Ghid pentru guvernanți: Ce să le oferiți femeilor Moldovei de 8 martie?

Tradițional, la 8 martie, prim-miniștrii și politicienii le adresează femeilor din R.Moldova cuvinte înălțătoare, laude, le dăruiesc flori virtuale și concerte politice. Dar aceste cuvinte și acțiuni de o zi nu rezolvă problemele și inegalitățile profunde cu care se confruntă zi de zi femeile din zonele rurale, cele vârstnice, femeile și fetele cu dizabilități, migrantele sau cele din grupuri etnice marginalizate.

ZdG a decis să ofere un cadou guvernanților și politicienilor în preajma zilei de 8 martie: am întrebat mai multe lidere ale grupurilor de femei vulnerabile ce anume trebuie să facă autoritățile pentru fiecare în parte.

Profilul femeilor din mediul rural

În timpul deplasărilor noastre prin sate, am discutat cu mai multe femei din mediul rural. Ele sunt cea mai numeroasă populație a satelor, ele se ocupă de creșterea copiilor, de educație, de întreținere, de îngrijirea vârstnicilor sau a persoanelor cu dizabilități. Prezentăm câteva voci ale femeilor din diverse sate din R.Moldova.

„Femeile au nevoie de liniște, în primul rând. Avem nevoie de liniște în casă. Și asta nu o au toți. Nu știu cine mă poate ajuta”.

„Cum am fost chinuite, așa și suntem. Vrem și noi o canalizare ca lumea, vrem și noi o iluminare ca lumea. Vrem și noi să fim alimentați cu gaz, căci precum am fost cu cotlonul și focul, așa suntem și acum. Vrem ca parlamentarii să-și aducă aminte de noi nu doar înainte de alegeri, ci să-și aducă aminte așa cum își aduc aminte de mamele şi de părinții lor.”

„Nu aștept de la nimeni nimic, aștept doar sănătate”.

„Vreau să fie parcuri, trotuare bune ca să ies cu copiii la plimbare. Consilierii raionali trebuie să lucreze în așa fel încât să fim mândri de satul nostru”.

„Îmi doresc să am diferite mâncăruri. Să mai vină prietenii, rudele la mine. Pensia e mică”.

„Muncim, venim la târg pentru că pensia nu ne ajunge. Cei din Parlament au milioane, noi avem bănuți”.

„Cei din Parlament cască și adorm la lucru. Eu am ieșit în frig să lucrez, nu mi-e somn, mi-e frig și mi-e foame. Să se mai gândească și la noi, țăranii, cum să ne hrănim copiii. Ar putea ei oare să trăiască cu 4000 de lei pe lună?”.

„Ar fi bine să fie un medic de familie în sat, să nu alerg tocmai în satul vecin, că și așa mă dor picioarele, deşi nu sunt babă încă”.

Recomandări:

Femeile din zonele rurale au nevoie de:

• servicii medicale egale cu cele din zonele urbane;
• infrastructură și rețele de canalizare;
• locuri de muncă și proiecte de susținere a afacerilor rurale;
• proiecte de dezvoltare comunitară pentru a încuraja creșterea și educarea copiilor;
• sprijin legal pentru combaterea violenței, a alcoolismului, agresiunii.

Profilul femeilor vârstnice

Catinca Mardarovici, Fundația AGAPEDIA, Centrul de plasament pentru copii și vârstnici

Una dintre problemele stringente ale femeilor vârstnice este mărimea pensiei care este foarte mică și nu răspunde nevoilor. Dar femeile vârstnice au nevoie de bani. Pentru că, deşi nu-ți iei prea des haine, îți iei mai des medicamente. Banii primiți sunt insuficienți și asta creează dependență de copii sau de persoanele în grija căruia sunt. O altă problemă ar fi comunicarea femeilor vârstnice cu familia. Dat fiind faptul că familia nu cunoaște și nici nu are de unde să cunoască anumite nevoi specifice vârstei, se interpretează greșit anumite lucruri și de aici apar multe conflicte, despre care foarte puțin se vorbește în R. Moldova. O altă problemă este lipsa activităților interactive ale femeilor de vârsta a treia. Femeile nu se mai simt utile. Și tot aici – femeile nu au învățat să petreacă timpul pentru ele.

Ele s-au obișnuit că mereu trebuie să gătească, să facă ordine, să fie de folos familiei, să ajute la crescut copii și acest sentiment că nu mai sunt utile este destul de delicat, mai ales când se pensionează și nu mai au un post de muncă.

Recomandări:

• pentru familie: să comunice și să înțeleagă că mama de lla 70 de ani nu este mama de la 40, ea are o altă gândire, mentalitate și are alte nevoi.
• pentru guvernare: să se revină la indexarea, majorarea pensiilor pentru ca ele să fie ajustate la nevoile vârstnicilor;
• Statul să compenseze mai multe medicamente de care au nevoie vârstnicii.

Bineînțeles că dacă am avea mai mulți bani, ar fi centre comunitare pentru persoanele de vârsta a treia, dar aici, chiar dacă statul ar face, este foarte greu să schimbi mentalitatea și să învățăm femeile în vârstă că utilitatea lor nu este doar să ajute copiii și nepoții, ci în orice perioadă de timp trebuie să aibă timp pentru sine.

Profilul femeilor victime ale violenței

Daniela Misail-Nichitin, fondatoare și președintă a Centrului „La Strada”, care activează pentru prevenirea traficului de ființe umane, a violenței în familie și a violenței sexuale, a exploatării sexuale a copiilor și promovarea siguranței copiilor în mediul online, are, în primul rând, câteva sfaturi pentru femeile supuse violenței. Indiferent de forma în care se manifestă violența, din punct de vedere legal, femeia poate solicita oricând ajutor de la organele competente primare, şi anume:

Să se adreseze la telefonul de încredere pentru femei și fete – 080088008 – serviciu care este disponibil 24h și oferă suport emoțional, informațional, juridic;

„Femeile au nevoie de liniște, în primul rând. Avem nevoie de liniște în casă. Și asta nu o au toți. Nu știu cine mă poate ajuta”…

În caz de necesitate, victima se mai poate adresa centrelor specializate care oferă servicii de plasament, inclusiv celor care asigură serviciile unui avocat sau psiholog;

În situații de urgență, de vătămare corporală, este necesar de apelat la 112, astfel încât să intervină un echipaj de poliție.

Recomandări:

• Autoritățile trebuie să elaboreze politici publice și să asigure implementarea eficientă a acestora;
• Guvernarea trebuie să susțină și să aloce resurse financiare pentru organizațiile care lucrează cu subiecții violenței în familie – atât cu victima, cât și cu agresorul;
• Dezvoltarea unor servicii specializate, cum ar fi cele pentru victimele violenței sexuale, servicii care, deocamdată, nu există în R. Moldova;
• Abilitarea economică a victimelor violenței în familie, astfel încât ele să aibă independență financiară, dacă se separă de agresor, mai ales atunci când au copii.

Profilul femeilor și fetelor rome

Elena Sîrbu, președinta Platformei Femeilor Rome din R. Moldova

Femeile rome sunt dublu, iar uneori chiar triplu discriminate. Mai întâi, sunt discriminate ca femei, apoi discriminate pentru că sunt femei de etnie romă și un al treilea caz ar fi femeie romă cu necesități speciale. Deseori, femeile rome sunt discriminate la angajarea în câmpul muncii pentru că ele chiar nu au studii sau vreo profesie și cifrele vorbesc de la sine – 45% dintre femeile rome sunt analfabete. Multe alte femei rome sunt discriminate la accesarea serviciilor medicale, dar și sociale – pentru că sunt rome. Nu se respectă legea și drepturile omului. Și spre regret, persistă prejudecata, discriminarea și corupția – toate astea duc la marginalizarea femeilor rome sau poate chiar la excluderea femeilor rome.

Recomandări:

• Cu toate că la nivel legislativ a fost adoptată cota minimă de reprezentare – de 40% – a ambelor sexe în organele de conducere, nu a fost elaborat și mecanismul de realizare a acestei măsuri afirmative. De exemplu, la nivel de Parlament, nivelul de participare a femeilor trebuie să fie de 30%, în consiliile locale – de 40%. Eu aș propune ca măcar un mic procentaj din acestea să fie ocupat de femei de diferite etnii, căci altfel nu ai un reprezentant la nivel central sau local. Și asta pentru ca acea reprezentantă să identifice problema, să o facă publică, după care împreună cu comunitatea să găsească soluții.
• Crearea unor strategii de lungă durată în care să fie prezentată problema femeilor rome, soluția, dar și instituția responsabilă de rezolvarea acesteia. De exemplu, femeile rome sunt analfabete, deci Ministerul Educației să fie instituţia responsabilă care trebuie să se implice în rezolvarea acestei probleme.
• Ulterior, s-ar cere și o instituție responsabilă de monitorizare și evaluare. Și neapărat, este nevoie de resurse financiare. Pentru că, spre regret, se elaborează multe acte, strategii, dar nu sunt indicate și resursele financiare necesare pentru punerea lor în aplicare și astfel, acest plan sau strategie nu se mai implementează, se prăfuieşte undeva într-un sertar.
• Își are rostul și factorul uman, căci dacă la cârma unei instituții stă o persoană plină de prejudecăți și condusă de stereotipuri, aceasta va constitui o barieră chiar și în comunicarea acesteia cu o femeie romă, nemaivorbind de ajutor.

Profilul femeilor și fetelor cu dizabilități

Victoria Boțan, specialistă în relații publice în cadrul Asociației „MOTIVAȚIE” din R. Moldova
Scopul Asociației: îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități

Pentru mine dizabilitatea n-a fost niciodată o piedică ca să mă realizez în plan personal și cel profesional. De cele mai deseori, însă, femeile cu dizabilități din R. Moldova se confruntă în societate cu multiple provocări și sunt discriminare dublu: pe criteriul dizabilității și în bază de gen. 

Atunci când te deplasezi un pic mai diferit de ceilalți, este foarte greu să te simți la egal și integrat social, fiindcă oamenii continuă să te privescă și să te trateze în mod diferit. Dacă ai o dizabilitate vizibilă, ești perceput mai curând ca un/o „ciudat/ciudată”, decât un membru egal al societății cu drepturi depline. Oamenii continuă să-ți ofere bani pe stradă, chiar dacă le spui în față, într-o manieră diplomată, că nu e cazul. Mi s-a întâmplat și mie acest lucru. Chiar și oamenii străzii uneori îmi întind bani, deși evident că le refuzam diplomatic. Lucrul important pe care l-am învățat a fost că poți ajuta pe cineva fără să ofensezi demnitatea umană. Pentru asta e destul să întrebi dacă persoana are nevoie de ajutor și în ce constă acesta. Faptul că m-am născut cu dizabilitate fizică nu oferă nimănui dreptul să mă trateze ca pe o victimă. Sunt om cu aceleași emoții, bucurii, căderi și urcușuri în viața de zi cu zi. Oamenii ar trebui să învețe că problema persoanelor cu necesități speciale nu constă în dizabilitate în sine, dar în atitudinea societății și felul de a percepe persoanele cu dizabilități.

Noi am sesizat faptul că femeile care se adresează la asociație după suport nu-și cunosc suficient de bine drepturile, inclusiv dreptul la muncă și la studii. Astfel, acestea se confruntă cu o serie de provocări în calea realizării acestor drepturi, precum este stigmatizarea din partea societății, din motivul lipsei de informare pe domeniul dizabilității și comunicării cu persoanele din grupul dat, lipsa accesibilității la infrastructură. O bună parte din angajatori sunt încă destul de slab informați despre abilitățile de muncă ale persoanelor cu dizabilități.

O altă provocare majoră pe care am sesizat-o ca organizație în domeniul dizabilității este că femeile cu dizabilități din R. Moldova se confruntă cu toate formele de violență. Pentru a le ajuta să combată acest fenomen, să depășească cu bine toate fricile legate de violență și stereotipurile sociale privind dizabilitatea, noi am lansat recent proiectul „Acceptă dizabilitatea, nu și violența”. Prin intermediul acestuia, cel puțin 40 de femei cu dizabilități și femei în familiile cărora trăiesc persoane cu dizabilități, din raionale Fălești și Strășeni, vor fi informate despre metodele de combatere a violenței și tipurile de sprijin acordate de către diverse instituții pentru victimele violenței. Tot în cadrul acestui proiect, alte 30 de femei cu dizabilități și femei în familiile cărora trăiesc persoane cu dizabilități, din raioanele Fălești și Strășeni, vor fi susținute psihologic în vederea depășirii situațiilor de violență. Ele își vor revendica dreptul la o viață fără violență și prejudecăți de gen prin sesiuni de informare, suport psihologic, prin acțiuni de sensibilizare atât pentru locuitorii din Fălești și Strășeni, cât și pentru autoritățile publice locale din aceste raioane. Astfel, femeile cu dizabilități și mamele care au copii cu dizabilități din Strășeni și Fălești vor putea să-și apere drepturile, să se autoreprezinte în fața autorităților și să lupte cu violența și stereotipuri sociale, pentru a duce un mod de viață decent. Acest fapt va fi posibil datorită suportului financiar acordat de Uniunea Europeană în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” implementat de UN Women și UNFPA.

Recomandări:

• Consider că femeile cu dizabilități nu ar trebui să aștepte ca schimbările să vină doar de la guvernare. Noi deținem expertiză în domeniul dizabilității, fiindcă ne confruntăm direct cu această situație zi de zi și știm exact ce soluții ar putea fi implementate. Experiența grupurilor noastre de inițiativă, de exemplu, a demonstrat că e mult mai eficient să acționezi în plan local, să vii cu propuneri către autorități și să implementezi acțiuni concrete la nivel local (de exemplu, în domeniul accesibilității), decât să aștepți ca propunerile să vină de la autorități. 

• Codul Muncii, de exemplu, prevede o durată redusă a timpului de muncă, de 30 de ore pe săptămână, pentru persoane cu dizabilități severe. În opinia mea, cred că trebuie să existe posibilitatea ca persoana să aleagă singură numărul de ore pe care le poate munci, deoarece situațiile sunt foarte diferite și sunt persoane, printre care sunt și eu, care pot și vor să muncească mai mult decât 30 ore pe săptămână, însă legislația nu le permite acest lucru.  

• La fel, Codul Muncii interzice perioada de probă pentru persoanele cu dizabilități. Cum noi vrem însă să angajăm calitativ persoanele cu dizabilități, dacă ele nu trec perioada de probă, timp în care atât persoana cât și angajatorul pot să decidă dacă vor putea conlucra? În viziunea mea, aceste prevederi au fost scrise pentru a proteja persoanele cu dizabilități, însă ele demotivează angajatorii.

• Aș vrea cu timpul să ajungem la așa nivel și gândire și comportament, ca societatea să vadă în primul rând abilitățile persoanei, dar nu dizabilitatea în sine și să-i aprecieze în deplină măsură potențialul de muncă, oferindu-i posibilitatea să se dezvolte în domeniul dorit.

Profilul femeilor migrante în scop de muncă

Galina Sajin a muncit 13 ani peste hotare, actualmente este deputată pe circumscripția nr.50, la vest de R. Moldova

Una dintre cele mai stringente probleme ale femeilor migrante este munca la negru și aici e băț cu două capete. De multe ori, femeile ascund aceste munci la negru pentru a se eschiva de la plata impozitelor și altă fațetă a acestei probleme ar fi frica. Vorbesc despre frica de a denunța condițiile în care lucrează sau chiar pot fi maltratate, dar le este frică să denunțe aceasta pentru că riscă să-și piardă munca. Sunt cazuri în care femeile noastre sunt umilite până la limita absurdului (în familiile în care muncesc) atunci când li se spune să mănânce doar trei frunze de salată sau nu ai voie să mănânci un măr. O situație și mai urâtă se întâmplă în Israel, când firme din R. Moldova cer de la moldovence câte zece – cincisprezece mii de euro pentru a le găsi un post de muncă în Israel. Și asta se întâmplă pentru că R. Moldova nu are un acord bilateral de prestare a muncii, care ar trebui încheiat între guvernele acestor state. În prezent, datorită rețelelor de socializare, femeile migrante pot comunica atât între ele, cât și cu familia. În anii 90 era jale – nu vorbeai cu lunile cu cei de acasă. Așa cum femeile acceptă să muncească și în weekend, ele nu prea au viață culturală, și asta ar fi o problemă.

Recomandări:

• Mărirea bugetului pentru Biroul Relații cu Diaspora, pentru că asta ar fi cea mai eficientă cale de legătură cu moldovenii migranți;
• Acorduri bilaterale cu guvernele statelor în care muncesc atât femeile, cât și bărbații din R. Moldova;
• Crearea unor condiții și proiecte acasă, astfel încât femeile să nu fie nevoite să plece la munci derizorii în străinătate, dar și pentru a le atrage acasă pe cele care doresc să revină

Profilul femeilor în procesul decizional

Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Cahul, mamă a cinci copii

Și judecătoarele se confruntă cu discriminarea și intimidarea. M-am confruntat de două ori cu astfel de situații din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Când am solicitat să fiu transferată în altă instanță și am solicitat să fiu numită judecătoare la instanța ierarhic superioară. Și imediat a apărut întrebarea – cât am lucrat efectiv, adică cât timp am instrumentat dosarele. Și întrucât eu am fost în concediu de maternitate timp de patru luni, această perioadă a fost exclusă din perioada lucrată efectiv. Eu am contestat această practică, căci este un act discriminatoriu la adresa femeilor care nasc copii. Mi s-au adresat mai multe întrebări discriminatorii referitor la faptul cum mă descurc cu creșterea și îngrijirea a cinci copii, cine are grijă de ei când eu lucrez, cum reușesc să fiu eficientă la muncă şi la ce oră vine soțul acasă. Nicio femeie nu trebuie să se ciocnească cu o astfel de situație.

În urma contestării mele, Consiliul pentru Eliminarea Discriminării a constatat că eu am fost discriminată pe două criterii – pe categoria de gen și pe categoria de maternitate. Căci dacă e vorba de un judecător bărbat cu cinci copii, acesta nu va fi întrebat cum reușește să-i îngrijească, la ce oră vine soția acasă. De parcă nu analizau CV-ul meu și calitățile mele profesionale, ci cât de bună sunt ca mamă. Și asta s-a întâmplat de două ori.

Actele internaționale presupun că unei femei, care a decis să-şi prelungească cariera profesională, dar să și nască și să îngrijească copilul, trebuie să-i fie create condiții favorabile pentru ambele situații. Întrucât, cred eu, noi deja am depășit vremea când se consideră că misiunea femeii este legată doar de soț, copii și casă.

Recomandări:

• De fiecare dată când simțiți că este încălcată legea sau sunteți discriminată, trebuie să protestați, să vorbiți, căci așa e normal să se întâmple într-un stat de drept.
• Femeile trebuie să fie solidare între ele și să nu permită ca drepturile femeilor să fie încălcate, sub nicio formă, fie ea judecătoare, vânzătoare sau educatoare.
• Instituțiile publice trebuie să respecte egalitatea de șanse pentru femeile cu copii, care doresc să acceadă la funcții administrative