(FOTO) Soarta covorului din scuarul Catedralei: florile ofilite „vor fi reabilitate și vor trăi”

Covorul de flori instalat în fața Catedralei, pentru care Primăria mun. Chișinău a plătit aproape 2 milioane de lei va fi astăzi demontat. Florile vor fi ulterior replantate în toate sectoarele orașului și vor fi îngrijite pe tot parcursul sezonului estival, până la primele înghețuri, a declarat șefa-adjunctă a Î. M. „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”, Galina Leahu, la ședința săptămânală a serviciilor Primăriei. Referitor la florile care deja s-au ofilit, Galina Leahu, spune că este un proces normal ca 10-15% din flori să se ofilească și că majoritatea dintre florile ofilite vor fi reabilitate „în măsura posibilităților”.

Galina Leahu le-a spus jurnaliștilor că „florile nu s-au ofilit în măsura în care se speculează” și că majoritatea dintre ele vor fi reabilitate.

„E și natural ca cel puțin 10-15% din plante să se ofilească, dar fiți liniștiți, vor fi reabilitate în măsura posibilităților. Majoritatea plantelor care au fost aranjate în formă de covor vor fi reabilitate și vor trăi. Cei care cresc flori știu foarte bine că atunci când li se taie lăstarii ofiliți  și li se administrează puțină îngrășăminte, apă în măsura necesității, plantele își revin”, a declarat Leahu.

Dacă va fi aleasă în funcția de primar, Silvia Radu a declarat că pentru anul viitor va fi făcut un proiect floristic special și dacă va fi vorba de un alt covor de flori, acesta va fi diferit. Totodată, edila interimară de Chișinău a mai spus că în prezent negociază cu Guvernul R. Moldova pentru ca Primăria să preia o seră, astfel, florile să fie crescute în R. Moldova.

„Nu știu dacă va fi posibil de făcut acest lucru într-un singur an, dar deja s-au făcut primii pași pentru a prelua această seră. În prezent, acest volum de flori nu poate fi produs în țară, majoritatea florilor sunt de import. Proiectul este de a a face din Î.M. „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” o întreprindere profitabilă care să-și producă florile și de ce nu, să le vândă așa cum fac alte întreprinderi de producere a florilor”, a declarat Silvia Radu.

Șefa-adjunctă a Î.M. „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” spune că pentru procurarea florilor a fost anunțată licitație publică, însă până pe 30 martie curent, nu a fost prezentat nicio ofertă, deoarece în R. Moldova nu poate fi găsit un lot atât de numeros de flori. Ulterior, potrivit Galinei Leahu, a fost anunțată licitație repetată, iar la data de 5 aprilie curent, un agent economic care avea posibilități financiare de a cumpăra aceste flori, „a binevoit să aducă acest lot de plante din străinătate”. Până în prezent, florile nu au fost încă achitate de Primărie, susține Leahu.

„Bugetul municipal nu a fost prejudiciat deoarece pe piața locală aceste flori sunt mai scumpe cu 30-40%. De aceea pot spune că această licitație este corectă, legală și am avut doar de câștigat din acest proces”, a adăugat edila interimară, Silvia Radu.

Primara interimară declară că în fața Catedralei au fost „așternute” 200 de mii de viole și că „aceste flori au fost licitate conform procedurilor și acest covor costă 1 milion 800 de mii de lei”, însă, conform datelor de pe site-ul Agenției Achiziții Publice, contractul de achiziție a florilor semnat de cei de la Spații Verzi cu „Decor Bureau” SRL are o valoare de 1 milion 983 mii lei. Această cifră este confirmată și de către Vadim Popușoi, juristul ÎM „Spații Verzi”, cel care s-a ocupat de procedura de achiziție.

Deși Primăria susține că în fiecare an se alocă bani din bugetul municipal pentru amenajarea orașului cu flori, pe site-ul Agenției Achiziții Publice am găsit, pentru anul trecut, trei licitații de procurare a florilor organizate de Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi. Suma celor trei licitații este însă de trei ori mai mică decât cea cheltuită în acest an. Anul trecut, cele trei licitații au avut loc la data de 17 martie 2017 și au fost câștigate de trei firme diferite. „Flower Boom” SRL  – „pentru flori anuale, perene, lalele”, a primit suma de 332,2 mii de lei, „Vivaflora” SRL – pentru aceleași produse – 91 de mii de lei, iar „Neoflora” SRL a primit 218,4 mii de lei, la fel, pentru livrarea „florilor anuale, perene și lalele”. În total, în 2017, pentru procurarea florilor s-au cheltuit 641 de mii de lei, adică de trei ori mai puțin decât în 2018.

Citiți și: (doc) Compania de la care Primăria a cumpărat „darul floral” de 1,98 milioane pentru chișinăuieni 

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Toth-Acela

    Luni, la 16 Aprilie 2018
    ——————————————-
    Este astăzi zi de dor,
    Paștele Blajinilor;
    Lumânările aprinse-
    Ca iubirile ne-stinse.
    ***
    Cei plecați sunt vii în noi,
    Ca și vița de altoi;
    Ne privesc ei dintre nori-
    Și ne spun: „Tu n-ai să mori” !
    ***
    Dragii noștri, cei plecați,
    De pe vârfuri din Carpați;
    Ouă roșii, încondeiate-
    Celor Buni, să fie date !
    ***
    Este viața o nălucire,
    și se trece dintr-o privire;
    Nici nu știi când te vei duce-
    Ceasul tău minuni v-aduce !
    ***
    N-am să uit de-a mele neamuri,
    Ne vedem noi printre geamuri;
    Mulțumesc cu plecăciune-
    Gândul meu e ‘n rugăciune !
    ***
    Sunt eu Dac, și Get, și Trac,
    Și de asta nu mai tac;
    Varsă lacrimi această tărână-
    Să nu dăm noi nici o fărâmă.
    ***
    El, Zalmox, ne sfătuiește:
    „Cel mai harnic – prinde pește”;
    Noi de Paște ne primenim-
    Vechiul-nou să pomenim !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *