Principală  —  IMPORTANTE   —   O nouă rută de troleibuz…

O nouă rută de troleibuz urmează să fie lansată în această săptămână. Troleibuzele vor circula pe strada Columna

Imagine simbol

O nouă rută de troleibuz urmează a fi lansată în această săptămână în Capitală. Ruta nouă de troleibuz va circula pe strada Columna din sectorul Centru al Capitalei. Un anunț în acest sens a fost făcut luni, 19 iulie, în cadrul ședinței Primăriei de către primarul Capitalei, Ion Ceban.

În cadrul ședinței operative, edilul capitalei a solicitat responsabililor din cadrul Direcției generale de Transport să amenajeze benzi pentru acest itinerar.

„În această săptămână urmează să lansăm o nouă rută de troleibuz pe strada Columna”, a declarat Ion Ceban.

„Au fost întreprinse acțiuni de pozare a acelor indicatoare rutiere pentru a avea posibilitate de acces a troleibuzelor în special strada Columna. Au fost sesizați și informați acei șoferi care parchează în zonă pentru a evacua autoturismele și pentru a evita pe viitor ambuteiaje. Ne străduim cât de repede posibil pentru a crea acel traseu pentru a putea pune în circuit noua linie de troleibuz. Urmează a fi create benzi pentru itinerar”, a declarat Vitalie Mihalache, șef interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație.

Anterior, autoritățile municipale au anunțat că noua linie de troleibuze va uni strada Gavril Bănulescu-Bodoni cu strada Vasile Alecsandri.

Începând cu 30 iunie 2021, zece troleibuze pe ruta nouă nr. 38 începând circulă pe strada Albișoara și fac legătura dintre sectoarele Buiucani și Botanica din municipiul Chișinău. Potrivit autorităților municipale, unitățile de transport sunt de ultimă generație, fabricate în Minsk și asamblate într-un atelier al Regiei Transport Electric. Troleibuzele dispun de sisteme de aer condiționat și de supraveghere video în interior și exterior, prize USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice, blocuri optice pe bază de LED, oglinzi cu reglaj electric, podea cu platformă retractabilă.