Principală  —  IMPORTANTE   —   Fostul șef al SFS Serghei…

Fostul șef al SFS Serghei Pușcuța, numit în funcția de director general al Moldpresa Grup

Fostul șef al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), ministru al Finanțelor în Guvernul Chicu, Serghei Pușcuța, este noul director general al Moldpresa Grup SRL – companie care nu este deținută de stat.

Informația privind numirea sa în funcție a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Serghei Pușcuța.

„Da, este adevărat. Decizia de numire în funcție a fost semnată pe data de 10 noiembrie”, a spus Pușcuța pentru ZdG.

La sfârșitul lunii octombrie curent, directorul Serviciului Fiscal de Stat, ministru al Finanțelor în Guvernul Chicu, Serghei Pușcuța, a demisionat. Detalii aici.

Pușcuța și-a început activitatea la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat în 1998, în calitate de șef al Direcției impozite și taxe locale.

Serghei Pușcuța a fost director al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în perioada 2005 – 2008 și 2016 – martie 2017, director al SFS în perioada aprilie 2017 – 2019.

În perioada 14 noiembrie 2019 – 31 decembrie 2020, Pușcuța a fost viceprim-ministru, ministru al Finanțelor în Guvernul Chicu.