Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Câștigătorii concursului „Moldova Eco…

DOC Câștigătorii concursului „Moldova Eco Energetică” din 2019, nemulțumiți că nu și-au primit premiile bănești promise, în valoare totală de 50 de mii de dolari

Foto: Colaj ZdG

Câștigătorii competiției „Moldova Eco Energetică” din anul 2019 se declară nemulțumiți de faptul că nu și-au primit premiile bănești în valoare totală de 50 000 de dolari pentru cele mai bune idei în domeniul eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă.

Concursul a fost organizat în luna noiembrie a anului 2019 de către Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și alți parteneri internaționali și locali. În final, au fost selectați cinci câștigători, care trebuiau ulterior să fie premiați cu câte 10 mii de dolari fiecare. Deși premiile au fost anunțate public, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Nicolae Covalenco, cel care a câștigat premiul pentru cea mai bună inițiativă antreprenorială în industrie spune că responsabilii din cadrul AEE le-au dat asigurări că după finalizarea competiției își vor primi premiul, însă odată cu trecerea timpului, aceștia le-ar fi spus câștigătorilor că, de fapt, ar fi vorba despre un grant și că vor mai trebui să aștepte.

„Nicolae Soloviov, un responsabil din cadrul AEE, inițial ne-a comunicat că este vorba despre un premiu, ulterior, însă, ne-a spus că este vorba despre un grant, după ce am început să insist cu întrebări despre premiu. La Gala Eco Moldova Energetică ni s-a înmânat câte un cec în valoare de 10 mii de dolari și pe moment ne-am bucurat foarte mult. Ulterior însă, nu am mai primit nimic. Peste o lună m-am dus la agenție și am întrebat ce e cu premiul și ei mi-au spus să mai aștept vreo lună. A trecut o lună – două și nimeni nu spunea nimic.

Mai mult, persoana care era responsabilă de organizarea acestui concurs a fost de negăsit. Ulterior, am reușit să-l găsesc și l-am întrebat ce se întâmplă cu premiul, iar el mi-a spus că îl vom primi mai târziu pentru că sunt careva probleme. (…) Mi-a mai spus că va trebui să trecem un așa-zis examen împreună cu participanții concursului de anul acesta și în dependență de aceasta se va decide dacă vom primi premiile. Eu bănuiesc că noi, finaliștii concursului, nu vom da examenul. Toate aceste lucruri s-au transformat într-o comedie. Nimic nu se leagă cu realitatea”, a precizat Covalenco, solicitat de ZdG.

De asemenea, Covalenco ne-a comunicat că, la începutul anului 2020, acesta a făcut un demers către un membru al juriului, Piotr Comarov, pentru a afla mai multe informații despre obținerea premiilor. La rândul său, Comarov a expediat o scrisoare unui reprezentant al proiectului din cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), Sabrina Fassbender. Ca răspuns la scrisoare, Fassbender a îndrumat finaliștii concursului să se adreseze la AEE.

Serghei Taran, un alt câștigător al concursului, directorul Centrului de Instruire a Personalului pentru Transporturi Internaționale (CIPTI), spune că are bănuieli în privința modului în care responsabilii agenției au organizat concursul și că nu au semnat niciun contract care să le garanteze că își vor primi premiile bănești.

„Ceva nu este clar cu agenția aceasta care ne-a invitat să participăm la concurs. Noi am ținut cont de toate rigorile competiției, dar nu am semnat niciun contract. Eu cred că noi nu am primit premiile din cauza responsabililor din cadrul agenției. Presupun că ei nu au făcut ceva corect, fiindcă nu cred că partenerii externi ar fi făcut așa ceva. Presupun că ei nu au executat corect procedura de organizare a concursului. Mai multe informații despre premiu am primit de la o persoană pe nume Soloviov, dar acum nu este angajat al instituției. Nu știu dacă această agenție a făcut lucruri ilegale, dar eu sunt de părere că au făcut lucruri greșite în ceea ce privește procedurile de concurs”, ne-a spus Taran.

Foto: mee.md

Contactat de ZdG, Maxim Topal, câștigătorul celei mai bune inițiative antreprenoriale în sectorul IT, spune că nu înțelege care ar fi diferența dintre o distincție și un grant, și speră că-și va primi premiul în curând.

„Acum ceva timp m-am întâlnit cu responsabilii din cadrul agenției, mai bine zis cu directorul instituției și mi-a spus că peste câteva luni vom primi premiile. Eu sunt unul dintre câștigătorii concursului din luna noiembrie, anul 2019. Până acum nu am primit premiul bănesc. Eu nu văd care ar fi diferența dintre un premiu și un grant. Din câte îmi amintesc eu, chiar de la început ei ne-au spus că premiile astea sunt granturi. Ei ne-au spus că totul va fi bine. Eu sunt optimist și aștept să fie totul bine”, a menționat Topal.

Luminița Lomaca, câștigătoarea premiului pentru cea mai bună inițiativă antreprenorială lansată de femei în sectorul energetic ne-a spus că nici ea nu a semnat vreun contract cu agenția și că singurul document care confirmă faptul că este câștigătoare a competiției este cecul în valoare de 10 mii de dolari.

„Inițial, ei ne-au spus că vom fi premiați. Ulterior însă au schimbat regulile de joc. După ce a avut loc gala premiilor, ei nu au mai comunicat cu noi. Eu nu înțeleg ce se întâmplă, chiar și la ceremonia de înmânare a distincțiilor s-a folosit cuvântul „premiu”, iar după ultima ședință pe care am avut-o cu ei, s-au schimbat regulile de joc. Acum ei ne-au spus că urmează să fie predate niște lecții de către UNIDO, care vor dura vreo trei – patru luni, iar după aceasta, dacă vom susține examenul, vom primi banii. Dacă nu-l vom susține – nu-i vom primi. După cum vă spuneam, inițial, nici nu a fost vorba despre așa ceva. De altfel, după ce ne-au fost înmânate cecurile trebuia să fim premiați. În afară de aceste panouri nu avem alte documente confirmative”, precizează Lomaca.

Foto: mee.md/ Luminița Lomaca

Contactat de ZdG, Nicolae Soloviov, coordonatorul proiectului a precizat că din cauza pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse, nu a avut loc o așa-zisă procedură de verificare a proiectelor elaborate de participanți. Soloviov susține că acesta este motivul pentru care câștigătorii nu au fost premiați până acum.

„Competiția are loc de fiecare dată la sfârșit de an. Se aleg toți finaliștii, ulterior toate procedurile care au fost efectuate, spre exemplu, selectarea finaliștilor, instruirea lor, toate aceste proceduri sunt verificate de către UNIDO, care este partener al proiectului. UNIDO finanțează acest proiect și verifică procedurile care au loc. La sfâșitul anului 2019 a avut loc competiția, iar în 2021 trebuia să aibă loc verificarea procedurilor. Din cauza pandemiei de coronavirus și a restricțiilor, procedura de verificare a fost transferată pentru primăvara anului 2021, iar după aceasta UNIDO a decis încă o dată să transfere această procedură. Ulterior, noi am insistat ca procedura să aibă loc nu prin consultanții lor direcți, că ei de obicei trimit consultanți din Austria. Până la urmă, ei au subcontractat membrii KPMG din Moldova. KPMG a făcut auditul procedurii în iunie 2021, iar în luna august procedura a fost finalizată și aprobată”, a spus Soloviov.

Acesta dă asigurări că finaliștii își vor primi premiile în semestrul doi al acestui an.

„Toate procedurile s-au întins, deoarece UNIDO trebuie să trimită o echipă de auditori. Recent am primit un mesaj de la ei și am fost anunțați că în semestrul doi al anului 2021 își vor primi premiile. Acest lucru noi l-am comunicat și finaliștilor (…) Conform procedurii se aleg finaliștii. După aceasta, finaliștii se instruiesc, pentru a-și implementa ideea. În prima etapă au fost instruiți toți finaliștii. În a doua etapă trebuie să fie instruiți câștigătorii, iar ulterior, li se va acorda premiul pentru a-și implementa ideea de proiect”, a mai spus Soloviov.

ZdG l-a contactat și pe directorul AEE, Alexandru Ciudin, pentru a afla mai multe informații despre premiile promise participanților concursului.

„Noi am vorbit și cu dumnealor și le-am explicat că urmează să primească acești bani pentru a implementa startupul, dar pentru aceasta ei trebuie să treacă niște cursuri alături de traineri internaționali. Respectiv, din cauza pandemiei, acest eveniment trebuia să aibă loc în anul 2020, dar s-a amânat pentru anul 2021. Noi am anunțat pe site care sunt condițiile inițiale. Noi le-am mai explicat că în acest an vom relasa acest proiect și dumnealor vor trece aceste cursuri cu cânștigătorii din anul acesta. Totul rămâne în vigoare, doar că din cauza situației epidemiologice, acestea sunt circumstanțele”, a spus Ciudin.

Totodată, directorul AEE susține că banii pentru câștigătorii concursului din anul 2019 au fost bugetați și dă asigurări că în timpul apropiat aceștia își vor primi premiile bănești promise.

„După ce vor fi instruiți în cadrul acestor cursuri, toți își vor primi premiile. Ei urmează să utilizeze acei 10 mii de dolari pentru a-și dezvolta afacerea. În cadrul acestor cursuri, noi le creăm condiții și îi interconectăm cu potențialii investitori. Acestea vor fi cursuri internaționale, ținute de traineri internaționali. Probabil vor fi și instruiri peste hotare unde vor participa și persoane, care, dacă vor găsi un numitor comun, vor investi în startup-urile lor. Asta și este ideea concursului: de a promova startup-urile, noi idei în acest domeniu”, a conchis Ciudin.

Concursul „Moldova Eco Energetică” este organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică la inițiativa Proiectului Energie și Biomasă din R. Moldova, care este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat, implementat de PNUD Moldova.