinău, care ar valora două milioane de lei. SV menționează că „nu comentează declaraţiile publice referitoare la caz, însă regretă că circumstanțele speței au avut ca efect știrbirea imaginii Alexandrei Conunova”.

Nota informativă emisă de Serviciul Vamal:

„Apreciem calitățile profesionale ale doamnei Conunova, motiv pentru care nu am mediatizat, sub nicio formă, cazul dat. În același timp, comunicăm despre faptul că funcționarii vamali au manifestat un comportament respectuos (fapt posibil de verificat prin intermediul înregistrărilor video arhivate). În vederea aprecierii obiective de către societate a circumstanțelor speței, se consideră oportun de a preciza cronologic datele incidentului.

Astfel, la data de 22.10.2021, aproximativ ora 16:40, în postul vamal Aeroportul Internațional Chișinău, a fost redirecționată pentru control fizic vamal pasagera rutei Chișinău – Moscova, doamna Conunova Dumortier Alexandra.

Specificăm că, în zona de control vamal, la solicitarea inspectorului vamal, nu a fost declarat niciun bun.

Ulterior, respectivul bagaj, de rând cu alte bagaje ale pasagerilor, a fost supus controlului fizic unde au fost depistate:

1. O husă în care se afla o vioară și un arcuș;

2. Certificate pentru instrumente cu coardă (vioară, violă, violoncel).

Potrivit certificatelor depistate, acestea au fost eliberate în data de 20.10.2021 de către Expertul Oficial al Ministerului Culturii și Turismului al Republicii Moldova (după reorganizare – Ministerul Culturii), unde este indicată denumirea şi specificarea ”Vioarei și Arcușului” (m.a. – datele acesteia), cu menționarea expresă a faptului că „aceasta are valoare istorică și artistică pentru patrimoniul Republicii Moldova”.

Mai mult, în interiorul husei, a fost depistat actul de „Expertiză a instrumentelor muzicale”, eliberat de către același expert, cu indicarea valorii vioarei –  2 200 000 Euro șia arcușului, care a fost evaluat la suma de 20 000 Euro.

Menționăm că, potrivit articolului 2 lit. o) din Legea nr. 1569/2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice – valori culturale sunt obiecte care, conform determinării organului competent, constituie valoare pentru artă, literatură, ştiinţă, cultură şi religie.

La fel, potrivit articolului 9 alin. (3) din Legea în referinţă – persoanele fizice nu au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova valori culturale. Alte valori din domeniul artei, literaturii, ştiinţei, culturii şi religiei pot fi scoase de pe teritoriul ţării cu condiţia respectării prevederilor art.4, 6, 7 şi 8 şi prezentării autorizaţiei eliberate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, în care se specifică costul obiectului şi faptul că acesta nu prezintă valoare culturală.

Astfel, ţinând cont de cadrul normativ în vigoare (sus menționat) în circumstanţele respective, şi anume:

1. Depistarea unui bun nedeclarat;

2. Constatarea faptului că, potrivit certificatului eliberat de expertul autorizat de Ministerul Culturii, vioara are valoare istorică și artistică pentru patrimoniul Republicii Moldova;

3. Lipsa autorizaţiei eliberate de Ministerul Culturii, în care urmează a fi specificat costul obiectului şi faptul că acesta nu prezintă valoare culturală;

4 .Norma legală citată ce stabilește interzicerea scoaterii valorilor culturale de pe teritoriul Republicii Moldova – 

În contextul derulării anchetei inițiate, stabilirii ulterioare și definitive de către experţii Ministerului Culturii al faptului dacă bunul respectiv reprezintă sau nu valoare culturală, implicit eliberarea autorizaţiei de către Ministerul Culturii conform normelor citate supra, inclusiv conform Legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil nr. 280/2011 – Serviciul Vamal asigură integritatea bunului reţinut, iar în cazul în care procurorul de caz va dispune transmiterea acestuia posesorului sau altui organ de drept pentru păstrare, în condițiile cercetării inițiate, Serviciul Vamal va executa cerințele și dispozițiile procurorului”, se arată în nota SV.

Vioara depistată pe Aeroportul Chișinău, care ar valora două milioane de euro, era dată în folosință violonistei Alexandra Conunova și aparține unui maestru din Elveția.

Publicistul Gheorghe Erizanu scrie că vioara i-a fost împrumutată Alexandrei, considerată una dintre cele mai bune violoniste ale lumii „în semn de respect și apreciere pentru talent”. Erizanu susține că Stradivariusul, găsit de vameșii moldoveni, este cu acte și costă, într-adevăr, cca 2 milioane de euro. 

Pe 22 octombrie curent, la Aeroportul Chișinău o vioară care ar costa circa două milioane de euro a fost depistată în cadrul unui control vamal de rutină la violonista Alexandra Conunova, cetățeană a R. Moldova care intenționa să plece în Federația Rusă.

Serviciul Vamal nu a făcut public acest caz, dar în unele surse media au apărut informații, menționându-se că a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de contrabandă.