Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministra Sănătății susține că R.…

Ministra Sănătății susține că R. Moldova ar putea să fie inclusă de către UE în lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat: „Noi am primit o atenționare”

Ala Nemerenco

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, susține că R. Moldova ar putea să fie inclusă de către Uniunea Europeană în lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat sau „zona galbenă”. Astfel, pentru cetățenii moldoveni ar putea să fie introduse noi restricții de circulație. Declarația a fost făcută miercuri seara, 1 septembrie, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Ala Nemerenco spune că Ministerul Sănătății a primit o atenționare din partea Uniunii Europene.

„În curând, dacă vom avea un așa comportament și cifrele noastre vor crește, noi vom fi incluși în „zona galbenă” și nu vom mai fi în „zona verde” pentru Uniunea Europeană. Noi am primit o atenționare. Ultima dată am fost introduși cu un credit de încredere mai mare, noi depășisem deja acel prag de număr de îmbolnăviri la 100 mii de populație, dar am fost lăsați totuși în spațiul verde și o să avem limitări de circulație spre UE. Din motiv că numărul cazurilor crește, o parte din oameni sunt iresponsabili, o parte sunt foarte disciplinați. Noi trebuie să ne mobilizăm”, a declarat Nemerenco în cadrul emisiunii.

Cât privește stadiul de recunoaștere de către UE a certificatelor de vaccinare emise de R. Moldova, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, spune că se află etapa de finalizare.

„Noi am discutat despre acest certificat Green Pass încă de când eram la Președinție. Am discutat cu toate structurile de la Comisia Europeană. Din păcate, Ministerul Sănătății a făcut două încercări eșuate de transmitere a documentului – nu a răspuns la toate întrebările care erau în acea aplicație. Noi acum împreună cu vicepremierul pe digitalizare suntem în contact cu dumnealor. Ne-a ajutat Ambasada noastră în UE. Acum finalizăm. Scopul nostru este cât mai repede să avem această recunoaștere”, a declarat Nemerenco.

Potrivit informațiilor actualizate, pe 24 august, de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Ucraina, Ungaria, Georgia, Turcia, Muntenegru, Kazahstan, Turkmenistan, Belarus și Serbia sunt țările cu care R. Moldova a convenit în plan bilateral, prin schimb de note, recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.

Au anunțat despre recunoașterea unilaterală a certificatelor de vaccinare eliberate de autoritățile R. Moldova, care sunt conforme cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății și a Uniunii Europene, următoarele țări: Bulgaria, Regatul Spaniei, România, San Marino, Estonia, Grecia, Germania, Lituania, Austria, Croația, Slovacia, Slovenia, Elveția, Finlanda, Bosnia și Herțegovina, Irlanda, Danemarca, Armenia, Franța, Regatul Țărilor de Jos (Olanda), Cehia. Aceste prevederi pot fi modificate în funcție de starea epidemiologică din R. Moldova.

Demersuri similare privind recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare prin canale diplomatice au fost înaintate ministerelor afacerilor externe din Cehia, Polonia, Marea Britanie, Franța, Rusia, Irlanda, Letonia, Italia, Kârgâzstan, Tadjikistan, Israel, Serbia, Luxemburg, Armenia, Uzbekistan.