Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O asistentă medicală de la…

O asistentă medicală de la IMSP Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” a decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19

Sistemul medical din R. Moldova a mai pierdut un lucrător medical. Este vorba de Vera Caraivan, care a activat pe parcursul a 18 ani în calitate de asistentă medicală la IMSP Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

„Asistenta a decedat din cauza post COVID-19, în această perioadă a fost testată negativ”, ne-a comunicat purtătoarea de cuvânt a IMSP Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

„Cu profund regret, IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” anunță despre decesul colegei noastre Vera Caraivan, asistentă de operație în blocul Operator. Vera Caraivan a activat pe parcursul a 18 ani în calitate de asistentă medicală la IMSP Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Întregul colectiv exprimă sincere condoleanțe și profundă compasiune familiei, rudelor, prietenilor și tuturor celor ce au avut posibilitatea să o cunoască şi să o aprecieze ca pe un profesionist şi om mărinimos. Zbor lin, Vera!”, este mesajul instituției în care a activat.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 205 324. În total, 179 474 persoane au fost tratate de COVID-19, iar 4369 de persoane au pierdut lupta pentru viață în urma complicațiilor.