Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Cetățenii asigurați vor putea…

DOC Cetățenii asigurați vor putea beneficia de consultațiile medicilor specialiști de profil fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie. Detalii de la Ministerul Sănătății

Sursa foto: spitalsegarcea.ro

Cetățenii asigurați vor putea beneficia de consultațiile medicilor specialiști de profil fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie, dar și de mai multe servicii medicale gratuite. Extinderea volumului de investigații și alte modificări la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost aprobate miercuri, 29 martie, de Guvern.

Astfel, persoanele asigurate vor avea acces la consultațiile medicilor specialiști de profil, din spitalele raionale și municipale, și inclusiv vor putea fi internați, fără trimitere de la medicul de familie, precizează Ministerul Sănătății (MS).

„Respectiv, se exclude necesitatea programărilor suplimentare, îndreptărilor neargumentate pentru investigații de laborator și instrumentale, acestea fiind realizate de medicul care trimite pacientul pentru spitalizare.

Totodată, urmare a modificărilor la program, pacienții cu tumori benigne vor beneficia gratuit, la fel ca și cei cu maladii maligne, de intervenții de reabilitare funcțională, estetică și psihologică. Persoanele vor fi asigurate cu proteze și implanturi, dar și consumabilele necesare pentru substituirea defectelor de țesut”, subliniază Ministerul.

La fel, programul a fost completat cu o serie de servicii medicale noi, în scopul depistării precoce a unor boli, stabilirii conduitei de tratament și reabilitare, cele mai multe fiind de înaltă performanță, menționează autoritățile din sănătate.

„Astfel, în premieră prin sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală, va fi oferit acces la servicii de asistență medico-genetică, pentru identificarea timpurie a maladiilor congenitale, dar și la imunofenotipare prin citometrie în flux. De asemenea, a fost extinsă categoria pacienților care pot beneficia de tomografie cu emisie de pozitroni – tomografie computerizată (PET-CT), pentru detectarea tumorilor primare necunoscute, stadializarea procesului malign și evaluarea răspunsului la tratament”, se mai arată în comunicatul MS.

Anterior, conform MS, pentru efectuarea acestor investigații, persoanele erau nevoite să plece în străinătate, dar odată cu dotarea instituțiilor cu echipamente medicale și acoperirea costurilor pot fi realizate gratuit în țară. Totodată, a fost extins spectrul de servicii de investigare şi examinare molecular-genetice, investigații de radiodiagnostic, investigații de medicină nucleară, dar și de endoscopie diagnostică, curativă şi operatorie.

De asemenea, persoanele asigurate vor avea acces la investigații noi pentru determinarea parametrilor imunologici şi examinări imunohematologice, investigații ecografice, ecoencefalografie. În total, în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost incluse 46 de servicii medicale noi, care sunt gratuite pentru persoanele asigurate.