Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În atenția transportatorilor de mărfuri.…

În atenția transportatorilor de mărfuri. Drumul dintre două posturi vamale intră în reparație

Porţiunea de drum care leagă posturile vamale „Giurgiuleşti” şi „Reni” intră de azi, 22 martie, în reparație capitală. Lucrările de reparație vor fi efectuate etapizat, fiind disponibilă o singură bandă de circulație, dar care va fi rezervată doar autoturismelor.

Potrivit reprezentanților proiectului lucrările sunt preconizate pentru opt zile.

În acest context, autoritățile recomandă transportatorilor de mărfuri să opteze în această perioadă pentru posturile vamale „Vulcănești-Vinogradovka” sau „Mirnoe – Tabaki”, în cazul mărfurilor care trebuie supuse controlului sanitar-veterinar și fitosanitar.

Lucrările de reabilitare sunt realizate în cadrul proiectului de modernizare a posturilor comune de control Giurgiuleşti-Reni şi Cuciurgan-Pervomaisk. „Consolidarea managementului integrat al frontierei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene”, finanţat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Guvernele Republicii Moldova şi Ucrainei şi implementat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie în Ucraina.

Bugetul proiectului este de 5,75 milioane de euro. Acesta a fost derulat din data de 6 februarie 2018, cu o perioadă de implementare de 28 de luni.